• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Micii fermieri din Ungaria vor primi timp de 5 ani o sumă forfetară de 15.000 de euro

    Mircea Olteanu – Agrointeligența

    Micii producători agricoli din Ungaria vor primi o subvenție forfetară de 15.000 de euro timp de cinci ani pentru susținerea și extinderea activităților acestora, a anunțat ministrul maghiar al Agriculturii, Nagy István.

    Anul acesta va testa puterea fermierilor maghiari mai mult decât oricând, dar este nevoie de unitate în agricultura maghiară, a declarat Nagy la cea de-a 31-a ediție a evenimentului Farmer-Expo, organizat la Debrețin.

    Ministrul Nagy a subliniat că fermierii se află într-o situație dificilă, dar în loc de dezbinare, este necesară unitate, deoarece condițiile meteo extraordinare impun măsuri extraordinare.

    Ministrul a anunțat că, pentru susținerea și extinderea activităților acestora, va fi redeschisă licitația pentru micii producători agricoli, în cadrul căreia se vor acorda subvenții forfetare de 15.000 de euro timp de cinci ani.

    Oficialul de la Budapesta a mai subliniat că, în prezent, fermierii nu mai pot practica agricultura așa cum au făcut-o predecesorii lor, trebuie să se schimbe și să se adapteze, trebuie să fie deschiși la schimbare.

    În ceea ce privește lipsa precipitațiilor și seceta, ministrul a atras atenția asupra acțiunilor întreprinse de Grupul operativ de urgență pentru secetă. Pentru asigurările de secetă agricolă, guvernul de la Budapeste accelerează și flexibilizează procesul de compensare a asigurărilor. Nagy a mai explicat că moratoriul referitor la rambursarea creditelor oferă o oportunitate până la sfârșitul anului 2023 pentru întreprinderile agricole care au nevoie de această facilitate.

    În plus, guvernul a alocat 3 miliarde de forinți (7,4 milioane de euro) pentru a acoperi costurile cu transportul furajelor în vrac pentru crescătorii de animale care se confruntă cu probleme de aprovizionare din cauza secetei.

    Totodată, pentru a atenua pagubele cauzate de secetă, autoritățile din Ungaria intenționează să acord subvenții suplimentare în valoare de 1,4 miliarde de forinți (3,4 milioane de euro) pentru atenuarea creșterii costurilor cu energia ale sistemelor de irigații de stat. Nu în ultimul rând, cultivatorii care doresc să aibă acces la irigații pot depune din nou cereri pentru nevoi extraordinare de utilizare a apei, iar autoritatea le va autoriza automat, a afirmat ministrul.

    Nagy István a menționat, de asemenea, că fermierii trebuie să-și revizuiască unele dintre obiceiurile legate de utilizarea terenului, pentru a conserva apa. Este necesară utilizarea terenurilor în moduri care îmbunătățesc retenția de apă, iar alegerea metodei de cultivare potrivite a devenit o problemă cheie. De asemenea, este necesar ca fermierii să se gândească ce culturi tolerante la secetă pot fi cultivate în astfel de condiții meteorologice. Fermierii aflați în această situație se pot baza cu certitudine pe stocul genetic intern de plante, a subliniat ministrul, potrivit agrarszektor.hu.

    Te-ar mai putea interesa

    Prețul porumbului poate bubui după cea mai nouă estimare de producție a IGC Romgaz face noi angajări la Azomureș. Când se reia producția de îngrăsăminte a combinatului de stat Prețul roșiilor a atins un nivel record în Italia. Cât costă un kilogram de tomate în piețele italiene Anunțul unui șef APIA despre plata avansului. Când se virează prima tranșă din subvenții Vremea până la jumătatea lunii octombrie. ANM: Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni

    Ultimele știri

    Vizita lui Xi Jinping în SUA: miza reală din spatele protocolului diplomatic, cu implicații pentru piața soiei AFIR schimbă regulile la depunerea proiectelor. Cererile completate „nerealist” de repede pot fi invalidate Ofertă sămânță: grâu LG Avenue – 1,9 lei/kg și orz LG Zebra – 1,7 lei/kg. Semințele, tratate cu Redigo Pro Ciorile – ”dăunător” periculos și în județul Covasna. ”Scot și tuberculii de cartofi din pământ” Fermierul Titinel Ursu susține că plătește cea mai mare arendă din județul Vaslui: ”Ne asumăm pierderile”