• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Anunț AFIR pentru beneficiarii de fonduri UE care vor să primească bani în plus pentru proiecte

    Roxana Dobre -

    Document important pentru beneficiarii de fonduri europene achitate prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). După ce Comisia Europeană și-a dat acordul ca beneficiarii publici de fonduri europene să își poată actualiza valoarea proiectelor în derulare, agenția a publicat un îndrumar cu informații importante pentru aceștia.

    Beneficiarii publici ai Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) își pot actualiza valoarea proiectelor în derulare, conform acordului dat de Comisia Europeană în data de 12 septembrie 2022, la cererea țării noastre. Noile măsuri sunt aplicabile beneficiarilor PNDR conform prevederilor Ordonanței de Urgență (OUG) nr. 64/ 2022 privind ajustarea prețurilor și a valorii devizelor generale în cadrul proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile.

    Ulterior, pe 27 septembrie, AFIR a publicat și un îndrumar util pentru beneficiarii de fonduri și plăți europene, după cum a anunțat directorul instituției, Dorin Opreanu. ”Punem la dispoziția beneficiarilor un îndrumar clar de aplicare a Ordonanței de Urgență (OUG) nr. 64/ 2022. Am încercat să oferim informații concrete și practice pentru ca autoritățile publice care doresc să beneficieze de aceste facilități să le pună în practică în mod corect și cât mai repede”, a precizat șeful AFIR, Dorin Opreanu.

    Citiți și: Dorin Opreanu, director AFIR: Prevederile OUG 64/2022 nu se pot aplica retroactiv, chiar dacă cererile de plată se depun mai târziu

    Cui se adresează îndrumarul pentru bani mai mulți pentru proiectele europene

    Îndrumarul publicat de AFIR, care poate fi descărcat AICI, pleacă de la decizia Comisiei Europene, emisă în data de 12 septembrie 2022 privind modificarea Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, începând cu data de 13 septembrie 2022, data de referință de la care curg termenele prevăzute în OUG 64/2022, cu modificările și completările ulterioare, privind ajustarea prețurilor și a valorii devizelor generale, beneficiarii care au proiecte în implementare la această dată.

    Sub-măsurile pentru care se aplică actualizarea prețurilor sunt: 4.3 (componentele infrastructura de irigații și infrastructura de acces agricolă), sM 7.2, sM 7.6 și 19.2 aferentă.

    Conform îndrumarului AFIR, în funcție de stadiul implementării la data de 13.09.2022, proiectele se pot încadra în următoarele trei situații:

    -Proiecte cu contracte de achiziții de lucrări/ furnizare în desfășurare (cele la care există contract de achiziție pentru lucrări/ furnizare de produse semnat și au depusă tranșă de plată) Se va parcurge un singur flux de verificare a actului adițional la contractul de achiziție publică, conform prevederilor din Manualul de procedură pentru implementare – Secțiunea I Contractarea şi modificarea contractelor de finanțare/deciziilor de finantare, cod manual: M01-02, versiunea: 18. Se verifică și se avizează actul adițional la contractul de achiziție publică, privind constituirea, evidenţa şi modul de utilizare a rezervei de implementare pentru restul rămas de executat/ se stabilește rezerva de ajustare pe baza rezervei de implementare și se calculează noua valoare a bugetului proiectului/se semnează actul adițional la contractul de finanțare.

    -Proiecte cu achiziții de lucrări/ furnizare în desfășurare (la care nu s-au semnat contracte de achiziție publică)

    Se vor parcurge două fluxuri de verificare:

    -Proiecte cu achiziții de lucrări/ furnizare nedemarate sau anulate și nereluate. Se va parcurge un singur flux de verificare conform prevederilor din Manualul de procedură pentru implementare –
    Secțiunea I Contractarea şi modificarea contractelor de finanțare/deciziilor de finanțare, cod manual: M01-02, versiunea: 18, publicat pe site-ul AFIR. Beneficiarul va calcula noua valoare a devizului general, inclusiv rezerva de ajustare a valorii contractului de finanțare.

    Pentru toate detaliile din Îndrumarul pentru beneficiarii PNDR privind aplicarea prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 64/2022 descărcați documentul AICI.


    Te-ar mai putea interesa

    Răsadurile de ardei se îngălbenesc. Cauze, remedii Alertă meteo de vreme severă! Ploi și căderi de grindină până vineri dimineață Micii fermieri – subvenție APIA de 98,80 euro/ha. Banii se virează acum în conturi

    Ultimele știri

    Ioan Moraru, Mecanica Ceahlău: Utilajele produse la Piatra Neamț sunt cu 35% mai ieftine decât cele din import Flori care se plantează lângă bulbii de primăvară Hurlupi la prun: cauze ale bolii, combatere