• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fermierii care lucrează terenul cu no-till sau minimum-till, eligibili la plata eco-schemei Teren arabil!

    agrointeligenta.ro -

    Fermierii care lucrează terenul cu tehnologiile no-till sau minimum-till sunt eligibili la plata ecoschemei pe teren arabil. Aceștia pot opta la APIA, începând cu anul de cerere 2023, pentru plata în plus pe suprafață în cuantum de 60 de euro pe hectar.

    Asociația Forța Fermierilor a cerut introducerea minim-till și no-till la eco-scheme

    Asociația Forța Fermierilor a propus Ministerului Agriculturii care fermierii care aplică în fermă practici prietenoase cu mediul să aibă un acces mai facil la eco-schema Teren arabil. Astfel, Asociația Forța Fermierilor a transmis MADR o adresă în care a propus ca și suprafețele lucrate cu minimim-till sau no-till să fie eligibile la această plată ”verde”. Solicitarea a fost acceptată, iar tehnologiile minime de prelucrare a solului se regăsesc ca opțiuni în cadrul eco-schemei Teren arabil, conform draftului pentru Planul Național Strategic.

    ”Pentru susținerea eforturilor producătorilor agricoli care sunt în curs de trecere la noile tehnologii de tipul no-till în ferme, dar și pentru a încuraja alți fermieri să facă acest pas, introducerea unei eco-scheme care să sprijine investițiile anuale în noile tehnologii, va contribui la realizarea unui veritabil salt tehnologic în exploatațiile agricole din România. Mai mult, astfel de tehnologii, aplicate în zonele care se confruntă cu deficit de precipitații – o mare parte din țară, conform datelor din ultimii ani – reușesc să contribuie la păstrarea umidității în sol și într-un start și dezvoltare mai bună a culturilor care beneficiază de aceste lucrări”, au precizat reprezentanții AFF în adresa înregistrată la Ministerul Agriculturii în data de 8 februarie.

    La eco-schema Teren arabil, fermierii trebuie să aleagă două practici benefice pentru mediu

    Conform draftului PNS lansat în dezbatere publică miercuri, 16 februarie, pentru a accesa eco-schema Teren arabil, fermierii trebuie să aleagă două practici benefice pentru mediu, din cele patru propuse, după caz, în funcție de dotarea tehnologică de care dispune. Una dintre practici este și prelucrarea minimă a solului.

    Astfel, fermierii care optează pentru acest tip de lucrări, trebuie ”să practice o tehnologie de agricultură de tip conservativ – “No tillage sau minimum tillage” pe toată suprafața exploatației sau pe o parte a exploatației, caz în care, este eligibil doar pe suprafața exploatată sub această formă agrotehnică. Pentru a deveni eligibil pe suprafața pe care nu practică o agricultură de tipul conservativ, fermierul este obligat să aplice practicile de diversificare, cu excepția cazului în care suprafața neacoperită de practica conservativă este mai mică de 5 hectare, caz în care nu mai este necesară diversificarea”, se arată în draftul PNS.

    În cadrul eco-schemei Teren arabil, fermierii au de îndeplinit și câteva condiții generale:

    Pe lângă minimum-tillage sau no-till, fermierii pot opta pentru una dintre următoarele opțiuni în cadrul eco-schemei:

    1.Trebuie să aloce peste 3 % din terenul arabil pentru elementele neproductive (inclusiv teren lăsat pârloagă). Pentru calcularea proporțiilor diferitelor culturi, suprafața acoperită de o cultură poate include elemente de peisaj care fac parte din suprafața eligibilă: arbori izolați, arbori în aliniament în cazul în care lățimea șirului de arbori măsurată la nivelul solului nu depășește 2 m, pe care nu se poate desfășura activitate agricola; în cazul perdelelor forestiere lățimea acestora poate fi de maxim 30 de metri.

    2.Să practice DIVERSIFICAREA culturilor prin înființarea a mai multor culturi pe terenul arabil, în funcție de suprafață, după cum urmează:
    – în cazul suprafețelor cuprinse între 5 ha și 30 ha, fermierul trebuie să cultive cel puțin două culturi diferite, iar cultura principală să acopere maximum 75% din terenul arabil;
    – în cazul suprafețelor de peste 30 ha, fermierul trebuie să cultive cel puțin trei culturi diferite, iar cultura principală poate să acopere maximum 75% din terenul arabil, respectiv două culturi preponderente să acopere împreună maxim 95% din terenul arabil;
    – indiferent de mărimea exploatației pentru care solicita sprijinul prin aceasta eco-schemă, în cazul în care suprafața de teren arabil este cultivată în proporție de peste 75% cu iarbă / plante erbacee / leguminoase, sau acoperită cu culturi aflate sub apă o mare parte a ciclului de producție, pe suprafața rămasă, cultura principală trebuie să ocupe maximum 80% din terenul arabil rămas.
    – perioada care trebuie luată în considerare pentru calcularea proporțiilor de constituire a practicii de diversificare a culturilor în terenul arabil din cadrul exploatației este cuprinsa între mai — septembrie a anului de cerere;
    – suprafețele pe care se seamănă un amestec de semințe, indiferent de speciile incluse în amestec, sunt considerate acoperite cu o singură cultură.

    3. Să aplice practica de fertirigare rațională – care presupune administrarea nutrienților cu apa de irigare, funcție de stadiul de creștere și dezvoltare a plantelor, pe toată suprafața exploatației sau pe o parte a exploatației, caz în care, este eligibil doar pe suprafața exploatată sub această formă agrotehnică.

    După lansarea sa în dezbatere publică miercuri, pe 16 februarie, Planul Național Strategic va sta în dezbatere publică timp de 10 zile, după care forma sa finală va fi transmisă Comisiei Europene. Fondurile alocate prin PNS vor intra în vigoare pentru perioada 2023-2027.


    Te-ar mai putea interesa

    Zeci de fermieri români au fost înșelați cu tractoare aduse din afară Ordin MADR: Terenurile care sunt scoase de la subvenția APIA Fermierii care pierd subvenția APIA de 42,47euro pe hectar

    Ultimele știri

    S-au emis derogările pentru tratamentele cu neonicotinoide la porumb și floarea-soarelui 2025 Plăți de 1,2 miliarde de euro în conturile fermierilor Casa Verde Fotovoltaice 2024. AFM a publicat lista oficială!