• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • George Simion, AUR: ”Marii traderi de cereale au fost deranjaţi de domnul Chesnoiu”

    agrointeligenta.ro -

    Marii traderi de cereale au fost deranjaţi de Adrian Chesnoiu, consideră președintele AUR, George Simion. Acesta a făcut o serie de declarații privind dosarul deschis de DNA pe numele ministrului Agriculturii.

    „Ministrul Agriculturii pare ca a fost sinucis de catre DNA Timisoara. Acum, responsabilitate pe zona Ministerului Agriculturii a fost preluata de un lider marcant din PSD, de domnul Sorin Grindeanu. Din informaţiile pe care le avem noi, domnul Chesnoiu nu a vrut să stea drepţi în faţa celor de la Bruxelles şi a partenerilor nostri, care ne impuneau diferite lucruri in relatia cu Ucraina”, a spus George Simion în direct la RTV.

    ”Marii traderi de cereale au fost deranjaţi de domnul Chesnoiu. Noi, înainte de toate, trebuie sa ne asiguram siguranța noastră alimentară, nu sa facem profituri pentru unii care oricum le exportă afară”, a atras atenția liderul AUR.

    Despre Adrian Chesnoiu, președintele AUR spune că a fost un ministru al Agriculturii ”decent”. ”Este executat cu mâna lungă a justiţiei, printr-o complicitate ciudată a PNL cu PSD, care par să fie partide teleghidate. Miniștrii care sunt într-adevăr incapabili şi care au făcut mult rău în România, cum ar fi Virgil Popescu, sunt menţinuţi în funcţie. Felul in care a fost executat domnul Chesnoiu miroase a impunere de afară”, a declarat liderul AUR la România TV.

    Vă reamintim că joi, 23 iunie, DNA a emis un comunicat în care a anunțat că deschis un dosar pe numele deputatului Adrian Chesnoiu, ”pentru săvârșirea infracțiunilor de:
    – abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.
    – instigare (sub forma participației improprii) la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii pentru altul de foloase necuvenite (patru infracțiuni)”.

    Ulterior acuzațiilor aduse, la scurt timp după comunicatul DNA, Adrian Chesnoiu a anunțat că se retrage din funcția de ministru al Agriculturii. Acesta a anunțat că se va lupta în instanță să își dovedească nevinovăția întrucât nu a nicio faptă penală sau de corupție.

    Vineri, 24 iunie, s-a anunțat că portofoliul la Agricultură va fi preluat cu mandat interimar de către actualul ministru al Transporturilor, Sorin Grindeanu.

    Marți, pe 28 iunie, este programat în plenul Camerei Deputaților votul pentru ridicarea imunității deputatului Adrian Chesnoiu. Acesta a solicitat colegilor deputați să dea curs solicitării DNA pentru a-i permite ca într-un timp cât mai scurt să își dovedească nevinovăția.


    Te-ar mai putea interesa

    Raport USDA – iulie 2025: prețul grâului după noile estimări la recoltele din Ucraina și Rusia De aproape un an, Gabriel Petre pilotează drona XAG P100 PRO în ferma Agriserv: ”Cu ea ne-am salvat cultura de porumb” ANAF vinde la licitație ferma Elenei Udrea de 40 de hectare. Prețul de pornire pentru terenurile de la Nana

    Ultimele știri

    Subvențiile fermierilor ar putea bloca tot bugetul UE. Europarlamentarii bat cu pumnul în masă Șefa de la Mediu despre revolta fermierilor din Lungulețu: ”Trebuie să declare câtă apă iau şi să plătească nişte sume modice” Fermierii îi cer președintelui Nicușor Dan să obțină de la Comisia Europeană mai multe fonduri pentru agricultură