• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Soluție la blocajul din portul Constanța: se amenajează o nouă parcare pentru camioane

    agrointeligenta.ro

    O nouă parcare pentru TIR-uri va fi operațională în Portul Constanța, anunță C.N. Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța.

    Într-o postare pe Facebook, administratorii portului anunță că ”în aceste zile se lucrează intens la amenajarea unei noi parcări destinată TIR-urilor care vin să descarce mărfuri în Portul Constanța”.

    Parcarea este situată în interiorul portului, în zona Porții 9, are o suprafață de 34.000 metri pătrați. ”Aceasta va avea o capacitate de circa 120 TIR-uri și va determina o fluidizare a traficului de camioane în port și evitarea aglomerarilor la porțile portului. Terenul aferent parcării a fost eliberat, în prezent se lucrează la nivelarea lui și urmează să fie pietruit. Săptămâna viitoare această parcare va fi operațională. Totodată, o altă parcare, în exteriorul portului Constanța, de o mai mare capacitate este în faza documentațiilor urmând să fie realizată cât mai rapid”, arată informarea oficială.

    Despre noua parcare a scris pe Facebook și ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. ”Au fost identificate soluții rapide pentru blocajul tirurilor din Portul Constanța! În urma discuțiilor, de astăzi, dintre delegația Ministerului TransporturiIor și directorul general al Portului Constanța, Florin Goidea, cât și în urma deplasării în teren, s-au identificat două suprafețe în interiorul Portului care pot fi utilizate ca spații de parcare pentru tiruri în vederea defluirii traficului. Mai mult, s-a luat decizia ca, săptămâna viitoare, managementul Portului să prezinte un calendar asumat pentru realizarea unui Studiu de Fezabilitate având ca scop dezvoltarea unei parcări de capacitate mare (de peste 800 de locuri) în exteriorul Portului. Aștept o mobilizare și o execuție cât mai rapidă pentru realizarea acestor lucrări!”, a anunțat Grindeanu.

    Vă reamintim că Agrointeligența a semnalat ieri, marți – 12 iulie, că s-au format cozi uriașe de camioane care așteaptă să descarcă cereale în portul Constanța. Cum mașinile stau și trei zile la coadă, fermierii se confruntă cu o criză de tiruri care să le preia recolta din câmp și să o ducă la depozite.

    Nu doar cozile de camioane sunt o problemă în această perioadă în portul Constanța. Aglomerația se regăsește și la nivelul navelor, portul nefăcând față din cauza vaselor suplimentare care transportă și cerealele din Ucraina.

    Te-ar mai putea interesa

    În timp ce prețurile în portul Constanța scad, Ucraina își mută cerealele prin România Primele terenuri care pierd subvențiile APIA din acest an! Fermierul Dacian Sabău a recoltat 7.500 kg/ha la grâu, fără un gram de fosfor aplicat. Ce produs a făcut diferența? Primar-fermier cu 600 de hectare: a încasat despăgubiri de secetă, apoi a vândut porumbul recoltat! Guvernul a aprobat programul prin care românii din Diaspora primesc 200.000 de euro pentru a porni o afacere în România

    Ultimele știri

    Memoriu trimis ministrului Radu Miruță de fermierii români cu cerealele blocate în fermă! Mihai Moraru, Agro-Est Muntenia, despre amenzile Consiliului Concurenței: ”S-a găsit forma prin care adevărații vinovați să plătească mai puțin” Ministrul Transporturilor despre blocajul cerealelor pe calea ferată: „La mine nu a ajuns o astfel de informație” Scandalos: Fermierii români – cu cerealele blocate! Toate trenurile de marfă au fost alocate grâului din Ucraina ANSVSA a confirmat două noi focare de variolă în Constanța. Peste 1.100 de oi în fermele afectate