• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Șefa ANM a anunțat când am putea avea primele ninsori!

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Șefa ANM a anunțat primele ninsori din această iarnă. În ciuda temperaturilor ridicate de afară la început de noiembrie, directorul general al Administrației Naționale de Meteorologie nu exclude ca iarna ce ne așteaptă să fie un foarte geroasă, cu temperaturi de -15 grade Celsius.

    Elena Mateescu a anunțat o vreme deosebit de caldă pentru această perioadă. Vor fi temperaturi care sunt mai aproape de o zi de vară decât de ultima lună de toamnă. În acest context, directorul ANM, Administrația Națională de Meteorologie a explicat că „săptămâna 31 octombrie- 7 noiembrie, așa cum arată datele, este o săptămână mai caldă cu deficit de precipitații. Rămâne de interes şi în cea de-a doua jumătate a lunii noiembrie”.

    În partea a doua a lunii curente vor fi valori de temperatură care să se apropie de cele normale pentru perioada respectivă. Cu toate acestea, spre finalul lunii noiembrie, „vom avea primul semnal, nu excludem să aducă si intervale în care stratul de zăpadă sa fie unul consistent în mod deosebit în zona montană”, a declarat Elena Mateescu.

    Mateescu a mai precizat că prognoza meteo elaborată de marile centre internaționale arată că iarna 2022-2023 ar putea să fie normală, chiar cu tendință medie spre blândă. „Acest lucru nu exclude să avem în România perioade în care să avem caracteristicile unei ierni normale, adică să avem straturi de zăpadă și valori de temperatură care să coboare sub minus 10 sau minus 15 grade, nu doar în zonele cele mai reci ale țării”, a explicat Elena Mateescu.

    În plus, Mateescu a mai susținut că s-a observat tendința iernilor mai blânde în ultimii trei ani, la nivelul țării noastre. De asemenea, în ultimii trei ani au fost înregistrate unele dintre cele mai calde ierni din istoria României. Totuși, au fost și episoade, cel puțin în zona montană, cu strat de zăpadă și fenomenul de viscol, la Vârful Omu, a mai spus Elena Mateescu pentru România TV.

    Te-ar mai putea interesa

    Soții Oana și Mihai Țolea au investit în trei hectare de legume, iar azi conservele lor se vând în supermarketuri și online Avans APIA 2026. Sumele ce s-au plătit până acum fermierilor ca primă tranșă din subvenții Dosarul ANT: Ministrul Florin Barbu a votat la Luxemburg ce era deja negociat, de România, în mandatul lui Tanczos Cel mai puternic tractor din lume. Zoomlion a prezentat tractorul cu 1.600 de cai putere și motor hibrid La 29 de ani, Alex Culda face performanță cu doar 60 de oi, fără credite și fără subvenții

    Ultimele știri

    Se mai ieftinește motorina? Payam Akbari, Agricover Commodities: O eventuală coborâre bruscă a prețului rămâne puțin probabilă Abatoarele sunt asaltate de fermierii care renunță la vacile de lapte. Crescător „La Botoșani se taie zilnic câte 400 de vaci” Noul acord agricol cu ​​Marea Britanie vine cu oportunități pentru producătorii din UE Un fermier din Sighișoara luptă ca rasa de găini Gât Golaș de Transilvania să nu dispară Avans APIA 2026. Plățile pe care APIA le face astăzi către fermieri și banii virați în conturi!