• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ajutor nou pentru crescătorii de ovine și caprine. Termen limită: 31 decembrie

    Roxana Dobre -

    Crescătorii de ovine/caprine vor beneficia până la sfârșitul anului de un nou ajutor care a fost aprobat de Guvern și se va derula prin Agenţia Naţională a Zonei Montane (ANZM), unde crescătorii de animale pot depune cererile. Sumele, care au o valoare totală maximă eligibilă de 300.000 lei, sunt alocate pentru fermierii care vor să realizeze investiţii în realizarea de stâne montane în vederea prelucrării laptelui şi obţinerea produselor derivate din acesta într-un spaţiu amenajat corespunzător, adăposturi pentru animale şi pentru crescătorii de animale.

    Ordonanţa de Urgenţă nr. 120/2022 privind modificarea unor acte normative care reglementează programele de sprijin pentru zona montană a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 883 din 7 septembrie, după ce inițial, pe 1 septembrie, documentul a fost aprobat în ședință de Guvern.

    Ulterior, pe 8 septembrie, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a lansat în dezbatere publică o Hotărâre privind stabilirea valorii schemei de finanțare pentru anul 2022, condițiilor de eligibilitate, cheltuielilor eligibile, modului de acordare a finanțării, precum și a modalităților de verificare și control în cadrul Programului de investiții pentru înființarea stânelor montane, document care de asemenea are nevoie de aprobarea Guvernului și publicare în Monitorul Oficial, pentru a intra în vigoare.

    Ajutorul de stat se va derula până la 31 decembrie 2022. Plățile – anul viitor

    Conform proiectului de hotărâre de Guvern, termenul final până la care se aplică schema de ajutor este 31 decembrie 2022. Plățile aferente Programului vor fi efectuate până la data de 29 decembrie 2023.

    Bugetul total alocat schemei de ajutor este de 34.600.000 lei, echivalentul a 7.000.000 euro. Valoarea totală maximă eligibilă a proiectului, permisă pe acest tip de investiție este de 300.000 lei, din care 50% (150.000 de lei n.r) reprezintă ajutor de stat şi 50% reprezintă cofinanțarea beneficiarului.

    Intensitatea sprijinului  poate fi majorată cu 20 de puncte procentuale cu condiţia ca ajutorul de stat maximum combinat să nu depăşească 90 de puncte procentuale din valoarea cheltuielilor eligibile ale investiţiei pentru:

    a) tinerii fermieri sau fermierii care s-au instalat în cei cinci ani anteriori datei de depunere a cererii de ajutor;
    b) investiţiile care se realizează în zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice, precum și în zona montană definită la art. 3, alin. (1), lit. a);
    c) investițiile colective – investiţii realizate de către grupurile de producători, cooperative agricole sau cooperaţii, așa cum sunt definite la art. 3, alin. (2), lit. b)-d).

    În situația în care există beneficiari care depun proiecte a căror valoare totală maximă eligibilă, depășește valoarea totală de 300.000 de lei, atunci diferența se suportă integral de către beneficiar.

    Fermierii pot achiziționa și terenurile pe care vor fi amplasate stânele

    Printre cheltuielile eligibile pentru proiect se află și achiziția de terenuri. Astfel, conform sursei citate, cheltuielile eligibile pentru înființarea de stâne montane sunt:

    – cheltuieli privind construcția stânelor montane; cheltuielile cu achiziționarea terenurilor sunt eligibile în limita a maxim 10 % din totalul costurilor eligibile aferente construcției stânei montane;
    -cheltuieli generate de achiziția sau achiziția prin leasing de utilaje, echipamente şi mijloace de transport, în limita valorii de piață a activelor, specializate în funcție de tipul investiției;
    -cheltuieli generale legate în mod direct de cheltuielile prevăzute mai sus în limita a maxim 7% din valoarea acestora, cum ar fi cheltuieli cu serviciile, respectiv elaborare studii de fezabilitate, studii geotehnice, studii topografice, studii de mediu, proiecte de construcție, servicii de arhitectură, consultanță și autorizații.

    Pentru realizarea investițiilor nu este permisă achiziția sau achiziția prin leasing de utilaje, echipamente şi mijloace de transport second hand și nu sunt considerate cheltuieli eligibile, următoarele:

    -costurile conexe contractelor de leasing, cum ar fi marja locatorului, costurile de refinanțare a dobânzilor, cheltuielile generale și cheltuielile de asigurare;
    -fondul de rulment;
    -costurile aferente investițiilor efectuate în scopul respectării standardelor în vigoare ale Uniunii Europene.

