• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Daniel Radu, AFF: Agricultorii afectați de secetă trebuie despăgubiți ca să poată continua!

    agrointeligenta.ro -

    Agricultorii afectați de secetă trebuie despăgubiți măcar cu investiția pe care au făcut-o la hectar pentru a putea să își continue activitatea, consideră Daniel Radu, fermier din județul Ilfov și prim-vicepreședinte al Asociației Forța Fermierilor (AFF).

    Daniel Radu, prim-vicepreședinte al Asociației Forța Fermierilor, invitatul de joi – 1 septembrie, al emisiunii Agrostrategia  de pe TVR 1, a declarat că fermierii trebuie ajutați să treacă de acest moment dificil.

    ”Trebuie despăgubiți, ajutați! Făcută constatarea corect, în mod corect la fiecare fermier afectat, cât de mult este afectat? 80-90%, 100% sau 70% și omul măcar cheltuielile, măcar investiția la hectar pentru cultura respectivă să o primească despăgubire, ca să poată să continue. Pentru că un fermier poate a făcut credite, și sigur a făcut credite pentru utilaje, are arendă de plătit, are angajați, iar dacă el, toate culturile sau din 5 culturi are 4 care sunt calamitate, pentru că dacă porumbul, floarea-soarelui, grâul, foarte puțin și rapița e praf…e în deja faliment”, a declarat fermierul Daniel Radu, care lucrează teren în județul Ilfov, având ferma situată în localitatea Gruiu.

    Prim-vicepreședintele AFF a arătat că, în actualul context, România nu își permite luxul de a pierde producători agricoli care asigură securitatea alimentară a țării. În plus, despăgubirile acordate se vor întoarce în circuitul economic întrucât, cu banii primiți, fermierii vor face cheltuieli impozabile.

    ”Nu ne putem permite ca un fermier mare, mijlociu sau mic să ajungă într-o situație ca aceasta (de faliment – n.r.). Este un ciclu. Cumpără îngrășăminte, cumpără motorină. Cu siguranță, fermierii trebuie despăgubiți cel puțin cu cheltuielile pe hectar pentru înființarea culturii”, a opinat Daniel Radu.

    Conform datelor prezentate de către Ministerul Agriculturii ieri, joi – 1 septembrie, situația suprafețelor calamitate pentru care s-au întocmit procese-verbale de constatare a pagubelor este în curs de finalizare la prefecturi, pentru culturile de toamnă recoltate la care s-a încheiat raportarea pe 30 august 2022.

    Suprafața totală afectată de secetă este de 457.430 ha, comunicată până la această dată de către 35 județe, astfel:
    • grâu, triticale: 206.815 ha
    • orz, orzoaică, ovăz, secară: 33.316 ha
    • rapiță: 31.714 ha
    • porumb: 118.416 ha
    • floarea-soarelui: 58.281 ha
    • soia: 8018 ha.

    Județele unde se află suprafețe calamitate de secetă sunt: Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Cășărași, Caraș Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giugiu, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Vrancea.

    AgroStrategia. Invitat: Daniel Radu, Prim-vicepreședinte AFF (01.09.2022)


    Te-ar mai putea interesa

    ANM a emis o alertă meteo de vijelii și averse torențiale în 18 județe până joi dimineață Macerat de coada calului – rețetă. Beneficii Furtuna Renata ajunge în România – sunt așteptate ploi, vijelii și temperaturi scăzute

    Ultimele știri

    MARSAT vine în sprijinul micilor fermieri care vor să își cumpere utilaje cu fonduri europene! Parlamentul European a votat simplificarea PAC cu flexibilitate pentru condițiile de mediu Stațiunea Dancu, ”pepinieră” de vaci campioane. Producția medie de lapte în ferma ”de stat”