Strategii de afaceri

Grasa, Tămâioasa şi Busuioaca – trei româncuţe dulci care au ajuns seci şi încă nu regretă nimic. Iată povestea lor

Mai puţin vin, dar de calitate, pare să devină deviza producătorilor locali. Nu doar vremurile se schimbă, ci şi vinurile. Cine şi-ar fi imaginat de exemplu în urmă cu câţiva ani o Grasă sau o Tămâioasă de Cotnari vinificate în sec?

Povestea Casei de Vinuri Cotnari a pornit mai mult de la un conflict de generaţii. De-o parte era vorba de patronii de la Cotnari ceva mai în vârstă, iar de cealaltă de copiii lor, reprezentând noua generaţie, povesteşte Constantin Deleanu, preşedintele Consiliului de Administraţie.

Chiar şi el a fost un pic cam neîncrezător când copiii au venit şi i-au zis că a venit vremea schimbărilor la Cotnari. Mai precis, aceştia susţineau că era momentul deciziilor curajoase, dacă firma vrea să reziste pe piaţă. Aşa s-a ajuns la idea înfiinţării unei Case de Vinuri – aşa cum se obişnuieşte în marile ţări producătoare, unde există tradiţie în domeniu – şi cel mai important, vroiau să încerce “reţeta” vinurilor albe vinificate în sec. Să nu uităm că Grasa de Cotnari este cel mai bine vândut vin alb din piaţa românească, iar pentru mulţi români Grasa se identifică în mod automat cu vinul dulce.

Iar ca tacâmul să fie complet, îndrăzneala tinerilor nu s-a oprit însă aici, pentru că au venit chiar cu idea trecerii la producţia de vinuri roşii şi atacarea pieţei HoReCa. O schimbare pe care mulţi nici măcar nu şi-ar fi putut-o imagina în urmă cu ceva ani şi care şi acum stârneşte mirare în piaţă. Nu mai vorbim de reacţia celorlalţi acţionari, mai în vârstă, dar şi mai reticenţi la nou.

“La inceput, şi eu am fost neîncrezator. Eu ca eu, dar ceilalţi acţionari care sunt mai în vârstă au fost şi mai sceptici. Până la urmă decât să aducem vinuri din Australia şi Noua Zeelandă, mai bine să le producem noi”, povesteşte Deleanu.

Aşa că a fost creată o firmă nouă, Casa de Vinuri Cotnari, cu cinci acţionari, care sunt chiar copiii patronilor. Baiatul lui Deleanu de exemplu, este avocat de meserie, dar acum lucrează şi la vinuri. Un alt acţionar are nora şi băiatul la noua firmă, iar alţi doi au dat oamenii de vânzări şi tehnologul. Iar echipa se măreşte pe măsură ce creşte şi producţia. Tinerii au trecut la Casa de Vinuri, iar părinţii au rămas la Cotnari SA, unul din principalii producători interni de vinuri. Pe scurt, vorbim de o companie cu circa 1.700 de ha de vie, din care 1.300 pe rod, şi care are în stoc în prezent circa 18 milioane de litri de vin.

Dincolo de îndrăzneala tinerilor, Deleanu recunoaşte că este vorba şi de o strategie de marketing, în contextul în care pe piaţa românească Cotnari era perceput ca un vin destinat segmentului de consumatori cu venituri mai mici.

“Indiferent ce calitate bună avea vinul făcut la Cotnari, în piaţa lumea ne percepea ca un producător care face o cantitate mare de vin şi stă mai prost la tehnologie. Acum de când am venit cu firma nouă şi facem cantităţi mai mici, toată lumea este încântată”, spune Deleanu.

Casa de Vinuri Cotnari dispune de circa 300 de ha de vie (100 hectare Fetească Neagră, 75 hectare Busuioaca de Bohotin, 75 de hectare Tămâioasa Românească şi 50 de hectare Grasa de Cotnari). În acest an au intrat pe rod 25 ha de Fetească Neagră, urmând ca anul viitor să intre alte 60 ha, iar în 2014 toată via să fie pe rod.

Cât despre Feteasca Neagră, aceasta este vinificată în variantele sec, demi-sec şi demi-dulce. Nu este însă singura noutate, Cotnari şi-a mărit gama de vinuri şi cu Grasă, Tămâioasă sau Frâncuşă seci, care au ca destinaţie reţeaua HoReCa şi magazinele specializate. Va fi mai greu la început, până se obişnuieşte lumea cu idea, după aceea lucrurile vor veni de la sine, mai ales că e vorba de ceva nou, inedit chiar, spune oenologul de la Cotnari.

