• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Amenzi noi pentru fermieri. Documentul, publicat pe site-ul Ministerului Agriculturii

    Roxana Dobre -

    O serie de amenzi ar urma să fie aplicate fermierilor care nu respectă regulile stricte privind un sector important al agriculturii. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a lansat în dezbatere publică o hotărâre privind stabilirea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor în sectorul de agricultură ecologică.

    Hotărâre de Guvern, care va intra în vigoare în 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, creează cadrul instituţional pentru stabilirea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor în sectorul de agricultură ecologică, având în vedere mai multe prevederi europene.

    Ce sancțiuni riscă poducătorii care nu respectă regulile agriculturii bio

    Conform documentului lansat de MADR în dezbatere publică, constituie contravenţii următoarele fapte ale operatorilor/grupurilor de operatori care produc, pregătesc, distribuie sau depozitează produse ecologice ori în conversie, care importă astfel de produse dintr-o ţară terţă sau exportă astfel de produse spre o ţară terţă, sau care introduc astfel de produse pe piaţă:

    a) utilizarea fără drept a termenilor ecologic, biologic, organic, a cuvintelor derivate şi a diminutivelor acestora, precum bio și eco, singure sau în combinație, pe etichetă, pe materialele publicitare, în mediul electronic sau în documentele comerciale ale unui produs, inclusiv termenii utilizați în mărci comerciale sau nume de societăți, sau practici dacă ar putea induce în eroare consumatorul sau utilizatorul sugerând natura ecologică a produsului şi care nu respectă prevederile art. 30, 32 şi 33 din Regulamentul (UE) 2018/848.

    b) nerespectarea de către operatori/grupurile de operatori a normelor privind producţia, pregătirea, distribuția, depozitarea, importul, exportul, introducerea pe piață a produselor ecologice sau în conversie, prevăzute în:
    (i) capitolul III – Norme de producție, art. 9-19, 21, 23, 27-28, 39, 44, alin. (1), Anexele II-III la Regulamentul (UE) 2018/848;
    (ii) art. 1-9 din Regulamentul (UE) 2021/1165 de autorizare a anumitor produse şi substanțe pentru utilizarea în producţia ecologică şi de stabilire a listelor acestora;
    (iii) art. 1 din Regulamentul (UE) 2021/279 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) 2018/848;

    c) lipsa documentelor/registrelor pe care le ţin operatorii/grupurile de operatori cu privire la activitățile desfăşurate sau neactualizarea acestora în scopul asigurării trasabilității produselor conform prevederilor cadrului legislativ aplicabil producţiei ecologice, prevăzute la:
    (i) art. 9, alin. (10), lit. (c), art. 34, alin. (5), art. 39, alin. (1), lit. (a), (b) și (d), Anexa II – partea III, pct: 3.1.5.8, 3.2.1., lit.(c), Anexa II – partea IV, pct. 1.5., lit. (d), Anexa III, pct. 2.2., lit. (d), 3., lit. (b), pct. (i) şi (ii), 4.4., 5., 6., 7.3., 7.4., lit. (c) din Regulamentul (UE) 2018/848;
    (ii) pct. 1-7 din Anexa la Regulamentul delegat (UE) 2021/1691 de modificare a anexei II la Regulamentul (UE) 2018/848 în ceea ce priveşte cerinţele referitoare la ținerea de registre aplicabile operatorilor din sectorul producției ecologice;
    (iii) art. 2 şi 3 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/2119 de stabilire a unor norme detaliate privind anumite registre şi declarații solicitate de la operatori şi grupuri de operatori şi privind mijloacele tehnice pentru eliberarea de certificate în conformitate cu Regulamentul (UE) 2018/848 al Parlamentului European şi al Consiliului și de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2021/1378 al Comisiei în ceea ce priveşte eliberarea certificatului pentru operatori, grupuri de operatori şi exportatori din ţări terte;

    d) desfăşurarea activităţilor de introducere pe piață/distribuţie, import, export de produse ecologice sau în conversie de către operatori economici care nu şi-au notificat activitatea la direcțiile pentru agricultură județene și a municipiului Bucureşti şi/sau activitatea acestora nu face obiectul sistemului de control, conform prevederilor art. 7, alin. (1) din Ordonanța de urgenţă a Guvernului nr. 34/2000, aprobată prin Legea nr. 38/2001, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 2, alin. (1) – (3) şi alin. (6)-(7) din Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 45/2022 pentru aprobarea regulilor privind înregistrarea activității operatorilor/grupurilor de operatori în agricultura ecologică;

    e) desfăşurarea activităţilor de introducere pe piață/distribuţie, import, export de produse ecologice sau în conversie de către operatori economici care nu deţin certificatul prevăzut la art. 35 din Regulamentul (UE) 2018/848 şi/sau dacă acesta a făcut obiectul unei măsuri de suspendare/retragere.

