• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Top 12 rase de vaci de lapte care dau cele mai mari producții

    agrointeligenta.ro -

    Cele mai bune rase de vaci de lapte – care sunt rasele de vaci care au cea mai mare producție de lapte și pot sigura profitabilitate într-o fermă agricolă. Care este producția de lapte în funcție de rasa vacilor, aflăm din acest articol.

    Cele mai bune rase de vaci pentru lapte:

    Rasa de vaci de lapte Holstein: caracteristici, productivitate

    Holstein – cea mai productivă rasă de vaci de lapte din lume

    Holstein este recunoscută ca fiind rasa de vaci de lapte cu cea mai mare productivitate. Altfel spus, este rasa de vaci care dă cel mai mult lapte pe lactație.

    În România, rasa Holstein este inclusă în programele de ameliorare pentru bovine, iar Registrul Genealogic al rasei este condus de Asociația de Crescători de Vaci Holstein RO.

    Originea rasei de vaci Holstein este Olanda, unde s-a dezvoltat într-un mediu cu umiditate și vegetație bogată.

    Caracteristicile vacilor Holstein pornesc de la păr – este un mix de alb și negru. Există și varietăți de Holstein cu alb și pete roșcate.

    Greutatea medie a unui taur de Holstein este de 1.050 de kilograme, iar o vacă de lapte are o greutate medie de 680 de kilograme.

    Vacile Holstein au o înălțime la crupă de 1,52 m – în cazul masculilor, iar în cazul femelelor, această înălțime medie coboară la 1,45 m.

    Având o productivitate ridicată, vacile Holstein au un uger mare, bine dezvoltat, întreg corpul animalelor fiind adaptat ca poziție pentru un randament crescut în lactație.

    Cea mai bună rasă de vaci de lapte, Holstein are o productivitate influențată mult de condițiile de creștere, linia genetică și furajare. În fermele intensive, rasa Holstein are o productivitate medie de 10.000 – 12.000 de litri de lapte pe o lactație – 305 zile. Dacă animalele nu beneficiază de o furajare bună, producția medie poate scădea de 4.000 – 5.000 de litri de lapte pe lactație.

    Recordul pentru cea mai mare producție de lapte la o vacă Holstein este înregistrat pentru exemplarul numit Arlinda Ellen care a atins vârful de 87 de litri pe zi, în 1975.

    Rasa Bălțată cu Negru Românească – rasă de vaci de lapte cu productivitate ridicată

    Rasa Bălțată cu Negru Românească este una dintre cele mai răspândite și productive rase de vaci de lapte din România. s-a format prin ameliorarea raselor locale cu Holstein-Friză, iar omologarea rasei s-a făcut în 1987.

    La fel ca și Holstein, vacile Bălțată cu Negru Românească au părul scurt, de culoare neagră, bălțat cu alb. Conformația animalelor este adaptată pentru a susține o producție ridicată de lapte, însă față de sora sa din vest, vaca românească are o rusticitate aparte, care o face preferată în fermele din România, în special în partea de sud a țării.

    Productivitatea vacilor de lapte Bălțată cu Negru Românească este de 8.000 de kilograme pe lactație, iar cu genetică și furajare bună se poate depăși ușor pragul de 10.000 de kilograme de lapte la o lactație.

     

    Bălțata Românească – rasă de vaci de lapte: caracteristici, productivitate (foto: fermapastor.ro)

    Bălțata Românească tip Simmental – cea mai bună rasă de vaci de lapte pentru fermele din România

    Cea mai bună rasă de vaci de lapte pentru fermele din România este Bălțata Românească de tip Simmental. Deși aceasta este o rasă mixtă de vaci, este crescută preponderent pentru producția de lapte, o linie separată de carne fiind dezvoltată în cadrul programului național de ameliorare. Registrul Genealogic al acestei rase în țara noastră este condus de Asociația Crescătorilor de Vaci din rasa Bălțată Românească – tip Simmental.

    Rasa autohtonă Bălțată Românească a fost obținută din încrucișarea rasei locale Sura de Stepă cu rasa Simmental. Primele bovine de lapte Simmental au fost aduse la noi în 1860 din Austria, apoi a urmat un transport de tauri Simmental din Elveția, care au ameliorat rasa locală.

    Productivitatea unei vaci din rasa Bălțată Românească este ridicată și poate susține în medie 8-9 lactații cu o durată între 270 și 330 de zile. Femela ajunge la maturitate la vârsta de 4 ani și poate fi introdusă la reproducție de la 18-22 de luni.
    Greutatea medie a unei vaci adulte de Bălțată Românească este de 650-700 de kilograme. Înălțimea la crupă pentru vacile adulte este 138-140 cm și de 135 – 137 cm la primipare.

