• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Piață dedicată exclusiv producătorilor locali, deschisă în Oradea

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Asociaţia Firmelor Bihorene, în colaborare cu aproape 40 de fermieri locali a reușit să implementeze și la Oradea un concept care a început să prindă tot mai mult în orașele româneti: piețele unde cei care comercializează sunt producători din zonă.

    La Oradea, piaţa producătorilor localia fost amenajată într-un cartier al orașului și oferă preţuri fără concurenţă în raport cu alte puncte de vânzarea a legumelor și fructelor. Acum, la început, programul de funcționare este de doar trei ore în fiecare săptămână, în ziua de joi.

    Ideea pieţei în care să vândă numai fermierii care au produse din Bihor a venit tocmai de la agricultori. Concurenţa neloială făcută de intermediarii care impun preţurile în pieţele tradiţionale i-a făcut pe mulţi dintre ei să nu-şi mai poată comercializa marfa decât direct către clienţi. „O astfel de piaţă este piaţa adevărată. Piaţa producătorilor, nu piaţa intermediarilor, şi încă se conturează această piaţă, să se dezvolte şi sperăm ca în scurt timp să fie mai mulţi producători şi clienţi cât mai mulţi, pentru a mânca sănătos şi direct de la producător”, a declarat pentru Digi24 Andrei Taichi, producător de produse lactate.

    Piaţa funcţionează în cartierul Prima, la intersecţia străzilor Constantin Noica şi Bumbacului, după reguli simple: se vând numai produse din Bihor, cu cât mai puţine pesticide, la preţuri mai mici decât în celelalte locuri din oraş iar producătorii scapă de samsari.

    Foto: www.presalocala.com

    Te-ar mai putea interesa

    Un nou val de ploi. ANM a anunțat care sunt județele unde cantitățile de apă ating 40 litri/mp Avans APIA 2026. Sumele ce s-au plătit până acum fermierilor ca primă tranșă din subvenții Soții Oana și Mihai Țolea au investit în trei hectare de legume, iar azi conservele lor se vând în supermarketuri și online Dosarul ANT: Ministrul Florin Barbu a votat la Luxemburg ce era deja negociat, de România, în mandatul lui Tanczos Fermierii din Brezoaele ies în stradă și cer măsuri care să îi ajute să își vândă legumele la un preț corect

    Ultimele știri

    Se mai ieftinește motorina? Payam Akbari, Agricover Commodities: O eventuală coborâre bruscă a prețului rămâne puțin probabilă Abatoarele sunt asaltate de fermierii care renunță la vacile de lapte. Crescător „La Botoșani se taie zilnic câte 400 de vaci” Noul acord agricol cu ​​Marea Britanie vine cu oportunități pentru producătorii din UE Un fermier din Sighișoara luptă ca rasa de găini Gât Golaș de Transilvania să nu dispară Avans APIA 2026. Plățile pe care APIA le face astăzi către fermieri și banii virați în conturi!