    f) introducerea pe piață/distribuţia, exportul, utilizarea în producția ecologică a unor produse ecologice sau în conversie pentru care organismul de control a dispus o măsura provizorie de interzicere şi/sau o măsură de suspendare/retragere a certificării în conformitate cu prevederile art. 29, alin. (1), lit. (b), art. 41, alin. (1), lit. (b) din Regulamentul (UE) 2018/848 și ale Anexei nr. 4 la Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 312/2021 privind organizarea sistemului de control şi certificare, de aprobare a organismelor de control şi de supraveghere a activităţii acestora în agricultura ecologică;

    g) comercializarea de produse ecologice în afara teritoriului României, de către operatori/grupuri de operatori care nu au obţinut certificatul de tranzacție prevăzut la art. 9, alin. (1), lit. r) din Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 312/2021;

    h) nerespectarea de către operatori/grupuri de operatori a uneia sau mai multor obligații ce privesc:
    (i) comunicarea imediată către organismul de control a unei suspiciuni de neconformitate probată sau care nu poate fi exclusă, conform prevederilor art. 27, lit. (d), art. 28, alin. (2), lit. (d) din Regulamentul (UE) 2018/848;
    (ii) cooperarea cu organismul de control în cadrul verificării și identificării motivelor de nerespectare, conform prevederilor art. 27, lit. (e), art. 28, alin. (2), lit. (e) din Regulamentul (UE) 2018/848;
    (iii) informarea clienților cu privire la o suspiciune de neconformitate probată sau o neconformitate care afectează integritatea produselor ecologice, prevăzută la art. 39, alin. (1), lit. (d), primul paragraf de la pct. iii) din Regulamentul (UE) 2018/848;
    (iv) informarea imediată a direcței pentru agricultură judeţene şi a municipiului Bucureşti cu privire la retragerea din producția ecologică prevăzută la art. 39, alin. (1), lit. (d), al treilea paragraf de la pct. iii) din Regulamentul (UE) 2018/848, la art. 9, alin. (1) din Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 45/2022;
    (v) asigurarea accesului reprezentanților autorității competente de la nivel central şi/sau judeţean pentru efectuarea verificărilor în cadrul controalelor oficiale, în conformitate cu prevederile art. 15, alin. (1) şi (2) din Regulamentului (UE) 2017/625, art. 20, alin. (3) din Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 312/2021;
    (vi) respectarea termenului de păstrarea a documentelor justificative înregistrărilor și a tuturor documetelelor eliberate de organismul de control, conform prevederilor art. 20, alin. (15) din Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 312/2021 şi art. 9, alin. (2) din Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 45/2022;
    (vii) îndeplinirea condițiilor de scutire de la obligația de înregistrare în agricultura ecologică prevăzute la art. 34 alin. (2) din Regulamentul (UE) 2018/848 şi a obligaţiilor stabilite în Anexa nr. 10 la Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 45/2022. (2) Contravenţiile prevăzute la alin. (1) se sancționează după cum urmează: a) faptele prevăzute la lit. a), d), e), cu amendă de la 20.000 lei la 50.000 lei şi măsura complementară de oprire temporară de la comercializare a produselor în cauză, până la remedierea deficiențelor constatate; b) faptele prevăzute la lit. b) cu amendă de la 10.000 lei la 50.000 lei; c) faptele prevăzute la lit. c), f), g) cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei; d) faptele prevăzute la lit. h) cu amendă de la 5.000 lei la 20.000 lei.

    Contravenţiile prevăzute mai sus se sancționează după cum urmează:

    a) pentru faptele prevăzute la alin. (1) lit. a), b) şi e), cu amendă de la 25.000 lei la 40.000 lei;
    b) pentru faptele prevăzute la alin. (1) lit. c) şi d), cu amendă de la 35.000 lei la 50.000 lei.

    ”La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 131/2013 pentru stabilirea măsurilor şi sancţiunilor necesare în vederea respectării prevederilor Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al Consiliului din 28 iunie 2007 privind producţia ecologică şi etichetarea produselor ecologice, precum şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 2.092/91, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 194 din data de 5 aprilie 2013, cu modificările şi completările ulterioare”, se mai arată în documentul publicat de MADR pe site-ul propriu.


    Te-ar mai putea interesa

    Când se plantează roșiile în grădină – calendar Lege nouă: Obligație pentru toți conducătorii de tractoare Vremea de Florii, 1 Mai și Paște 2024. Meteorologii au anunțat prognoza meteo de sărbători

    Ultimele știri

    Fonduri europene pentru achiziția de utilaje – AFIR a publicat a doua versiune a Ghidului Polonia: Fermierii – subvenție de 250 euro/ha pentru grâul vândut până pe 10 martie Fermele și cooperativele pot accesa un nou ajutor pentru gunoiul de grajd