    Productivitatea rasei de lapte Bălțată Românească de tip Simmental este de 5.000 de kilograme de lapte într-o lactație normală, iar laptele are o calitate foarte bună cu un nivel mediu de 3,90 % grăsime, 3,30 % proteină ș 195 kg grăsimeșsi 170 kg proteină (365 kg substanță utilă).

    Rasa de vaci Bălțată Românească este considerată o rasă mixtă, cu o linie separată pentru producția de carne. În ultimii ani s-au făcut progrese foarte mari în privința sporului de creștere la Bălțată Românească, pornind de la 1.100 de grame pe zi și un randament de tăiere de 55/56%. La o greutate minimă de sacrificare de 600 de kilograme, la vârsta de 17-18 luni a tăurașilor, randamentul carcasei este de peste 350 de kilograme.

    Jersey – rasa de vaci de lapte: caracteristici, productivitate

    Jersey – rasa de vaci de lapte care dă cel mai bun lapte

    Cel mai bun lapte este produs de rasa de vaci Jersey. Când spunem ”bun” ne referim la faptul că laptele acestor vaci are un nivel mai mare de grăsime și proteine, ceea ce îl face să fie mai valoros, fiind folosit în producția de brânzeturi.

    Originea vacilor Jersey este în insula Jersey aflată între Marea Britanie și Franța. De aici, rasa s-a răspândit în toate colțurile lumii.

    Caracteristicile rasei de vaci Jersey fac ca aceste animale să fie mai mici în comparație cu alte rase de vaci de lapte. Jersey are capul mic, cu ochi mari și botul mai scurt. Conformația acestor vaci susține un uger foarte bine dezvoltat.

    Greutatea unui taur de Jersey este, în medie de 400-500 de kilograme, în timp ce o vacă Jersey cântărește 300-400 de kilograme. Vacile Jersey au părul scurt, de culoare maro, cu negru în zona capului, alb la bot și în zona picioarelor.

    Vacile Jersey au un temperament docil și se adaptează ușor.

    Producția de lapte pe care o dă o vacă Jersey poate atinge 10.000 de litri pe lactație. În condiții de furajare mai slabă, o vacă Jersey poate da maxim 5.000 – 6.000 de litri pe lactație.

    Randament zilnic de lapte este de până la 30-32 litri de lapte cu un conținut ridicat (5-8%) de grăsimi al produsului.

    Producția de lapte crește de la a doua fătare, iar lactația maximă se obține la a cincea fătare, apoi scade începând cu a opta fătare. O vacă Jersey este considerată bătrână după 10 viței, unele animale rămân productive până la 13-15 ani.

    Rasa de vaci Brună de Maramureș: caracteristici, productivitate

    Bruna de Maramureș – rasa de vaci de lapte cu cea mai mare durată medie a vieții productive

    Bruna de Maramureș este rasa de vaci de lapte cu cea mai mare durată medie a vieții productive, din România.

    Rasa Brună de Maramureș a fost omologată ca rasă de vaci de lapte în anul 1959. Rasa s-a obținut prin ameliorarea taurinelor locale (Sura de Stepă și Mocănița) cu rasa Schwyz. De origine elvețiană, rasa Brună a fost adusă în România pentru prima dată spre sfârșitul secolului XIX. Importurile de exemplare din această rasă au continuat în perioada interbelică și au crescut după cel de-al doilea război mondial.

    Rasa Brună de Maramureș este în pericol de abandon în România, așa că fermierii care o păstrează beneficiază de o subvenție în plus. Animalele sunt ținute mai ales în ferme mici, în zona de munte, această rasă fiind recunoscută că valorifică foarte bine pășunile de la mari altitudini.

    O vacă Brună de Maramureș poate susține fără probleme 7-8 fătări, are o talie mijlocie 124-130 cm.

    În România, în 2012, aveam oficial circa 5.000 de exemplare de vaci Brună de Maramureș.

    Productivitatea vacilor Brună de Maramureș este de numai 3.200 – 3.500, chiar 3.800 de kilograme de lapte la o lactație, însă trebuie să ținem cont că nici furajarea nu este una intensivă. O brună elvețiană atinge ușor o productivitate de 5.000 de kilograme de lapte, așa că potențial genetic de creștere există și la varietatea de Maramureș.

    Recordul rasei este deținut de vaca Iza, proprietate a Stațiunii de Cercetare pentru creșterea Taurinelor Sighet, Maramureș, care în 1990 la lactația a 4-a a dat 11.662 litri lapte cu 4,33 procent de grăsime. Exemplarele din această rasă se pretează la exploatarea semiintensivă pentru producție de lapte și intensivă pentru cea de carne.