Şi la Busuioaca de Bohotin reacţia în piaţă a fost bună. Anul trecut a fost vinificată demisec şi demi-dulce, iar în acest an s-a trecut şi la sec. Între timp, a fost obţinută şi prima medalie-aur la Chişinău în februarie 2012. Pentru acest an, producţia estimată de Casa de vinuri Cotnari se ridică la circa 500.000 de sticle (maximul va fi de circa două milioane de sticle în anii următori), iar pe total, cele două firme vor ajunge la 10 milioane de sticle. Vinificarea se în crama de la Vlădoianu, locul unde fostul guvernator producea vinuri în perioada interbelică. O cramă cu tradiţie, readusă la viaţă însă de noua generaţie de la Cotnari.


Abonați-vă GRATUIT la Agrointeligența - www.agrointel.ro!


12 comentarii

  1. Intamplator sa stii ca mai si exportam in special in ultimii ani ….(lucrez in domeniu conex exportului) …. de exemplu Murfatlar exporta , halewood exporta , segarcea exporta , ceptura exporta ….medgidia expota
    Apropos de vinuri dulci si nisa de piatza ….intrebati femeile ce prefera ….? sunt jumatate din populatia globului ….

  2. Avocatii mai bine ar ramane in Barou sa nu mai faca vin …. Din mosi stramosi Romanii fac vin Dulce ,azi merg prin supermarket-uri si gasesc numai sec si demisec__ de ce nu va pastrati traditia, vinuri dulci pe care restul europei nu le prea produce __- adik NIS A DE PIATZA TANTALAILOR _ La vinuri DULCI PUTEATI DEVENI NUMARUL 1 IN EUROPA__ASA nu veti putea concura cu vinurile franceze si italiene seci si demiseci ___iar prin schimbarea gusturilor Romanilor prin marketing agresiv nu invitati competitori mult mai puternici sa va ia din cascaval ”PIATZA ” la vinuri Dulci niciodata Francezii nu ar fi putut concura cu voi pe piatza Romaneasca …. la vinuri seci DA…intra in voi ca in branza. NOroc ca mai exista o romanie peste PrUT care va va lua locul pe piatza vinurilor dulci….

    1. @soso…Vinul dulce este plin de zahar si ascunde masiv defectele vinului. Te intreb tu mananaci o friptura de porc la gratar cu un vin dulce? (bleah). Vinurile dulci sunt doar pentru desert. Adevaratele vinuri in care poti vedea capacitatea profesionala a producatorului si ale oenologului, sunt seci…
      Cat priveste piata..sa fim seriosi noi nici macar nu exportam, iar pe afara nu bea nimeni vin dulce (sirop)…
      Vinurile din basarabia sunt slabe calitativ datorita lipsei investitiilor si ei exporta in fosta URSS unde nu prea conteaza calitatea ci cantitatea cu cat mai mult zahar….Singurul producator serios din basarabia este Purcari…

    2. @ soso ar mai fi de spus ca asa zisa “traditie” de vinuri dulci provine din epoca comunista cand trebuia sa exportam masiv cantitativ in fostul CAER in tari ca URSSS, Vietnam, Mongolia….in rusia se bea nu mai vin dulce ca acolo nu existra o cultura a vinului, ei fiind slavi si fiind axati pe votca…

  3. Problema cu vinurile dulci este adaosul de zahar, care le transforma in vinuri fretoase. Si eu prefer cat mai seci, dar nu ocolesc o sticla de Sauternes daca imi iese in cale. N-am mai baut de mult Grasa, dar din cate mi-aduc aminte de acum multi ani cand am incercat o sticla de prin vremurile cand sigur era natural, ii statea foarte bine putin dulce. Adica avea deastula aciditae si vana, pt ca, desigur stiti, ca un vin dulce si natural va avea mai putin alcool decat daca il vinifici sec, deci nu poti s-o faci decat cu anumite soiuri. De ex Pinot Noir nu are destul brix pt a fi vinificat dulce, decat daca e contrafacut.

