• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Președintele României: Vom avea, din păcate, o creștere la prețurile unor alimente

    agrointeligenta.ro -

    Nu cred că în România vom avea o criză alimentară și nu cred că undeva în Europa vom avea o criză alimentară, a declarat președintele României, Klaus Iohannis. Prezent la cea de-a 77-a sesiune a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, acesta a anunțat că sunt așteptate noi scumpiri la alimente.

    ”Nu cred că în România vom avea o criză alimentară și nu cred că undeva în Europa vom avea o criză alimentară. Vom avea, este posibil, din păcate, o creștere la prețurile unor alimente, dar trebuie să fim foarte conștienți, această criză alimentară va lovi prima dată statele mai sărace și de acolo criza poate să aibă repercursiuni foarte grave și pentru noi. Deci, faptul că ne implicăm pentru a preveni o criză alimentară este un semn de solidaritate cu lumea care încă nu își permite de toate. Este un semn de solidaritate cu cei care încearcă să prevină o nouă criză globală. Însă pentru români nu trebuie să apară așa semne de întrebare. Nu vom avea în România o criză alimentară, nu vom raționaliza alimentele, dar Guvernul va trebui să se străduie foarte mult pentru a ține prețurile la un nivel pe care românii și-l pot permite”, a declarat Klaus Iohannis.

    Citiți și: Iohannis: România a facilitat exportul a 60% din cerealele din Ucraina, peste 4 milioane de tone

    În acest context, președintele Iohannis a vorbit și despre economiile energetice pentru care românii vor fi nevoiți să le facă.

    ”Cred că a face economie într-o vreme în care criza energetică este evidentă, într-o vreme în care ne dorim tranziția verde, lucrurile sunt, ca să mă exprim, poate, un pic mai colocvial, sunt destul de simple. Trebuie să evităm să risipim energia, când plecăm de acasă putem să permitem ca locuința să fie un pic mai rece dacă plecăm, putem să stingem lumina, dacă nu este nevoie să folosim anumite aparate electrice, ele pot fi fără probleme scoase din priză și așa mai departe. Am mai spus-o și cred că este bine să o repet: nu ne dorim și nu se va întâmpla ca românii să stea în frig, cum nu se va întâmpla să li se stingă lumina, cum se spune, dar este un lucru natural și foarte potrivit, foarte bun, etic corect, un semn de solidaritate, să facem economii rezonabile acolo unde putem, fiecare acasă, și toate aceste lucruri pe care vi le-am enumerat le practic și eu la mine acasă”, a mai precizat Iohannis cu prilejul vizitei sale la New York.


    Te-ar mai putea interesa

    Cum sunt păcăliți românii care cumpără brânză din piețe și magazine Noua Zeelandă va exporta în UE, fără taxe, carne de vită, de miel și lactate. Acordul de liber schimb, în vigoare de la 1 mai Preț carne 2024. Cât costă un kilogram de carne de porc cumpărată de la un mic fermier

    Ultimele știri

    Ministrul Barbu a anunțat subvențiile APIA care se achită la sfârșitul lunii mai Ministrul Agriculturii încearcă să îi convingă pe fermieri să se fiscalizeze: Veți plăti impozite mai mici! Programul Tomata – schimbare majoră: Fermierii vor primi o subvenție pentru fiecare solar