• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Premierul Nicolae Ciucă a dat vestea momentului pentru fermierii care depind de consumul de gaz

    Roxana Dobre -

    Fermierii care se temeau de o penurie a gazelor utilizate în ferme, în iarna care urmează, nu mai au motive de îngrijorare. Direct de la Guvern, premierul Nicole Ciucă, a anunțat că depozitele de gaz din România au depăşit, vineri, cota de umplere de 90%, iar românii şi economia vor avea la dispoziţie întreaga cantitate de gaze necesară pentru a trece cu bine această iarnă, indiferent de cum va fi vremea.

    ”Avem cu 477 milioane de metri cubi de gaz depozitaţi deja în plus faţă de anul trecut, adică 2,774 miliarde mc din capacitatea totală de stocare de 3,07 miliarde. Românii şi economia noastră vor avea la dispoziţie întreaga cantitate de gaze necesară pentru a trece cu bine această iarnă, indiferent de cum va fi vremea. Din cele 55 de milioane de metri cubi necesari pentru un consum zilnic mediu pe timpul iernii, aproape jumătate sunt produse intern, în mod curent, iar diferenţa este acoperită de cantităţile din depozite. Evaluările arată că nu există absolut nicio problemă în alimentarea cu gaze pentru populaţie, industrie, mediu de afaceri”, a afirmat Nicolae Ciucă, într-o postare pe pagina de Facebook a Guvernului. Anunțul a foct făcut vineri, 14 octombrie.

    Şeful Executivului a precizat că a cerut instituţiilor responsabile să continue ritmul intens de depozitare a gazelor şi să gestioneze cu mare atenţie cantităţile necesare pentru a trece cu bine peste această iarnă.

    ”Având preţuri plafonate la gaze pentru români şi suficient gaz pentru funcţionarea economiei, Guvernul va continua să sprijine activ atât cetăţenii, cât şi industriile noastre”, a mai afirmat premierul.

    Ce preț primesc clienții non-casnici pentru gaze

    Conform undei declarații a lui Virgil Popescu, ministrul Energiei, de joi, 1 septembrie în cazul clienţilor noncasnici se menţine prevederea conform căreia preţul final facturat va fi de maximum 0,37 lei/kWh, pentru cei care consumă până în 50.000 de megawaţi anual.

    Ministrul a menţionat că se introduce într-o nouă ordonanţă a Guvernului  şi o modalitate de a încuraja furnizorii „să îşi caute energie mai ieftină şi să nu aştepte ca statul să deconteze” orice sumă. „Practic, uitându-ne împreună cu OPCOM şi cu ANRE, cu Ministerul de Finanţe – absolut toţi din piaţă – şi să vedem exact preţurile medii ale tranzacţiilor, s-a stabilit un plafon maxim de decontare de către bugetul de stat al megawatt-ului de energie electrică la 1.300 de lei. Practic, tot ce este peste 1.300 de lei, dacă furnizorul nu este suficient de competitiv să-şi caute energie şi crede că i se poate deconta absolut orice cantitate, nu va mai beneficia de orice preţ, de bani de la bugetul de stat”, a explicat Virgil Popescu.

    Ordonanța privind plafonarea și compensarea prețurilor din energie a fost adoptată de Guvern, măsurile fiind prelungite până pe 31 august 2023. Potrivit variantei finale a OUG, plafonul până la care guvernul acordă compensări pentru energia electrică scade de la 300 kWh/lună, la 255 kWh. De asemenea, statul va compensa doar 85% din consumul companiilor mici și mijlocii la un preț de 1 leu/kWh, iar producătorii, traderii și furnizorii vor plăti o taxă de solidaritate începând cu 1 septembrie. Pentru consumatorii casnici, prețurile plafonate rămân aceleași ca în ordonanța adoptată în luna martie a acestui an.

    Citiți și: Lege nouă: Prețul la energie, plafonat direct pe factură pentru fermieri, crescători de animale și industria alimentară


    Te-ar mai putea interesa

    Comuna cu 5.000 de vaci. Mic crescător: Dăm laptele la procesator, suntem departe de oraș Bursa cerealelor. Creșteri de preț la grâu, porumb și rapiță Subvenții APIA: Terenurile tăiate de la plata pe suprafață începând cu acest an

    Ultimele știri

    De ce merită să fie semănat hibridul de porumb Jumbo 48, de la Rodbun Marcel Ciolacu tranșează problema închiderii supermarketurilor în weekend: „Nu este oportun” George Cățean, fermier: Cea mai vândută telemea din România este produsă în Germania