• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Invazie de șoareci în ogoarele din Bărăgan din cauza tehnologiei ”no-till”. Secretarul Camerei Agricole Călărași: E prăpăd, n-am văzut așa ceva în viața mea!

    agrointeligenta.ro -

    Județul Călărași se confruntă cu cea mai mare invazie de șoareci pe terenurile agricole din ultimii zeci de ani. Cele mai afectate sunt culturile de grâu, orz, rapiță, dar și porumb sau floarea-soarelui.

    ”Eu nu am mai văzut așa ceva! Toate terenurile sunt invadate! Avem pagube semnificative, și din păcate acum nu prea avem ce să mai facem. A fost o iarnă blândă, fără precipitații iar tehnologia de însămânțare fără arătură, ”no-till” a făcut ca populația de șoareci să explodeze efectiv. Și animalele care îi stârpeau s-au lenevit, vulpile au la dispoziție pui de fazan sau de prepeliță, nu se mai chinuie să pândească șoarecii. Acum avem berze în câmp care se hrănesc cu șoareci dar nu fac față. Sunt foarte prolifici, într-o lună apare o nouă generație din puii proaspăt fătați”, spune pentru Agrointeligența Aurelian Dobre, secretarul Camerei Agricole Călărași.

    Combinele sunt în pericol să se defecteze

    Tehnologia ”no-till” care prinde din ce în ce mai mult în SUA și Europa pentru că nu mai permite eroziunea solului are, după cum se vede, și momente în care nu este deloc recomandată. Fermierii din sudul țării începuseră să aplice și în România această tehnologie, în primul rând datorită costurilor reduse, pentru că permitea însămânțarea direct pe miriște.

    ”Singura soluție pentru că la anul să nu mai avem această problemă este să facem acum o arătură, după recoltare, și încă una în toamnă sau la primăvară. Pericolele sunt mari, pe lângă pagube, riscăm să ne stricăm header-ele de la combine din cauza movilelor care ajung și la un metru pe care le fac o specie din cele două care ne afectează culturile. Mai putem aplica și niștre tratamente cu raticide, unele sunt destul de eficiente, dar tot nu rezolvă complet problema. Nici incendierea miriștilor nu va da rezultate”, explică fermierul Aurelian Dobre.

    soareci 1Ce soluții ar avea fermierii pentru a-și salva recolta

    Pe piaţa de raticide din România, Adama Agricultural Solutions (fostă Makhteshim Agan) este prezentă cu o soluție de combatere a șoarecilor și șobolanilor de câmp din culturile agricole. Potrivit companiei, Bromakol este o momeală gata preparată, sub formă de blocuri cerate, și se foloseşte ca atare, prin distribuirea a 25 – 50 g momeală/galerie activă. „Bromakol este autorizat pentru utilizarea în culturile de cereale, pomi fructiferi și pepiniere, împotriva șoarecelui de câmp (Microtus arvalis), șoarecelui de pădure (Apodemus sylvaticus) și a șobolanului de apă (Arvicola terrestris). Substanța activă, bromadiolon, este un raticid anticoagulant, care acţionează prin inhibarea coagulării sângelui rozătoarelor. Are efect prin înghiţire, cauzând moartea rozătoarelor prin hemoragie internă, în doar câteva zile, fără a trezi suspiciunea altor dăunători; acest lucru permite exterminarea completă a rozătoarelor. Odată înghiţită momeala, chiar şi în cantitate mică, şoarecii şi şobolanii simt o senzaţie de sufocare şi nevoia de a merge să moară într-un loc deschis”, potrivit reprezentanţilor companiei. Produsul este disponibil la distribuitorii Adama Agricultural Solutions din întreaga țară.

    Și compania Kwizda Agro România comercializează o serie de produse cu care fermierii pot combate invazia șoarecilor. În catalogul destinat produselor speciale DDD, gama de raticide oferite se pretează în ferme, în grajdurile de animale sau depozite de produse vegetale. Compania vinde inclusiv stații de intoxicare ce se pot amplasa oriunde există o problemă cu șoarecii.


    Te-ar mai putea interesa

    Fertilizarea castraveților cu îngrășăminte bio – 6 rețete simple Furtuna Renata ajunge în România – sunt așteptate ploi, vijelii și temperaturi scăzute Făinarea la măr. Semnele atacului, combatere

    Ultimele știri

    UE intenţionează să îşi majoreze exporturile de alimente în China, în pofida tensiunilor comerciale Micii fermieri – subvenție APIA de 98,80 euro/ha. Banii se virează acum în conturi Lista produselor agricole din Ucraina pentru care se pot introduce taxe vamale