• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • MADR a simplificat accesarea programului Tomata 2022! DAJ poate cere documentele fiscale direct de la ANAF!

    Roxana Dobre -

    Decizie pentru fermierii care cer subvenția de 4.000 euro/an pentru Tomata 2022. Ministerul Agriculturii a anunțat că pentru a veni în sprijinul fermierilor, completează actele normative referitoare la Programele ”Tomata”, susținerea de legume în spații protejate și de susținere a producției de usturoi românesc, cu dispoziții în scopul reducerii eforturilor fermierilor de procurare a documentelor necesare pentru obținerea sprijinului acordat.

    Agrointeligența-AGROINTEL.RO a sesizat, ieri, 7 februarie, în premieră, că legumicultorii trebuie să prezinte în acest an, pentru ajutoarele de stat la legume, două documente care atestă că nu au datorii la momentul în care depun cererea de înscriere în program, certificatul de atestare fiscală şi, respectiv cazierul fiscal.

    La o zi după ce Agrointeligența-AGROINTEL.RO a publicat articolul, MADR a informat că având în vedere că pentru Ciclul I de producție, cultivatorii de tomate pot depune la Direcțiile Agricole Județene (DAJ) cereri pentru obținerea ajutorului de minimis, până la data de 1 martie 2022, pentru fermierii care din varii motive nu au reușit să obțină și să depună certificatul de atestare fiscală și cazierul fiscal, Direcțiile Agricole Județene vor proceda la completarea dosarelor și vor solicita de la autoritățile publice emitente documentele menționate.

    De asemenea, mai precizează MADR, DAJ poate solicita și alte documente eliberate de autoritățile statului necesare completării documentației depuse de fermieri pentru acordarea ajutorului de minimis.

    ”Așa cum am mai spus, rolul principal al Ministerului Agriculturii şi al angajaţilor săi este acela de a munci pentru fermieri, care ştiu ce au de făcut: să stea în câmp şi să producă hrană pentru populație. De aceea, structurile județene vor prelua partea birocratică din întregul proces de implementare al accesării acestor programe de sprijin”, a afirmat ministrul Adrian Chesnoiu.

    Amintim că prin Hotărârea Guvernului nr.148/2022 a fost aprobat programul de susținere a producției de legume în spații protejate pentru anul 2022, iar prin Hotărârea Guvernului nr.147/2022 a fost aprobată schema de ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a producţiei de usturoi.


    Te-ar mai putea interesa

    Bursa ploilor – cât a plouat până astăzi în fiecare județ Macerat de coada calului – rețetă. Beneficii Micii fermieri – subvenție APIA de 98,80 euro/ha. Banii se virează acum în conturi

    Ultimele știri

    Ministrul Agriculturii din Ucraina: arestat, eliberat pe cauțiune, încă își exercită atribuțiile de ministru Agnes Jansen după reportajul Agrointeligența: ”Mă pensionez, dar nu rămâneți fără legume!” Cine încasează subvenția APIA pe pășunea comunală. Acte necesare