    Rasa de vaci de lapte Fleckvieh: caracteristici, productivitate

    Fleckvieh sau Bălțata Germană rivalizează Holstein la producția de lapte

    Fleckveih sau Bălțata Germană este o rasă de vaci de lapte care se bate la productivitate cu Holstein. Cel mai simplu mod de a o descrie: este considerată o versiune a rasei Simmental.

    Originea rasei Fleckvieh datează din 1830 când în Bavaria și austria au fost aduse vaci Simmental. Din încrucișarea acestora cu rasele locale s-au obținut exemplare mai productive pe linii mixte – lapte și carne. În 1920, registrul genealogic din sudul Germaniei a fost închis, iar Fleckvieh a fost dezvoltată ca o rasă independentă.

    Fleckvieh este una dintre cele mai productive rase de vaci de lapte din lume, având și o rusticitate aparte care o face mai ușor de crescut decât Holstein.

    Fleckvieh – rasa de vaci care se bate cu Holstein la producția de lapte, dar dă randament bun și la carne

    Productivitatea medie a unei vaci de lapte din rasa Fleckvieh ajunge la 8.500 de kilograme cu grăsime de 4,2% și proteină de 3,7%. Producția anuală de lapte a acestor vaci crește până la a cincea lactație.

    Cu o furajare bună, o vacă din rasa Fleckvieh produce în jur de 25-30 de litri de lapte pe zi. În medie, o vacă Fleckvieh are 8-10 lactații.

    Vaci din rasa Sura de Stepă (foto: cluj24.ro)

    Sura de stepă – rasa de vaci de lapte care a dus greul gospodăriilor românești

    Sura de stepă este una dintre cele mai vechi rase de vaci din România. Altădată majoritară în gospodăriile românești, Sura de stepă este o rasă în pericol de abandon și doar în anumite județe – Iași, Vaslui, Galați sau Argeș se mai întâlnesc efective reduse, sub formă de metiși.

    Sura de stepă este o rasă de vaci de lapte, dar și de carne și de tracțiune. Are o talie mai mică decât alte rase de bovine și o greutate ce variază între 280 și 500 de kilograme. Capul este capul lung, îngust și cu profil drept, coarne lungi (40-80 cm) și groase, în formă de liră. Gâtul era lung, slab îmbrăcat în masă musculară, cu salba dezvoltată.

    Productivitatea rasei de vaci Sura de stepă nu este ridicată. Sunt raportate lactații reduse de 6-7 luni, cu 800 – 1.500 de kilograme de lapte la o lactație, cu un conținut de 4,5-4,6% grăsime.

    Sura de stepă – rarisimă în fermele din România

    Marele avantaj al acestei rase de bovine este utilizarea pentru muncă. Boii erau utilizați pentru tracțiune datorită scheletului puternic și solidității membrelor, aveau o capacitate mare de efort, erau rezistenți și docili.

    Randamentul de carne la rasa Sura de stepă nu este mare din cauza talei mai mici. În cazul tăurașilor de îngrășat, randamentul la tăiere este de 45-50%. Carcasele obținute erau mici, iar carnea avea calități organoleptice și culinare mai puțin favorabile, respectiv fibra musculară era lungă, groasă, lipsită de marmorare și perselare.

    Rasa de vaci de lapte Kostroma – caracteristici, productivitate

    Kostroma – cea mai productivă rasa de vaci de lapte din Rusia

    Kostroma este o rasă de vaci de lapte obținută în Rusia în prima jumătate a secolului trecut, din încrucișări între rasele locale Miskov și Babaev cu Bruna Elvețiană, Allgau și tauri Ayrshire.

    Ca aspect, vacile Kostroma aduc foarte mult cu Bruna Elvețiană, dar au capul și corpul mai lungi și o frunte mai îngustă, în timp ce spatele și spatele sunt mai drepte și mai late.

    Rasa de vaci de lapte Kostroma este rezistentă și longevivă putând atinge ușor vârsta de 20 de ani.

    Productivitatea vacilor de lapte din rasa Kostroma este de 3.900 – 5.000 de kilograme la lactație, cu un conținut mediu de grăsime între 3,7% și 3,9% și un conținut de proteine de 3,30-3,60%.

    În sistem de creștere intensiv, vacile Kostroma produc până între 6.000 și 8.000 de litri de lapte la o lactație, iar cele mai performante vaci de lapte din rasa Kostroma depășesc 10.000 – 12.000 de kilograme de lapte la o lactație.

    Kostroma este considerată o rasă mixtă, cu randamente bune și pentru carne.

    Rasa de vaci de lapte Ayrshire – caracteristici, productivitate

    Ayrshire – rasa de vaci de lapte originară din Scoția

    Ayrshire este cea mai cunoscută rasă de vaci de lapte din Scoția. Este originară din comitatul Ayrshire (sud-vestul Scoției), care a dat și numele rasei.

