• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Carmen Avram: Inflația blochează accesul copiilor vulnerabili la hrana gratuită oferită în școli

    agrointeligenta.ro

    Inflația blochează accesul copiilor vulnerabili la hrana gratuită oferită în școli, trage semnalul de alarmă europarlamentarul Carmen Avram. Membră a Comisiei de Agricultură din Parlamentul European, Carmen Avram atrage atenția privind creșterea explozivă a prețurilor la alimente, în UE, în general, și în România, în particular, care determină dispariția treptată a unor alimente esențiale, de pe rafturile magazinelor.

    Din cauza facturilor din ce în ce mai mari, fermierii au cedat și au oprit producția de lapte. Acest fapt a determinat ca școlile să nu mai poată oferii copiilor vulnerabili hrana gratuită necesară. Eurodeputatul a prezentat această problemă în cadrul unei discuții avute în Plenul Parlamentului European, precizând că cei mici nu mai pot beneficia de legume, fructe și produse lactate, care erau distribuite gratuit. Nu numai copiii sunt afectați de această situație, ci și întreaga populație, al cărei acces la alimente esențiale ar putea fi blocat în spațiile comerciale.

    Hrana gratuită în școli a ajuns doar un deziderat, din cauza inflației

    În cadrul unei discuții avute în Plenul Parlamentului, cu Janusz Wojciechowski, Comisarul European pentru Agricultură, Carmen Avram a arătat că s-a ajuns la „blocarea, în mare parte din țară, a programului european pentru distribuția în școli de fructe, legume, lapte și produse lactate”. În această situație, fermierii nu au mai putut ține pasul cu facturile și au oprit producția la lapte, a arătat eurodeputatul român.

    „Consecința a fost afectarea serioasă a nivelului de trai, și așa precar, al celor 40% dintre copiii României, care, potrivit statisticilor, sunt expuși riscului sărăciei și excluziunii sociale. Imposibilitatea asigurării acestui program școlar le-a închis multor elevi accesul la, poate, singura lor sursă de proteină – dacă nu chiar la unica masă – a zilei”, a declarat Carmen Avram, într-un comunicat de presă.

    Inflația a afectat în lanț toate sectoarele vieții economice din România, iar cei care suferă cel mai mult sunt persoanele vulnerabile, al căror acces la alimente de bază a fost blocat. Comisarul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, Janusz Wojciechowski a adus din nou în discuție veniturile mai mici ale fermierilor români.

    Comisarul European pentru Agricultura, Janusz Wojciechowski
    Comisarul european pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski (foto: onet.pl)

    Comerțul liber cu Ucraina are consecințe devastatoare pentru fermierii români

    Aducând la lumină aceste probleme cu care se confruntă țara noastră, europarlamentarul Carmen Avram i-a cerut punctul de vedere Comisarului pentru Agricultură, care punctat situația veniturilor din ce în ce mai mici ale agricultorilor români. Cauza acesteia ar fi faptul că România se învecinează cu Ucraina, iar Comerțul liber cu aceasta are consecințe negative asupra fermierilor statului român, care concurează cu greu pe piață cu prețurile produselor statului agresat de Rusia.

    „Sunt la curent cu situația din România, ai cărei producători se confruntă nu doar cu o rată mare a inflației – deși nu cea mai mare din Europa – ci și cu o scădere de 21% a veniturilor. Prin comparație, alți fermieri europeni au înregistrat, în ultimul an, o creștere a veniturilor cu 13%. Ne gândim la soluții pentru a îmbunătăți situația”, a promis Janusz Wojciechowski.

    Printre potențialele rezolvări ale problemei se numără și ajustarea bugetului multianual al UE, astfel încât sumele alocate Politicii Agricole Comune să poată fi suplimentate.

    Momentan, nu a fost pusă în practică nicio măsură, însă reprezentanții UE vor face un anunț dacă va fi cazul. Până atunci, hrana gratuită oferită în școli pare să fie de domeniul trecutului.

    Te-ar mai putea interesa

    Piața cerealelor – retrospectiva săptămânii. Grâul și porumbul – pe creștere, rapița și floarea-soarelui se depreciază Furt neobișnuit: 5.500 de oi din rasa Dorper au fost furate dintr-o fermă Un fermier a fost obligat să își distrugă livada după ce a oferit fructe gratuit Crescătorii de bovine pot depune la APIA de astăzi, 1 septembrie, cererile pentru ajutorul de 68 euro/vacă Fermierii care rămân cu legumele nevândute le pot dona și ele se transformă în mese calde pentru nevoiași

    Ultimele știri

    Ultimul val de caniculă înainte de instalarea toamnei? Cod galben emis de ANM Program gratuit de formare pentru tineri fermieri: înscrieri până la 10 octombrie la „Tineri Lideri pentru Agricultură” Bursa de cereale, azi. România susține exportul de cereale din Ucraina prin Constanța. Prețuri în port Grâul Boromir, de la Soufflet Agro, se adaptează foarte bine solurilor diferite din România Al doilea mare producător de îngrășăminte din UE amenință să reducă producția de azot