• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Motorina de peste 11 lei/litru la Beiuș. Explicația proprietarului benzinăriei cu preț-record!

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Proprietarul benzinăriei MOL din Beiuș care a vândut ieri, 9 martie, litrul de benzină cu peste 11 lei a declarat pentru ziarul Bihoreanul că a fost nevoit să recurgă la aceste preţuri pe motiv că ar fi cumpărat foarte scump acest lot de combustibil.

    ”Am cumpărat din depozit carburantul cu 8,6 lei litrul, în condiţiile în care eu până acum la pompă l-am vândut cu 7,6! Mi-au zis că dacă nu-mi convine să nu iau. Şi aşa am o cisternă pe care nu mi-au umplut-o! Mâine va fi şi mai scump, am înţeles că va fi 10 lei litrul”, a declarat miercuri pentru Bihoreanul Daniel Degău, administrator şi unul din patronii Desir Impex.

    Firma acestuia deţine în Beiuş, județul Bihor, două benzinării partenere Rompetrol, una parteneră MOL şi încă una proprie.

    Te-ar mai putea interesa

    Soții Oana și Mihai Țolea au investit în trei hectare de legume, iar azi conservele lor se vând în supermarketuri și online Avans APIA 2026. Sumele ce s-au plătit până acum fermierilor ca primă tranșă din subvenții Cel mai puternic tractor din lume. Zoomlion a prezentat tractorul cu 1.600 de cai putere și motor hibrid Un fermier din Sighișoara luptă ca rasa de găini Gât Golaș de Transilvania să nu dispară Avans APIA 2026. Fermierii care sunt blocați încă la plata primei tranșe din subvenții

    Ultimele știri

    Este oficial! Euronext lansează contracte futures pentru grâu și porumb, cu livrare fizică la Constanța De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident” Jabbar Kanani, Agricover: Introducerea leasingului funciar ar putea atrage mai mulți bani în agricultura românească AGRI4FUTURE România – Obiectiv 2035. Conferința Națională a Clubului Fermierilor Români a reunit peste 500 de participanți! Fermierii din Franța se pregătesc să folosească mai multă sămânță din propria recoltă