• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • PSD va solicita în coaliţie respingerea proiectului de lege care interzice exportul de animale vii din România

    agrointeligenta.ro -

    PSD va solicita în cadrul Coaliţiei de guvernare respingerea proiectului de lege iniţiat de fostul premier Florin Cîţu şi de fostul ministru de Interne, Marcel Vela, prin care se propune interzicerea exportului animalelor vii către statele terţe Uniunii Europene (B849/2022).

    ”Această propunere legislativă demonstrează încă o dată cât de rupţi de realitate sunt iniţiatorii ei şi cât de puţin înţeleg situaţia fermierilor români. O astfel de reglementare ar afecta grav relaţiile comerciale foarte bune pe care România le-a construit în timp cu statele din Orientul Mijlociu, ceea ce ar conduce la intrarea în faliment a multor fermieri români”, a precizat un comunicat al PSD.

    Potrivit social-democraţilor, ”PSD a susţinut în permanenţă încurajarea procesării în ţară a materiilor prime pentru obţinerea produselor cu valoare adăugată mare, dar în acest caz punerea pe butuci a fermelor şi stânelor din România nu înseamnă susţinerea producţiei româneşti, ci falimentarea unor sectoare importante din zootehnia naţională”.

    ”Creşterea capacităţii de procesare a României nu se obţine prin interzicerea exporturilor, ci prin stimularea investiţiilor în unităţi de prelucrare a materiilor prime. Totodată, iniţiatorii proiectului de lege nu sunt deloc informaţi cu privire la schimbările semnificative care s-au produs în România în privinţa transportului de animale vii. În momentul de faţă, România respectă toate normele europene în acest domeniu. În general, PSD se va opune oricăror iniţiative legislative de acest gen, care nu sunt discutate în prealabil cu fermierii români, mai ales după ce aceştia au fost puternic afectaţi de seceta de anul trecut”, au transmis social-democraţii.

    Un proiect de lege cu o interdicție nouă pentru fermieri a fost depus în Parlamentul României. Inițiativa legislativă, care aparține unui fost premier și unui fost ministru al cabinetului său, vizează interzicerea totală a exportului de animale vii în țări terțe începând cu luna mai a anului 2025.

    Proiectul de lege anunțat de REPER, partidul fondat de fostul comisar european pentru Agricultură, Dacian Cioloș, a fost depus în parlament de un senator al REPER, Ion-Dragoș Popescu, alături de doi senatori ai PNL, ambii în calitate de co-inițiatori. Este vorba despre fostul premier și actualul senator PNL, Florin Cîțu, și de fostul ministru de Interne, senatorul PNL Ion-Marcel Vela.

    Proiectul înregistrat la Senat (B849/2022), inițiativă legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.205/2004 privind protecţia animalelor şi de abrogare a Legii nr.150/2020 privind protecţia animalelor destinate exportului în ţări terţe, propune ca exportul de animale vii să fie interzis, pentru animalele cu vârstă mai mică de 3 luni, începând cu 1 ianuarie 2024, și total, începând cu luna mai a anului 2025.

    Conform surselor noastre de la nivelul actualei conduceri PNL, în urma scandalului politic iscat în urma apariției articolului Agrointeligența – AGROINTEL.RO, fostul ministru Marcel Vela ar fi decis să își retragă semnătura de pe controversatul proiect de lege.


    Te-ar mai putea interesa

    Ouăle maronii vor fi înlocuite în magazine de ouăle albe. Fenomenul, explicat de fermieri Făinarea la măr. Semnele atacului, combatere ANM a emis o alertă meteo de vijelii și averse torențiale în 18 județe până joi dimineață

    Ultimele știri

    MARSAT vine în sprijinul micilor fermieri care vor să își cumpere utilaje cu fonduri europene! Parlamentul European a votat simplificarea PAC cu flexibilitate pentru condițiile de mediu Stațiunea Dancu, ”pepinieră” de vaci campioane. Producția medie de lapte în ferma ”de stat”