• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Florin Platon, Asociația Forța Fermierilor: Culturile de rapiță și orz sunt în pericol din cauza schimbărilor bruște de temperatură

    Angelica Lefter – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Fluctuațiile de temperatură le dau de furcă fermierilor. Dacă 2021 a fost un an echilibrat și chiar excelent în mai multe județe, iată că la început de 2022 deja unii dintre ei își calculează pierderile.

    Temperaturile ridicate din această iarnă, de 18-19 grade Celsius, și apoi scăderea lor bruscă, nu fac altceva decât să dăuneze plantelor, atât pomilor cât și culturilor agricole, susțin specialiștii în domeniu.

    Fermierul Florin Platon, primvicepreședinte al Asociației Forța Fermierilor și Coordonator al Departamentului Ferma de familie, spune că cele mai afectate culturi vor fi cele de rapiță și orz.

    ”Cel mai rău este cu orzul și cu rapița. La rapiță, dăunătorii distrug masiv, sunt pierderi pe timpul iernii de 30-35%. La orz, apare mucegaiul alb, cel mai riscant din cauza variațiilor de temperatură”, a declarat agricultorul vasluian la digi24.ro.

    La rândul său, Alexandru Daniel, șeful Departamentului Agro-meteorologie INMH, a opinat că variația de temperatură înseamnă un șoc termic nu doar pentru oameni, ci și pentru plante.

    ”De Bobotează, vă pot spune că au fost în jur de 19 grade, în sudul României, în Oltenia. Cu o scădere bruscă de temperatură, care a avut loc vineri, pe data de 7, de Sfântul Ion, când temperaturile au scăzut până spre o grade Celsius. Este un șoc termic pentru plante, că ele evoluează și își desfășoară toată vegetația afară, în aer, pe sol, care îngheață și apoi se încălzește. Sunt niște stresuri termice”, a menționat Alexandru Daniel, șeful Departamentului Agro-meteorologie INMH.

    Te-ar mai putea interesa

    32.000 de hectare din terenurile agricole ale statului vor fi transformate în parcuri solare și eoliene Avans APIA 2026. Fermierii care sunt blocați încă la plata primei tranșe din subvenții Cel mai puternic tractor din lume. Zoomlion a prezentat tractorul cu 1.600 de cai putere și motor hibrid Abatoarele sunt asaltate de fermierii care renunță la vacile de lapte. Crescător „La Botoșani se taie zilnic câte 400 de vaci” Soții Oana și Mihai Țolea au investit în trei hectare de legume, iar azi conservele lor se vând în supermarketuri și online

    Ultimele știri

    Pornește tare în vegetație, se usucă bine și aduce profit. Este porumbul Anapurna, de la Soufflet Agro România Familia care a fondat Lego cumpără 10.000 de hectare de teren agricol pe vrea să îl transforme total A doua săptămână pe roșu la Euronext. România exportă masiv, dar prețurile cerealelor scad Prețurile mondiale la cereale au scăzut cu 4,5% în octombrie. Producția globală rămâne aproape de record Testul fiabilității la Maxagro: trei luni de muncă, 24 de ore din 24! Cum a convins Zoomlion familia Zifceak