• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ajutor încălzire 2022 – 2023: Condiții, acte necesare, valoare ajutoare, termen cerere

    Roxana Dobre -

    Subvenția pentru încălzire – ajutor încălzire 2022 – 2023 – condiții, acte necesare, termen cerere, valoare sprijin. Cine poate primi ajutorul de încălzire oferit în acest an printr-un program guvernamental, unde se depun cererile și ce sume se acordă de la bugetul de stat.

    Cum se poate primi ajutorul pentru încălzire care se va plăti în perioada 2022-2023. Plata pentru încălzire ar urma să intre în conturile beneficiarilor pentru lemne sau alte surse de încălzire, iar subvenția poate fi solicitată până la 15 octombrie. Primăriile au informat deja beneficiarii cum pot cere ajutorul dar și ce sume se plătesc pentru fiecare gospodărie.

    Ajutor încălzire 2022 – 2023: termen cerere

    Termenul pentru cererea la ajutorul de încălzire este 15 octombrie la nivel național. Astfel, pentru a putea primi ajutorul pentru încălzire, aplicanții se pot adresa Primăriilor de care aparțin depunerea cererilor aflându-se în curs de derulare și se încheie pe 15 octombrie. Plățile vor acoperi o subvenție lunară care se va plăti în perioada cuprinsă între 1 noiembrie 2022 și 31 martie 2023. Subvenția pentru încălzirea locuinței se plătește diferențiat în funcție de venitul mediu lunar pe familie sau al persoanei singure.

    Subvenția pentru încălzire 2022 – 2023: condiții

    Condiții pentru a primi subvenția pentru încălzire – beneficiarii pot depune la Primărie până la 15 octombrie o cerere, iar la completarea formularului, titularul are obligația de a menționa corect componența familiei, veniturile membrilor acesteia, precum și bunurile mobile și imobile deținute. În vederea stabilirii dreptului la ajutor pentru încălzire, primarii solicită acte doveditoare care atestă identitatea și veniturile realizate de membrii familiei.

    Pot cere ajutorul de încălzire pentru sezonul rece familiile care au venituri nete lunare mai mici de 1.386 de lei pe fiecare membru sau persoanele singure care câștigă pe lună până în 2.053 de lei. Ajutorul pentru încălzire se acordă numai pentru o singură locuință, respectiv pentru locuința de domiciliu sau, după caz, de reședință.

    Ajutor pentru încălzire 2022 – 2023: acte necesare

    Ajutorul pentru încălzire se solicită la Primăria de care aparține beneficiarul iar primul pas pentru subvenție este depunerea unei cereri și declarații pe propria răspundere privind componența familiei, veniturile acesteia și sistemul de încălzire utilizat, la Unitatea Administrativ Teritorială (UAT).

    Dosarul pentru subvenția la încălzire se completează astfel:

    – Adeverință registrul agricol
    – Copii documente pentru toți membrii familiei
    – Adeverință de salariat, cu venitul net sau cupon de pensie
    – O factură de curent recentă

    Pentru încălzirea cu gaze trebuie procesul verbal de punere în funcțiune și o factură recentă. Sprijinul pentru încălzire se acordă pentru un singur sistem utilizat la încălzirea locuinței În funcție de sistemul de încălzire utilizat în locuință, categoriile de ajutoare pentru încălzire sunt:

    – ajutor pentru încălzirea locuinței cu energie termică în sistem centralizat;
    – ajutor pentru gaze naturale;
    – ajutor pentru energie electrică;
    – ajutor pentru combustibili solizi și/ sau petrolieri.

    Subvenția pentru încălzire: valoare sprijin 2022 – 2023

    Ajutorul pentru încălzirea locuinței se plătește diferențiat în funcție de venitul mediu lunar pe familie sau al persoanei singure astfel:

    Valoarea de referință luată în calcul la stabilirea ajutorului de încălzire, în funcție de sistemul de încălzire utilizat, nu poate fi mai mică de 250 lei/ lună, pentru gaze naturale; 500 lei/ lună, pentru energie electrică sau 320 lei/ lună, pentru combustibili solizi și/ sau petrolieri. În cazul ajutorului pentru energie termică, valoarea de referință se stabilește lunar, în funcție de prețul local al energiei termice facturate populației.

    Subvenția pentru încălzire 2022 – 2023: cine nu poate lua ajutorul

    Din lista beneficiarilor cu venituri mici sunt excluși gospodarii care dețin spre exemplu un tractor sau au moară de cereale. În plus pe lista celor care nu pot cere subvenția pentru încălzire, se află:

    – Proprietarii care au mai multe case;
    – Beneficiarii care dețin mai mult de 0,20 ha teren intravilan și lucrează mai mult de 0,09 ha solar
    – Beneficiarii vreunei măsuri UE
    – Deținătorii de bani în conturi mai mult de 3.000 lei
    – Cei care dețin 2 autoturisme, 1 tractor sau 1 autoutilitară/combină autopropulsată;
    – Cei care dețin utilaje de prelucrare agricolă: presă de ulei, moară de cereale;
    – Cei care dețin utilaje de prelucrat lemnul: gater sau alte utilaje de prelucrat lemnul acţionate hidraulic, mecanic sau electric;
    – Cei care dețin suprafeţe de teren, animale şi păsări a căror valoare netă de producţie anuală depășeşte suma de 1.000 euro pentru persoana singură, respectiv suma de 2.500 euro pentru familie.

    Bază legală: Legea 226/2021 a consumatorului vulnerabil


    Te-ar mai putea interesa

    Vremea de Florii, 1 Mai și Paște 2024. Meteorologii au anunțat prognoza meteo de sărbători Prima fermă de lalele din România și-a deschis porțile pentru vizitatori Când se plantează roșiile în grădină – calendar

    Ultimele știri

    John Enoiu, Naturevo – La ce să fie atenți fermierii după valul de ploi și temperaturi scăzute Adrian Pintea, MADR, anunț despre plata subvențiilor APIA Fermierul Gheorghe Holom: Semănăm porumbul a doua oară. Prima dată ni l-au distrus mistreții