• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Investiția de un milion de euro a fermierului Puiu Ilisei, pe cale să se piardă din cauza unei legi tergiversate

    Angelica Lefter -

    O investiție de un milion de euro aparținând fermierului Puiu Ilisei este pe cale să se piardă din cauza unei legi tergiversate.

    Legea nr. 227/2018 privind aprobarea Programului de susţinere pentru activitatea de reproducţie, incubaţie şi de creştere în sectorul avicol. O lege ce pare să vină în sprijinul fermierilor care investesc, dar în realitate nu face decât să îi discrimineze pe crescătorii de animale și să pună bețe în roatele investițiilor acestora.

    După adoptarea legii în 2018, în 2019, crescătorii de animale s-au înscris și au fost declarați eligibili în 2019, însă ulterior legea a fost stopată și nu și-a mai produs efectele. Procedura a fost reluată în 2022, fermierii care erau eligibili în 2019 au fost puși să se reînscrie, dar acum nu mai sunt eligibili și pierd întreaga investiție.

    Un caz relevant este cel al fermierului călărășean Puiu Ilisei, administrator al fermelor de păsări Pilis din Călărași, care a menționat, pe scurt, în cadrul emisiunii Agrostrategia, o coproducție Agrointeligența – AGROINTEL.RO și TVR, despre situația în care se află.

    Fermierii eligibili în 2019, care au început deja investițiile, declarați neeligibili în 2022

    Puiu Ilisei a investit peste un milion de euro în extinderea capacităților de producție avicolă, dar acum nu mai primește niciun ban prin proiectul depus care îl făcea eligibil acum câțiva ani, dar nu și în 2022.

    În fapt, totul pornește de la tergiversarea aplicării Legii nr. 227/2018 privind aprobarea Programului de susţinere pentru activitatea de reproducţie, incubaţie şi de creştere în sectorul avicol, care a culminat cu un dezastru pentru fermierii ce au apucat deja să-și înceapă investițiile, după cum a declarat avicultorul Puiu Ilisei pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO.

    ”Legea aceasta a fost dată tot de domnul ministru Daea, în 2018. În 2019 s-a dat drumul și au început înregistrările, între timp s-a schimbat ministrul. Când am depus, vorbim despre cazul meu, dar și altele, că vorbim de niște condiții de eligibilitate, puteau să fie unii tineri fermieri în 2018, până în 40 de ani, și acum nu mai sunt și pierd din punctaj. Eu m-am înscris, am fost chiar primul pe listă la Călărași. Dacă s-a dat drumul la program am scos aviz de construcție, mi-am scos autorizație de construcție. Când am văzut că s-a întrerupt proiectul acesta, am continuat în regim propriu dar conform proiectului depus la Direcția Agricolă, dar nefinanțat la acel moment. În 2022, acum în septembrie, s-a reluat și a venit ministrul tot Daea acum, și zice că se reînscriu sau se retrag. Eu nu mă retrag, dar m-am reînscris. Și vine reprezentantul Direcției Agricole și zice: păi dacă te-ai apucat de construcție nu mai este eligibil! Și eu m-am apucat tot datorită legii acesteia, dar n-am putut din cauza pandemiei să duc proiectul până la capăt și m-am reînscris, și zice că acum dacă m-am apucat de proiect nu mai sunt eligibil” a explicat fermierul Piu Ilisei întreaga situație.

    Răspunsul Ministerului Agriculturii: Fermierii care au început proiectele nu mai sunt eligibili

    Nevrând să lase lucrurile așa, crescătorul de pui a cerut explicații la Ministerul Agriculturii și Dezvoltări Rurale (MADR). Din păcate, răspunsul a fost unul dezamăgitor.

