• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Sesiunile de depunere de proiecte pentru bani europeni, aproape de start. Cum se împart primele 150 de milioane de euro între fermele de familie și marii fermieri

    agrointeligenta.ro -

    Primele sesiuni de depunere de proiecte pentru fonduri europene vor fi deschise în 20 mai, adică marțea viitoare, prilej cu care fermierilor mici și mari vor putea accesa 150 de milioane de euro. Ministrul Daniel Constantin a subliniat astăzi, la Conferința Națională a Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR) că fermele de familie nu vor intra în competiție cu marii agricultori sau crescători de animale din România.

    Constantin a explicat că depunerile pe Măsura 121 se vor face separat pentru Fermele de Familie și pentru Modernizarea exoploatațiilor agricole, finanțarea fiind, de asemenea, paralelă. Astfel, fermele mici vor avea la dispoziție un buget total de 35 de milioane de euro, în timp ce restul sumelor de până la 150 de milioane vor fi alocate sprijinirii afacerilor agricole mai mari. Fermele vegetale și fermele zootehnice vor primi bugete egale.

    ”Este vorba de o sumă totală de 150 de milioane de euro pe această măsură. Avem 35 milioane de euro pentru fermele de familie, 15 milioane de euro pentru standarde pe partea de lapte, iar pentru investiții în ferme 100 de milioane, împărțite 50-50 pe vegetal și zootehnic. Din cele 50 de milioane de euro alocate pentru partea de vegetal, 80% din sumă am alocat-o pentru achiziții de utilaje, adică pentru proiecte simple și 20% pentru proiecte complexe cu construcții montaj. Pentru partea de zootehnie avem inversate procentele pentru că aici achiziția de utilaje presupune și partea de montaj, adică se face un proiect complex și numai 20% din sumă se va aloca pentru echipamente simple. Sperăm ca în felul acesta alocările, cel puțin pe partea de proiecte simple, să meargă foarte repede și să avem proiecte plătite într-un an de zile.

    Valorile maxime care vor fi acordate pentru aceste proiecte au fost revizuite și diminuate. Pentru utilaje am mers cu valoarea sprijinului la 700.000 de euro, pentru construcții montaj la un milion de euro pe partea vegetală și la două milioane de euro pe partea zootehnică”, a dat mai multe detalii și George Turtoi, secretar de stat în MADR.

    Dacă fermele de familie vor fi avantajate cu ajutorul proiectelor-tip și al reducerii numărului de avize necesare, Daniel Constantin a arătat că afacerile agricole mai mari vor răsufla mai ușurate mulțumită depunerii online a documentelor, cu excepția unor avize și certificări ce rămân, totuși, a fi depuse în forma lor fizică.


    Te-ar mai putea interesa

    Bursa ploilor – cât a plouat până astăzi în fiecare județ Agnes Jansen, olandeza care produce legume bio la Sărata: Mă pensionez și caut pe cineva să continue ferma Macerat de coada calului – rețetă. Beneficii

    Ultimele știri

    Ministrul Agriculturii din Ucraina a demisionat din cauza acuzațiilor de corupție Comerțul agroalimentar al UE – creștere pozitivă. Excedent comercial de 5 miliarde de euro Polițiștii au prins trei hoți de vaci. Animalele furate au fost returnate fermierului