• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Roșiile românești cu gustul de altădată vor fi din nou pe piață. Măsura anunțată de ministrul Chesnoiu!

    Roxana Dobre -

    Roșiile românesc, cele cu gust și miros adevărat, vor putea fi găsite la legumicultorii români. Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a declarat marți, 11 ianuarie, în cadrul unei conferințe de presă că din 2023, consumatorii vor putea regăsi în piețe tomate cu gust de ”roșii românești”.

    ”În mod concret avem aceste preocupări dar din păcate în anul 2022 timpul scurt pentru lansarea Programului de susținere a producției de legume în spații protejate nu a făcut posibilă impunerea privind utilizarea de soiuri românești timpurii în cadrul acestui program. Dar împreună cu domnul Vânătoru (cercetătorul buzoian Costel Vânătoru, inițiatorul proiectului Băncii de Resurse Genetice Vegetale n.r) de la Banca de Gene de la Buzău, și alți cercetători și specialiști din domeniu, lucrăm la un program ca în 2023 programele de sprijin pentru legumicultori să vizeze utilizarea cu preponderență a semințelor și soiurilor românești pentru că tuturor ne e dor de gustul roșiilor din copilărie. Dar din păcate ele nu sunt soiuri timpurii, se realizează în general în spațiu liber, în grădina fiecărei gospodării și apar mult mai târziu. Dacă vă uitați în program la perioada de comercializare, 1 martie -10 iunie, vizăm tocmai acel interval în care se pot scoate roșii cu gust dar fără să se intervină asupra lor. Și să ne trezim cu alte soiuri olandeze, sau alte tipuri care atunci când le consumi ai impresia că mănânci orice altceva dar nu roșia românească cu care noi suntem obișnuiți”, a explicat ministrul în cadrul conferinței care s-a desfășurat la sediul MADR.

    Legumele se vor putea vinde doar prin cooperative, din 2023

    Tot legat de ajutoarele de stat pentru legume, ministrul agriculturii, Adrian Chesnoiu, a anunțat într-o altă declarație că din 2023 legumicultorii care beneficiază de ajutoare de stat trebuie să efectueze vânzarea producției pe toate formele de sprijin pe care ministerul le va acorda prin intermediul cooperativelor și grupurilor de producători.

    (….) La nivelul Ministerului Agriculturii, pe zona de legume, avem programele destinate susținerii fermierilor petru producția de legume în spații protejate, avem programul pentru susținerea culturii de usturoi și două programe noi, pe care le-a introdus în bugetul pe 2022, cel de susținere a producție de cartof și cel de susținere a producției de strugure de masă. Cu siguranță dacă Dumnezeu ne ține sănătoși, în 2023 vânzarea producției pe toate formele de sprijin pe care le vom acorda vor fi prin intermediul cooperativelor și grupurilor de producători. Anul 2022 este esențial să pregătim agricultura României pentru provocările viitoare. Nu vom mai putea funcționa cu producători mici împrăștiați în bazine legumicole sau areale diferite fără să-i aducem împreună să-și pună și să-și unească capacitatea de producție, astfel încât să poată să fie competitivi pe piață și să răspundă nevoii consumatorului direct. Toate aceste lucruri le veți vedea pe parcurs și mă cunoașteți că sunt omul care nu prea promit că voi face și vreau să vorbesc după ce am făcut. Dar toate aceste măsuri vor duce la restartarea agriculturii românești. Dacă vom continua așa cu siguranță și în următorii ani ne vom plânge că importăm produse finite și exportăm materie primă, în condițiile în care avem toate elementele să putem să facem lucrurile acestea la noi în țară”, a declarat ministrul Agriculturii în cadrul emisiunii ”, a spus Adrian Chesnoiu „News Pass”, de la B1 TV.

    Acesta a dat ca exemplu Programul Tomata care este reluat din acest acest an, după un an când fostul ministrul Adrian Oros, a modificat ajutorul către fermieri, și pentru care s-a făcut o analiză pentru obligativitatea comercializării prin Cooperative dar timpul nu a permis ca măsura să fie impusă. “La Programul Tomata am avut în analiză finanțarea acestui program prin condiționarea comercializării producției prin cooperative însă la evaluarea de impact realizată, pentru că nu poți lansa un asemenea program fără să faci o analiză de impact, am ajuns la concluzia că timpul este foarte scurt ca să punem la punct mecanismul necesar pentru anul 2022 de comercializare a producției prin cooperative”, a mai punctat ministrul.

    Chesnoiu a mai spus că toate programele la nivelul Ministerului Agriculturii pleacă de la deficitele de balanță comercială pe tipuri de produse unde sunt dezechilibre.

    „Usturoiul era deja un program care a fost pornit în anii trecuți și a dat roade, deja puteți să observați și dumneavoastră dacă mergeți în marile lanțuri de magazine, puteți vedea usturoi românesc tot mai prezent pe rafturile magazinelor. E un program care a dat roade, trebuie continuat. De cealaltă parte, la producția de cartofi, vedem că avem probleme în sensul asigurării necesarului de consum intern”, a declarat oficialul.

    Acesta a completat că un alt program de susținere pentru fermieri este pentru cartoful iar sprijinul va fi complementar cu programele de investiții în zona de depozitare și pregătire pentru comercializare prin viitorul Program național strategic.

    „Chiar am văzut declarațiile reprezentanților fermierilor că un procent destul de însemnat de cartofi se importă, și atunci trebuie să venim cu acest program nou de susținere a producției de cartofi, urmând să îl facem complementar cu programele de investiții în zona de depozitare și pregătire pentru comercializare a cartofului prin viitorul Program național strategic, pentru că trebuie să avem o gândire strategică pentru viitor. Lucrurile nu se pot schimba de pe o zi pe alta, nu se pot schimba într-o noapte, dar dacă aceste programe sunt coerente și sunt evaluate din perspectiva impactului în piață, atunci cu siguranță vom avea rezultate”, a adăugat ministrul.


    Te-ar mai putea interesa

    Vremea de schimbă radical. Șefa ANM anunță ploi și temperaturi cu minus Când se plantează roșiile în grădină – calendar Furtuna Renata ajunge în România – sunt așteptate ploi, vijelii și temperaturi scăzute

    Ultimele știri

    Fonduri europene pentru achiziția de utilaje – AFIR a publicat a doua versiune a Ghidului Polonia: Fermierii – subvenție de 250 euro/ha pentru grâul vândut până pe 10 martie Fermele și cooperativele pot accesa un nou ajutor pentru gunoiul de grajd