• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Programul Tomata: 17.000 de fermieri înscriși. Sumele vor fi majorate la rectificarea bugetară

    Roxana Dobre -

    Programul Tomata și alte legume se bucură de un real succes în rândul fermierilor iar sumele vor fi suplimentate astfel încât producătorii agricoli să primească banii promiși. Ministrul agriculturii, Adrian Chesnoiu, a dat asigurări că legumicultorii nu se vor lovi de situația din anii trecuți astfel că subvenția nu va scădea din cauza numărului mare de solicitanți.

    ”Noi pentru Programul Tomata am simplificat lucrurile pentru că îmi doresc ca în Ministerul Agriculturii de problema birocrației să se ocupe funcționarii iar fermierii să se ocupe de producția lor, să nu fie deranjați. Programul este așa cum au fost obișnuiți fermierii, cu cultivarea suprafețelor pe 1.000 mp, cu producțiile relativ asemănătoare. Noi am avut actul în dezbatere publică și chiar am operat modificări la propunerea fermierilor.

    Și programul a fost de interes iar acest lucru este dovedit de cifre: avem 17.000 de fermieri înscriși, față de 11.000 câți au fost în 2021. Deci cred că este un program foarte așteptat care a dat roade și o să îl continuăm și chiar să îl îmbunătățim, pe măsură ce implementarea scoate la iveală alte situații care trebuie corectat”, a explicat ministrul în cadrul unei conferințe care a avut loc în județul Gorj.

    Sumele nu vor scădea

    Adrian Chesnoiu a precizat că plafonul alocat pentru fermieri va fi majorat la rectificarea bugetară dacă acesta nu va acoperi sumele necesare pentru plăți.

    ”Sumele nu vor fi diminuate și am spus foarte clar când am elaborat bugetul că pornim cu angajament bugetar de la ceea ce este existent în 2021 dar dacă numărul va fi majorat la rectificarea bugetară vom crește alocarea astfel încât să primească banii toți fermierii înscriși în program. Cantitatea cerută de program este gândită astfel încât să fie realizată. Dar dacă vrei să faci în vârf de munte solar și să produci roșii în perioada pe care noi am prevăzut-o este clar că nu obți rezultate. Și cei care derulează activitatea agricolă trebuie să se orienteze spre condițiile optime și ce se potrivește mai bine zona în care activează”, a mai punctat ministrul.

    Reamintim că programul Tomata și alte legume în spații protejate a beneficiat de o prelungire a termenului pentru înscrierea de la 1 martie la 1 aprilie, după ce Agrointeligența-AGROINTEL.RO a sesizat că producătorii legumicoli pierd vremea pe la cozi la diverse instituții pentru a obține documentele obligatorii în Program. În plus, MADR a decis și eliminarea certificatul de atestare fiscală și a cazierului fiscal din cadrul documentației atașate cererii.

    Reamintim că în 2022, ajutorul de minimis pentru tomate și legume se acordă de la bugetul se stat ca o subvenție pentru ambele cicluri de cultură. Schema de ajutor de minimis se aplică pe întreg teritoriul României în anul 2022, pentru susținerea producției de legume în spații protejate.

    Culturile eligibile pentru plată în Programul Tomata și Legume 2022 sunt:

    a) tomate – Solanum lycopersicum L- cultivate în Ciclul I sau Ciclul II de producție;
    b) ardei gras și/sau lung – kapia – Capsicum annuum L – cultivați în Ciclul II de producție;
    c) castraveți – Cucumis sativus L- cultivați în Ciclul II de producție;
    d) fasole păstăi – Phaseolus vulgaris L – cultivată în Ciclul II de producție;
    e) salata – Lactuca sativa L – cultivată în Ciclul II de producție;
    f) spanac – Spinacea oleracea L- cultivată în Ciclul II de producție;
    g) ceapă verde – Allium cepa- cultivată în Ciclul II de producție.

    Ajutorul de minimis poate ajunge la 4.000 de euro dacă fermierul optează să intre în program cu ambele cicluri de producție. Astfel, conform proiectului de HG, ”valoarea maximă în euro a sprijinului financiar de ajutor de minimis/beneficiar poate fi de 4000 euro respectiv:
    a) 3.000 euro/cultură în Ciclul I/1000mp/beneficiar;
    b) 1.000 euro/cultură în Ciclul II/1000 mp/beneficiar.

    Valoarea maximă a sprijinului financiar se acordă în lei, la cursul de schimb de 4,9475 lei, stabilit de către Banca Centrală Europeană, la data de 30 septembrie 2021, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), seria C nr.323 din 1 octombrie 2021.

    Valoarea totală a ajutoarelor de minimis care se acordă unei întreprinderi/întreprinderi unice nu poate depăşi suma de 20.000 euro pe durata a trei exerciţii financiare, în cursul exerciţiului financiar actual, respectiv anul depunerii cererii de înscriere în program şi în cele două exerciţii financiare precedente.

    Citiți și: Programul Tomata și Legume 2022 – 4.000 euro/an. Condiții, culturi eligibile, termene cereri!


    Te-ar mai putea interesa

    Abatorul familiei Gagea exportă carne de oaie în 13 țări: ”Vrem să producem Nuggets de miel” Furtuna Renata ajunge în România – sunt așteptate ploi, vijelii și temperaturi scăzute Comunele din România unde fermierii primesc subvenții APIA în plus la hectar

    Ultimele știri

    Fonduri europene pentru achiziția de utilaje – AFIR a publicat a doua versiune a Ghidului Polonia: Fermierii – subvenție de 250 euro/ha pentru grâul vândut până pe 10 martie Fermele și cooperativele pot accesa un nou ajutor pentru gunoiul de grajd