    Aspectul vacilor din rasa Ayrshire este dat de culoarea roșiatică, bălțată cu alb. Nuanțele roșiatice pot varia de la portocaliu până la maro.

    Nu se cunoaște cu exactitate originea rasei Ayrshire care înainte a purtat denumirile de Dunlop, și mai apoi Cunningham. O parte dintre istorici susțin că rasa are origine olandeză.

    Ayrshire a fost omologată ca rasă în 1814, iar în prezent această rasă este crescută mai ales pentru rusticitatea ei, pentru longevitate și pentru fătările ușoare.

    Talia vacilor Ayrshire este medie, iar un exemplar poate atinge greutatea 540 de kilograme la maturitate.

    Productivitatea vacilor Ayrshire este ridicată. O vacă din această rasă poate depăși 9.000 de kilograme de lapte la o lactație.

    Calitatea laptelui obținut de la vacile din rasa Ayrshire este ridicată. În medie un kilogram de lapte are 3,4% proteină și puțin sub 4% grăsime.

    Vacile Ayrshire sunt crescute și în prezent mai ales pentru că valorifică foarte bine pășunile.

    Vacă de lapte din rasa Guernsey – caracteristici, productivitate

    Guernsey – rasa de vaci de lapte care face lapte auriu

    Guernsey este o rasă de vaci de lapte recunoscută pentru laptele auriu pe care îl produc. Nu este de fapt un lapte auriu, ci acesta are o culoare gălbuie datorită conținutului ridicat de beta catoten, o sursă de vitamina A.

    Cunoscută și ca Rasa Regală, Guernsey este originară din Marea Britanie, unde a fost obținută, se crede, din două rase locale franceze. La începutul secolului XX, această rasă a fost dusă și în America de Nord.

    Bovinele din rasa Guernsey au o talie medie – vacile au între 450 și 500 de kilograme, iar taurii între 600 și 700 de kilograme.

    Părul vacilor Guernsey este scurt, de culoare roșiatică sau de culoarea grâului și poate fi bălțat cu alb.

    Laptele produs de vacile din rasa Guernsey are o calitate deosebită. Pe lângă conținutul ridicat de vitamina A dat de betacaroten, acest lapte are un conținut de 5% grăsime și 3,7% proteină.

    Productivitatea medie a unei vaci de lapte din rasa Guernsey este de 6.000 de kilograme de lapte la o lactație. Producția zilnică de lapte a unei vaci din rasa Guernsey este între 18 și 26 de kilograme.

    Angeln – o rasă de vaci care dă lapte foarte gras

    Angeln este o rasă de vaci de lapte recunoscută pentru faptul că are o producție ridicată de lapte foarte gras.

    Vacile din rasa Angeln au o culoare roșiatică și sunt originare din regiunea daneză Angeln. Atestarea lor istorică datează de la 1600, dar se crede că această rasă este prezentă în acea zonă de peste 5.000 de ani.

    Producția medie de lapte pe care o dă o vacă Angeln este de 7.570 de kilograme de lapte la o lactație, cu un nivel mediu de grăsime de 4.81%.

    rasa de vaci de lapte Bruna Elvețiană: caracteristici, productivitate

    Bruna elvețiană – cea mai veche rasă de vaci de lapte din lume

    Asemănătoare cu Bruna de la noi, rasa de vaci Brună elvețiană este considerată cea mai veche rasă vaci de lapte din lume, fiind atestată cu 2.000 î.H. în regiunea unde astăzi de află Elveția.

    Bruna elvețiană este o rasă de vaci de lapte cu o rusticitate ridicată. Are picioare puternice, părul scurt, de culoare brună.
    Greutatea unui vaci Brună elvețiană este de 600 – 700 de kilograme, în timp ce un taur ajunge să cântărească 900 – 1.000 de kilograme.

    Bruna elvețiană se apropie ca producție de lapte de rasa Holstein. De altfel, Bruna elvețiană este considerată cea de-a doua cea mai productivă rasă de vaci de lapte din lume.

    Productivitatea unui vaci din rasa Brună elvețiană este între 10.000 și 12.000 de litri per lactație. Are cel mai ridicat nivel de proteine din lapte și oferă fermierilor o foarte bună conversie a furajelor.


    Te-ar mai putea interesa

    Bursa ploilor – cât a plouat până astăzi în fiecare județ ANM a emis o alertă meteo de vijelii și averse torențiale în 18 județe până joi dimineață Macerat de coada calului – rețetă. Beneficii

    Ultimele știri

    Ministrul Agriculturii din Ucraina a demisionat din cauza acuzațiilor de corupție Comerțul agroalimentar al UE – creștere pozitivă. Excedent comercial de 5 miliarde de euro Polițiștii au prins trei hoți de vaci. Animalele furate au fost returnate fermierului