• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Subvenții APIA animale 2022. Ultima zi pentru retenția vacilor, oilor și caprelor în ferme

    Roxana Dobre -

    Ultima zi pentru retenția în fermă a animalelor din speciile bovine, ovine și caprine. În mod excepțional, în acest an, pentru plata subvențiilor APIA, crescătorii au fost obligați să țină taurinele timp de minim 100 de zile în loc de 6 luni, iar perioada de retenție pentru ovine și caprine a rămas de 100 de zile.

    Perioada de retenție pentru subvenții a suferit modificări în acest an pentru crescătorii de taurine de lapte și carne. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a luat decizia de a egaliza la 100 de zile, pentru ovine/caprine și vaci, intervalul în care fermierii nu pot vinde animalele purtătoare de subvenție.

    Directorul general al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a anunțat pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO că data la care expiră perioada de retenție în ferme este 24 august.

    ”Avem data de 24 august, este ultima zi în care trebuie să țină animalele în ferme, atât pentru ovine/caprine cât și pentru taurine de lapte și carne. Sunt cele 100 de zile, interval calculat din prima zi după termenul limită pentru depunerea cererii unice până în prezent”, a explicat Adrian Pintea pentru Agrointeligența-AGROINTEL.RO.

    Ce este perioada de retenție

    Perioada de retenție este intervalul de timp în care animalele pentru care s-a cerut subvenție trebuie menținute în exploatații. Această condiție este necesară pentru verificările care se fac pentru subvenții astfel încât inspectorii care efectuează controalele să poată număra efectivele, să le controleze crotaliile și restul documentelor obligatorii.

    Care este perioada de retenție în 2022

    Pentru subvențiile din acest an MADR a egalizat perioada de retenție la speciile de animale eligibile la plățile APIA. Astfel, crescătorii de ovine/caprine aveau de menținut animalele în exploatații 100 de zile de la prima zi după termenul limită pentru depunerea cererii unice iar în cazul lor nu a avut loc nicio schimbare. La crescătorii de bovine însă, termenul a fost redus de la 190 de zile la 100 de zile, schimbarea fiind operată prin ordin de ministru.

    Vă reamintim că vineri, 19 august, Agrointeligența – AGROINTEL.RO a anunțat în premieră publicarea în Monitorul Oficial a Ordinului nr. 45/2022 emis de MADR prin care perioada de retenție în fermă a efectivelor de bovine este redusă de la 6 luni la 100 de zile de la data-limită de depunere fără penalizări a cererilor unice de plată.

    De ce este importantă reducerea datei de retenție la bovine

    Micșorarea datei de retenție la bovine are două scopuri bine gândite de MADR și APIA: plata avansului și pentru crescătorii de vaci și vânzarea animalelor acolo unde fermierii nu mai pot asigura furajarea sau nu se mai pot susține economic.

    Plata avansului APIA urmează să fie demarată din 16 octombrie, nefiind însă stabilite cuantumurile ce urmează să fie achitate fermierilor, cunoscându-se doar că sumele vor reprezenta 70% din valoarea schemelor de plăți directe și 85% din valoarea plăților compensatorii. În cazul zootehniei, se va acorda avans din sprijinul cuplat pentru speciile ovine, caprine, bovine și bubaline.

    Crescătorii de animale au intrat în anii trecuți la plata avansului cu schemele pentru vegetal dar erau blocați cu subvențiile pentru Sprijinul Cuplat Zootehnic (SCZ), plăți care începeau după data de 2 decembrie când demara plata regulară.

    Ce subvenții vor primi în avans crescătorii de animale

    Până în prezent nu au fost stabilite cuantumurile pe care de animal care vor fi achitate în acest an crescătorilor de animale. Acestea urmează să fie stabilite de APIA după ce Ministerul Agriculturii va lansa în dezbatere publică un proiect de hotărâre de Guvern privind plafoanele alocate pe fiecare specie în acest an.  După aprobarea documentului în ședință de Guvern și publicarea sa în Monitorul Oficial, APIA poate stabili cuantumurile pe cap de animal din campania 2022 prin împărțirea plafonului la numărul de animale eligibile.

    În 2021 crescătorii de animale au primit următoarele sume:

    -SCZ bovine de lapte: 360,3490 euro/cap de animal;
    -SCZ bovine de carne: 256,4077 euro/cap de animal;
    -SCZ ovine/caprine și/sau berbecii/țapi: 17,90 de euro/cap.



    Urmărește știrile Agrointeligența și pe
    Google News, Facebook, LinkedIn, X, YouTube și TikTok

    Te-ar mai putea interesa

    Cea mai mare anvelopă agricolă din lume a primit aprobare pentru comercializare în UE Un taur din rasa Aberdeen Angus a fost vândut la o licitație cu aproape 150.000 de euro Fermierii ne confirmă: a început intre în conturi subvenția pe pârloagă. ”APIA s-a ținut de cuvânt” Motorina a sărit de 9 lei litrul. Fermier: După ce recoltez grâul și rapița, nu mai semăn nimic! Dragoș Ivan, SEEFCO: Ureea va crește la 3.600-3.700 lei în următoarele 2 săptămâni. Cel mai bun preț, cu 3-4 luni înainte de sezon

    Ultimele știri

    Ciobanii pregătesc un protest național dacă autoritățile nu le rezolvă problemele: ”Vom urma toți pașii de dialog” Ziua decisivă din disputa de 428 de milioane de lei pentru lucrările de irigații din Olt și Teleorman Fiecare hectar cultivat cu BC Kekec, hibrid de porumb de la Rodbun, aduce satisfacții Erbicidul Omnera® – soluția completă pentru controlul buruienilor din culturile de cereale păioase Fermier: Furnizorul de motorină ne-a anunțat că litrul sare de 10 lei zilele acestea