  4. Domnule Seneca. Dezinformaţi lumea…
    Pinot Noir există doar vinificat în sec. Restul este kitsch. Rieslinguri dulci există chiar foarte bune, doar că nu Italiane ci de Rhin.
    Iar despre demiuri nici nu mai vorbesc. Omul să facă fie vin sec fie vin de desert. Restul e fâs fâs…

    1. 🙂 Rieslingul de Rhin este un soi de struguri. Se poate cultiva şi la 10.000 km de Rin şi tot la fel se cheamă :). Dacă tot sunteţi la 1 km de Rin poate vă spune ceva ”Trockenbeerenauslese”. Dacă nu, daţi un google search 🙂

  5. Domnilor, cred ca subiectul acestui articol denota lipsa de cultura, atat generala cat si de specialitate a acestor viti-vinicultori. Va explic de ce. Din fiecare soi de struguri se face o varietate concreta de vin, si daca Grasa de Cotnari, in mod traditional, a fost un vin dulce, asa trebuie sa ramana. Asa au procedat toate marile tari producatoare de vinuri si asa se fac lucrurile in lumea asta profesionala atunci cand exista traditie si traditia e cea care vinde. Daca ar fi sa intru in amanunte, dar pe intelesul cititorilor, as mai zice ca fiecare soi de strugure are un ciclu concret, de la inmugurire pana la coacere (adica momentul in care atinge aciditatea optima pentru a fi cules si vinificat). Toate aceste caracteristici ale viei si practicile viticole aferente sunt impuse si verificate de consiliul regulator al DOC din regiunea respectiva. Nu se inventeaza de dragul inventiei. Inclusiv “coupage”-urile se fac cu cap si dupa normele DOC. Vrei sa faci vin sec pentru ca asa o cere piata? Planteaza soiuri de vita de vie specifice pentru astfel de vinuri. Cum ar fi ca prin capul cuiva sa treaca ideia de a face un Riesling dulce sau un Pinot Noir sec? De ce oare romanul nu e multumit cu ce i-au lasat stramosii ca traditii, ca nu toate or fi rele? In loc sa gaseasca “mariages” noi cu bucataria romaneasca (sau, de ce nu, chiar cu cea din alte tari), romanul se pune sa faca Grasa de Cotnari sec, ca asa crede el ca va avea succes pe piata. Ne laudam cu faimoasele placinte moldovenesti cu branza dar nimeni nu stie sa ne recomande un vin pe care sa-l servim la acestea. De-aia se zice ca elaborarea vinului e o arta, pentru ca nu e pentru orice tip cu bani dar fara cultura… Pe cand un Cabernet Sauvignon sau un Riesling dulce? Sau un Gewürtztraminer sec, chiar daca nu mai “merge” cu fois gras-ul?
    P.S. Ca exemplu de ceea ce inseamna o atitudine nesabuita ca urmare a nemultumirii de sine, va dau cazul unui vin elaborat in secolele XVII-XIX in Insulele Canare – vin numit “Canary”, amintit inclusiv de marele Shakespeare in scrierile sale. Era un vin alb, sec, care se pastra in butoaie de brad (“pino tea” – o varietate de conifere din Canarias si Azore), ceea ce ii transfera gust si miros de rasina. Cand pretentiile pietelor s-au indreptat spre alte varietati de vin, producatorii din Canarias au abandonat acest vin, care ii facuse faimosi inclusiv la curtile regale ale epocii, si au inceput sa faca vin din cel care “se cerea”. Efectul acestei schimbari “de marketing” a fost fatal pentru mica industrie vinicola din arhipelag, ducand la disparitia oricarui semn de identitate (si de identificare) a vinului produs acolo. Portughezii din Madeira, in schimb, au fost mai isteti si au conservat aceasta traditie (care exista si la ei) si continua si in zilele noastre sa produca vinul care le poarta numele – vinul de Madeira. Cei care l-au probat stiu despre ce este vorba – un vin “special”, diferit… Asa ca… unde nu e cap (si minte, si stiinta, si cultura) vai de viitorul vinurilor noastre.

    1. Pinot Noir e in mod traditional un vin sec. Se face si dulce, dar de obicei e extra prost.
      Riesling, in schimb, se face si sec si demi si dulce.

      Cat despre lipsa de cultura, hmm…

    2. Cine spune ca “asa trebuie sa ramana”? Tamaioasa e un soi de struguri. In functie de cand e cules, poate fi vinificat cu succes ca orice vrea producatorul.
      “Traditia” vine din faptul ca romanii nu stiu marketing.
      Vezi Africa de Sud, Franta sau Australia, cei mai mari exportatori de vin. Aici exista formula: brand = varietate + soi. De exemplu, brandul “Tanti Mita Dulcica” = Tamaioasa dulce. Brandul “Ruxandra” = Tamaioasa demi-sec.
      Ideea e sa ajuti omul sa gaseasca combinatia care ii place si sa o asociezi unui nume pentru identificare usoara.
      N-ai sa vezi in Franta pe eticheta scris mare soiul, ca la noi. Acolo se scrie numele ales, casa de vinuri si dedesubt soiul iar pe spate calitatea (daca e cazul).

      Cu etichete similare, cand pe acelasi soi sunt scos vinificari de calitate diferita, identificarea usoara nu mai e posibila.

Scrie un comentariu