• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Subvenția APIA de 100 de euro pentru vaca de lapte. Condiții ecoschemă, plăți

    Roxana Dobre -

    Subvenția APIA de 100 de euro pe cap de vacă de lapte se acordă din acest an sub forma de ecoschemă pentru bunăstarea bovinelor de lapte. Cu alte cuvinte, o serie de practici la nivelul fermelor de vaci vor aduce crescătorilor ecochema cea nouă de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). În acest articol vă prezentăm condițiile de eligibilitate și cum se fac plățile pentru ecoschema de bunăstare a vacilor de lapte.

    PD-07 – Creșterea nivelului de bunăstare a vacilor de lapte. Acesta este numele ecoschemei pentru vaca de lapte, a subvenție nouă inclusă în Planul Național Strategic (PNS). Măsura de sprijin face parte din seria ecoschemelor pe care fermierii le pot accesa sau cumula cu schemele directe pe cap de animal. Intervenția se aplică pe întreg teritoriul țării.

    Scopul ecoschemei pentru bunăstarea vacilor de lapte este sprijinirea unor venituri fiabile ale fermelor și a rezilienței sectorului agricol pe întregul teritoriu al Uniunii pentru a spori securitatea alimentară pe termen lung și diversitatea agricolă, precum și pentru a asigura sustenabilitatea economică a producției agricole în Uniune.

    De asemenea, prim această subvenție de la APIA se urmărește îmbunătățirea răspunsului dat de agricultura UE exigențelor societale referitoare la hrană și la sănătate, inclusiv la alimentele de înaltă calitate, sigure, hrănitoare și produse prin metode sustenabile, la reducerea deșeurilor alimentare, precum și la îmbunătățirea bunăstării animalelor și la combaterea rezistențelor antimicrobiene.

    Citiți și: Listă subvenții APIA 2023. Schemele de plată pentru fermieri începând din acest an

    Subvenția ecoschemă pentru vaca de lapte. Ferme eligibile

    Fermele de vaci eligibile pentru ecoschema PD-07 – Creșterea nivelului de bunăstare a vacilor de lapte sunt, evident, fermele de vaci de lapte. Sprijinul se acordă pentru vacile de lapte eligibile, dar nu există condiții privind rasa acestora.

    Pentru a accesa ecoschema, crescătorii de animale trebuie să se încadreze în categoria fermierilor activi și să dețină animalele, vaci de lapte, înregistrate în Registrul Naţional al Exploataţiilor (RNE).

    În plus fermierii beneficiază de această plată dacă:

    – dețin o exploatație autorizată/înregistrată sanitar-veterinar și solicită sprijin (la APIA prin depunerea cererii unice n.r) prin această ecoschemă pentru bovine femele vaci de lapte adulte;
    – au animalele identificate și înregistrate conform sistemului oficial.

    Subvenția APIA pentru bunăstare la vaca de lapte. Condiții de eligibilitate

    Condiția de bază pentru această ecoschemă este ca fermierul care deține vaci de lapte să depună cererea unică la APIA și să bifeze subvenția pentru PD-07 – Creșterea nivelului de bunăstare a vacilor de lapte. De precizat că aceasta nu este o subvenție obligatorie astfel că fermierii care cresc vaci de lapte pot decide să nu opteze pentru plata pentru bunăstare.

    În plus, crescătorii pot cumula plata PD-07 pentru un animal cu Ajutorul Național Tranzitoriu Zootehnic (ANTZ) și Sprijinul Cuplat la vaci, dacă animalul este eligibil și pentru aceste subvenții.

    Pe lângă depunerea cererii unice fermierii trebuie să respecte o serie de cerințe specifice care depășesc standardele actuale pe care fermierii le aplică în orice fermă de animale.

    Lista standardelor naționale obligatorii relevante

    1. Ordinul nr. 75/2015 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind protecția animalelor de fermă.
    2. Ordinul nr. 35/2016 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Programului acțiunilor de supraveghere, prevenire, control și eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecția animalelor și protecția mediului, de identificare și înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor și ecvideelor, precum și a Normelor metodologice de aplicare a Programului de supraveghere și control în domeniul siguranței alimentelor.