    Cererile vor fi depuse la Agenţia Naţională a Zonei Montane

    După ce hotărârea de Guvern va intra în vigoare,  solicitanții pot depune cererea de finanțare pentru realizarea investițiilor în format electronic pe platforma on-line pusă la dispoziție de ANZM pe pagina de internet www.azm.gov.ro.

    Cererea de finanțare va fi însoțită de următoarele documente:

    a) copie a BI/CI al/a reprezentantului legal;
    b) copie după formularul integral al Registrului agricol;
    c) adeverință de la medicul veterinar de zonă privind numărul de animale deținute sau document emis de către ANSVSA prin care se certifică înregistrarea exploatației ca fiind exploatație comercială de tip A;
    d) copia documentelor de proprietate sau folosință a terenului;
    e) copie a certificatului de înregistrare la Oficiul Naţional al Registrului Comerțului, precum şi orice alt document care să ateste forma de înființare şi organizare a solicitantului;
    f) copie după certificatul constatator extins emis de Oficiul Naţional al Registrului Comerțului din care să rezulte codul CAEN corespunzător activității pentru care solicită finanțarea și faptul că nu se află în procedură de insolvență/lichidare/dizolvare;
    g) dovada existenței unui cont la o bancă comercială sau trezorerie, adresă de comunicare a codului IBAN din partea băncii/extras de cont
    h) extras de carte funciară, nu mai vechi de 7 de zile la data depunerii cererii de finanțare, din care să rezulte dreptul de proprietate sau de folosință asupra imobilului teren, pe care se va amplasa construcția, precum şi faptul că terenul este liber de sarcini;
    i) împuternicire/procură notarială şi o copie a BI/CI al/a împuternicitului persoană fizică, după caz;
    j) aviz de recunoaștere emis de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru grupurile de producători prevăzuți la art. 3 lit. c) din Legea 332/2018 cu modificările și completările ulterioare;
    k) studiu de fezabilitate pentru investițiile de la art. 5 alin. (1) care prevăd construcții;
    l) certificat de atestare fiscală, inclusiv pentru punctele de lucru declarate, emis de organul competent din cadrul ANAF şi care nu cuprinde obligaţii fiscale restante precum şi alte
    creanţe bugetare individualizate în titluri executorii emise potrivit legii, valabil la data înregistrării cererii de finanțare;
    m) certificat care să ateste lipsa datoriilor restante la bugetul local, valabil la data înregistrării cererii de finanțare, emis de către primăria pe raza căreia solicitantul îşi are sediul social și punctele de lucru, numai în cazul în care solicitantul este proprietar asupra imobilelor;
    n) cazier fiscal din care să rezulte că solicitantul sprijinului financiar nu a săvârșit fapte sancționate de legile fiscale, contabile, vamale şi de disciplină financiară, emis de organul competent din cadrul ANAF.

    În urma aprobării cererii de finanțare, ANZM va încheia un contract de finanțare cu solicitantul până la data de 30 decembrie 2022. În termen de 90 de zile de la data semnării contractului de finanțare, beneficiarii trebuie să depună, în fotocopie, avizele/autorizațiile/acorduri solicitate prin certificatul de urbanism eliberat pentru investiția din Proiect.

    În termen de 120 de zile de la încheierea contractului de finanțare cu ANZM, beneficiarul este obligat să demareze investiția şi să notifice ANZM în acest sens.

    Acordarea ajutorului de stat se realizează prin decontarea cheltuielilor efectuate pentru realizarea investiției, pe baza documentelor prezentate de beneficiar, respectiv contracte, situații de lucrări, facturi și alte documente de plată. Plata cheltuielilor eligibile se face după verificarea fiecărei cereri de rambursare depuse, cu încadrarea în valoarea maximă a ajutorului aprobat prin contractul de finanțare.

    Termenul limită de implementare a investiției de către beneficiarul schemei de ajutor este 29 noiembrie 2023. La finalizarea investiției, beneficiarul este obligat să solicite prezența reprezentanților ANZM la locul implementării proiectului. În urma verificării în teren se întocmeşte un proces – verbal de constatare, care se atașează la documentația ultimei cereri de rambursare.


    Te-ar mai putea interesa

    Teren vândut de trei ori într-un an, cu acte false. Proprietarul de drept a deschis proces Ruris RR2200, cel mai nou tractor românesc, a fost prezentat la Indagra. Prețul, între 3.000 și 5.000 de euro Cât costă un hectar de pământ în funcție de regiune. Piața terenurilor agricole, la zi

    Ultimele știri

    Efectul noului raport USDA pe piața cerealelor. Prețuri pentru grâu, porumb sau soia Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare cere adoptarea în regim de urgenţă a Legii Arendei Vasile Balcan, Agrostrategia (TVR 1): De la 200-250 de lei sacul de sămânță, acum a ajuns la 1.250 de lei