    ”Am cerut explicații, am depus o hârtie la Ministerul Agriculturii, să văd ce este cu această decizie de neeligibilitate și mi-au răspuns că așa este, nu mai sunt eligibil. Nu scrie nicăieri în lege, băi, dacă te-ai apucat, că asta ar trebui să fie în folosul celor care dau banii, al statului, că dacă m-am apucat și am făcut 50% din lucrare, tu îmi mai finanțezi diferența de 50%. Se poate veni la fața locului să se facă stadiul fizic al lucrării, mergem mai departe și mă finanțează pe 50%. Eu ar trebui să fiu cel mai eligibil că datorită acestei legi am început proiectul acesta, dar ca atare acum sunt neeligibil”, a declarat fermierul Puiu Ilisei pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO.

    Investiție în proiect până în acest moment de 1 milion de euro

    Fermierul Puiu Ilisei nu a fugit de muncă și nici de investiții. A stat cu speranța că legea va fi reluată și măcar o parte din bani îi va putea folosi pentru finisarea lucrărilor care se ridică până acum 1 milion de euro.

    ”Am investit în jur de 1 milion de euro. Construcțiile sunt undeva la 80% făcute, halele sunt ridicate deja. Mie mi-ar mai trebui echipamentele, poate nu un milion de euro, dar 600.000 – 700.000 de euro tot mi-ar fi trebuit. Eu nu vin să-ți cer 2 milioane de euro, cât ar fi fost proiectul cap-coadă, vin și-ți cer 600.000 și tu vii și spui că sunt neeligibil. Adică am cheltuit banii mei până acum și acum vii și spui că sunt neeligibil, ce Guvernul acela din 2018 era un Guvern ilegal? Era un Guvern al statului acesta care s-a schimbat, dar nu a anulat legea aceasta. Eu m-am înscris în 2019, că n-au mai finanțat ei, nu e problema mea, e problema lor. Din punctul meu de vedere nu trebuia să vină și să zică te reînscrii, nu! Te-ai înscris o dată în 2019, cazul meu și al altor fermieri care aveau un anumit punctaj în 2019, vii acum și reiei proiectul. Îi iei pe aceia care s-au înscris, care nu mai vor, dar continui cu cei care vor deja. Vii si spui: reînscriere și pentru că ai construit, afară din proiect! Pe cel care are nevoie de renovare, îl acceptă, dar pe mine care am făcut construcție nouă, nu!”, a punctat Puiu Ilisei.

    Fermierul Puiu Ilisei: ”Ce să facem, să aducem pui din Polonia?”

    Ferma pe care Puiu Ilisei o vedea ca pe o extindere a celei active ajungând astfel la o capacitate de 500.000 de capete pe serie, în sensul în care există deja un abator pe Grupul de producători din Călărași.

    ”Noi avem abator, trebuie să producem, al asta ne gândeam, să producem mai mult. Ce vrem să facem, să aducem pui din Polonia? Pe mine m-a făcut să mă înscriu într-o lege pe care a dat-o statul acesta, vii, nu anulezi legea, o redeschizi, mă pui să mă reînscriu, dar continuând ceea ce am început atunci, am devenit neeligibil. Este o greșeală, ar trebui să mă lași pe mine să funcționez în continuare și să spui: ai făcut 50%, facem stadiul lucrărilor și îți mai dăm cât mai e nevoie. Eu am cheltuit niște bani și nu am zis hai să renunț, nu, eu am continuat pe banii mei, acum, când nu mai pot înainta că nu mai sunt bani, îmi spun că sunt neeligibil”, a argumentat fermierul Puiu Ilisei pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO.


    Te-ar mai putea interesa

    Anunțul RAR pentru toți fermierii care au nevoie de ITP Subvenție la plată începând de astăzi. 180 de milioane de euro, în conturile fermierilor Bursa cerealelor. Prețuri la zi pentru porumb, floarea-soarelui, grâu și rapiță în portul Constanța

    Ultimele știri

    Anunț MADR pentru fermierii care așteaptă prima tranșă din subvențiile APIA! Fermierii americani nu și-au abandonat animalele în fața uraganului Milton: ”Doamne, apără sufletele lor nevinovate” Reformă bugetară în UE. Bugetul agricol, propus să fie eliminat