    Pentru exploatațiile care dețin viței sub 6 luni
    3.Ordinul nr. 72/2005 privind aprobarea Normei sanitare veterinare ce stabilește standarde minime pentru protecţia viţeilor
    4.Standarde actuale conform Directivei nr. 58/1998 privind protecția animalelor de fermă.
    • Animalele sunt îngrijite de un personal suficient de numeros care deține aptitudinile, cunoștințele și capacitățile profesionale adecvate.
    • Toate animalele deținute în sisteme de creștere, a căror bunăstare depinde de o îngrijire frecventă acordată de oameni sunt inspectate cel puțin o dată pe zi. Animalele crescute sau deținute în alte sisteme sunt inspectate la intervale suficiente pentru a evita orice suferințe.
    • Libertatea de mișcare a unui animal, în funcție de specia căreia îi aparține și în conformitate cu experiența dobândită și cu cunoștințele științifice, nu trebuie îngrădită astfel încât să i se cauzeze animalului suferințe sau vătămări inutile.
    • Animalele care nu sunt ținute în adăposturi sunt, după caz și în măsura posibilităților, protejate împotriva intemperiilor, a animalelor de pradă și a riscurilor pentru sănătatea lor.
    • Proiect de Ordin al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor pentru aprobarea Normei sanitare veterinare ce stabilește standarde minime pentru protecția bovinelor și a Normei sanitare veterinare ce stabilește standarde minime pentru protecția ovinelor și caprinelor- art. 12.Adăposturile pentru vaci de lapte trebuie construite astfel încât sa permită animalelor să aibă acces la o zonă de odihnă confortabilă din punct de vedere fizic și termic, drenată și curățată corespunzător și care să permită tuturor animalelor să se odihnească în același timp. Pentru aceasta se utilizează materiale higroscopice prin aplicarea a 2 kg/cap/zi.

    Condiții suplimentare care depășesc standardele superioare:

    • verificarea periodică a stării tehnice a echipamentelor de muls în vederea evitării mulsului traumatic, verificare de cel puțin 3 ori/an;
    • schimbarea manșoanelor aparatelor de muls la un interval de maxim 4 luni;
    • folosirea produselor de întreținerea ugerului premergător mulsului și post muls;
    • efectuarea anuală a unei acțiuni suplimentare de trimaj pentru fiecare animal adult;
    • zona de odihnă în condiții superioare de bunăstare trebuie să fie în condiții de confort sporit prin aplicarea suplimentară a 2 kg/cap/zi de material absorbant (așternut).

    Vă recomandăm și: Vin banii pentru subvenția de 73 de euro, acordată fermierilor cu minim 10 vaci!

    Subvenția APIA tip ecoschemă pentru vaca de lapte. Plata pe cap de bovină

    PD-07 – Creșterea nivelului de bunăstare a vacilor de lapte beneficiază de plafoane financiare alocate până în 2027. Cuantum total anual estimat prevăzut în PNS ajunge la 100,18 euro/Unitate Vită Mare – UVM/an, subvenție ce este cumulată prin respectarea a trei standarde după cum urmează:

    1. Evitarea mulsului traumatic și bunăstarea ugerului – 50,26 euro/UVM/an,
    2. Sănătatea ongloanelor – 29,09 euro/UVM;
    3. Îmbunătațirea zonei de odihnă – 20,83 euro/UVM/an.

    Total 50,26 euro/UVM +29,09 euro/UVM + 20,83 euro/UVM= 100,18 euro/UVM/an.

    În PNS se precizează că suma plății compensatorii a fost stabilită pe baza datelor din contabilitatea fermelor, iar metodologia de calcul a fost validată de către Institutul de Cercetare pentru Economia Agriculturii și Dezvoltare Rurală și nu depășește costurile suplimentare și/sau pierderile de venit.

    Nivelul compensației pentru fermieri a fost stabilit astfel:

    1. Evitarea mulsului traumatic și bunăstarea ugerului
    Calcul compensației a fost stabilit pornind de la costurile suplimentare pentru : verificarea suplimentară a stării tehnice a echipamentului de muls, costuri suplimentare cu înlocuirea manșoanelor, costuri suplimentare cu folosirea produselor de întreținerea ugerului premergător mulsului și post muls, reprezintă 100% sprijin public nerambursabil și se acordă pe UVM pentru fiecare pachet.

    2. Sănătatea ongloanelor
    Calcul compensației a fost stabilit pornind de la costurile suplimentare pentru, acțiunile de trimaj, consumabile pentru întreținerea ongloanelor, reprezintă 100% sprijin public nerambursabil și se acordă pe UVM pentru fiecare pachet.

    3.Îmbunătațirea zonei de odihnă
    Calculul compensației a fost stabilit pornind de la suplimentarea paielor din zona de odihnă a animalelor cu 100% , reprezintă 100% sprijin public nerambursabil și se acordă pe UVM pentru fiecare pachet.

    În PNS pentru PD-07 – Creșterea nivelului de bunăstare a vacilor de lapte sunt menționate trei cuantumuri pentru perioada financiară până în 2027. Astfel:

    Alocarea financiară orientativă anuală este de 28.551.300,00 euro/an până în 2027 iar numărul anual de UVM-uri pentru care se va acorda sprijinul este estimat la 285.000 de animale.


    Te-ar mai putea interesa

    Vremea de Florii, 1 Mai și Paște 2024. Meteorologii au anunțat prognoza meteo de sărbători Lege nouă: Obligație pentru toți conducătorii de tractoare Abatorul familiei Gagea exportă carne de oaie în 13 țări: ”Vrem să producem Nuggets de miel”

    Ultimele știri

    Fonduri europene pentru achiziția de utilaje – AFIR a publicat a doua versiune a Ghidului Polonia: Fermierii – subvenție de 250 euro/ha pentru grâul vândut până pe 10 martie Fermele și cooperativele pot accesa un nou ajutor pentru gunoiul de grajd