• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Cum pot obține fermierii din România finanțare pentru dezvoltarea de sisteme de irigații, capital de lucru, achiziția de terenuri sau utilaje agricole, construcția de silozuri sau agroturism

    agrointeligenta.ro -

    Fermierii români pot obține pe platforma de crowdfunding LANDE fonduri pentru dezvoltarea de sisteme de irigații, silozuri sau alte facilități de procesare, pentru achiziția de terenuri sau combustibil, dar și cofinanțări pentru proiectele cu fonduri europene.

    LANDE este o companie letonă care s-a lansat recent pe piața din România, având ca obiectiv dezvoltarea fermelor din Uniunea Europeană. LANDE oferă o platformă de crowdfunding pentru finanțarea și extinderea fermelor și datorită acesteia fermierii din România au o alternativă pentru atragerea capitalului de lucru de care au nevoie.

    “Cele mai accesate servicii oferite de noi sunt finanțările sezoniere astfel încât fermierii să dețină capitalul de lucru necesar pentru achiziția de echipamente la începutul sezonului agricol. De asemenea, sunt solicitate creditele pentru achiziția sau reparația utilajelor agricole. Totodată, pentru a ne adapta necesităților fermierilor români, finanțăm următoarele servicii și produse: dezvoltarea de sisteme de irigații, silozuri sau alte facilități de procesare, achiziția de terenuri sau combustibil, dar oferim și cofinanțări pentru proiectele cu fonduri europene”, spune Nikita Goncars, Fondator și CEO al LANDE.

    Managementul companiei își dorește ca LANDE să devină cea mai mare platformă de crowdfunding la nivel european, România fiind o țară cu importanță strategică pentru extinderea companiei în Europa de Sud-Est. Compania a fost lansată în Letonia și s-a extins în restul țărilor baltice, oferind finanțare de nouă milioane de euro pentru fermieri care exploatează un total de 60.000 hectare.

    “Ne dorim să acoperim două priorități. Primul obiectiv este să oferim investitorilor o platformă sigură și profitabilă pentru investiții în agricultură, având în vedere că fermele din Uniunea Europeană sunt subfinanțate cu aproximativ 46 miliarde de euro. A doua prioritate este să oferim fermierilor o alternativă viabilă de finanțare pentru dezvoltarea afacerii sau depășirea dificultăților sezoniere. În România vrem să ne dezvoltăm echipa de vânzări și să creăm parteneriate noi pentru a sprijini extinderea a cât mai multe ferme”, adaugă Nikita Goncars.

    Cui se adresează serviciile LANDE?

    Tuturor fermierilor din România, inclusiv celor mici și foarte mici (1 – 5 hectare) care nu au înregistrată o companie sau a căror aplicație a fost respinsă inițial de către unitățile bancare.

    De asemenea, compania se adreseasă și fermierilor mari și foarte mari, adaptându-și oferta în funcție de nevoile clienților. Nu avem o valoare limită pentru care se poate solicita finanțare, însă valoarea creditului nu poate depăși 60% din cea a garanțiilor oferite de către fermieri.

    Compania colaborează cu diferite asociații de fermieri și are în plan să își extindă parteneriatele cu entități care au ca obiectiv sprijinirea fermierilor în obținerea de finanțări.

    LANDE acoperă toate segmentele agricole: de la culturi intensive până la horticultură, pomicultură sau zootehnie.

    LANDE finanțează și investiția în sisteme de irigații

    Cu ce se diferențiază LANDE?

    a) Rapiditate

    Răspunsul ca urmare a transmiterii aplicației privind finanțarea este realizat într-o singură zi lucrătoare.

    b) Nu suntem o unitate bancară

    Acest lucru înseamnă mai puțină birocrație, iar documentele pentru finanțare sunt mai puține. Prin urmare, finanțarea este obținută mult mai ușor și într-un mod transparent.

    c) Flexibilitate

    Oferim un scadențar de rambursare adaptat nevoii fiecărui fermier. Clienții pot obține finanțare fără plăți lunare doar prin rambursarea integrală a creditului la sfârșitului sezonului agricol.

    d) Înțelegere și suport pentru fermieri

    În cazul în care a fost un an agricol dificil, LANDE oferă posibilitatea de a extinde perioada de rambursare a creditului. De asemenea, se poate suplimenta finanțarea in-ițială, în cazul în care apar situații neprevăzute pentru fermieri.

    LANDE nu este o instituție bancară

    Ce documente sunt necesare?

    1. Extrase de cont bancare din ultimele 12 luni.
    2. Ultima balanță comercială depusă de către fermier.
    3. Informații despre garanțiile pe care fermierul urmează să le declare.

    Care sunt garanțiile fermierilor?

    Subvenții, viitoarea recoltă, echipamente sau utilaje agricole, teren.

    Care este rata medie a dobânzii?

    Fiecare ofertă este pregătită individual pentru fiecare client, în baza situației financiare și a garanțiilor oferite, însă rata dobânzii lunare este între 1,2 – 1,3%.

    Cum pot solicita o finanțare?

    Fermierii pot completa formularul existent pe site-ul oficial din România sau apelând numărul de telefon +4 0733 223 647.

    De ce să investești în crowdfunding?

    Nikita Goncars, CEO LANDE: Investițiile în agricultură ajută fermele mici și medii să se dezvolte, să își crească productivitatea și, prin urmare, să ofere producții mai mari și calitative. Acest lucru contribuie la crearea a noi locuri de muncă și, implicit la creșterea economiei. De asemenea, sentimentul de a investi în agricultură, în business-ul unui fermier este mult diferit și mult mai plăcut decât alegerea NFT sau burselor de valori, sectorul agricol fiind mult mai atractiv.

    Cum pot investi în agricultură? De ce am nevoie?

    Accesează www.lande.finance și dă click pe butonul “Register”. Completează formularul și încarcă o copie de pe buletin sau pașaport. Adaugă fonduri în portofelul electronic și alegeți proiectul publicat pe platformă în care dorești să investești. Investiția minimă este de 50 euro.

    Pentru piața din România, persoana responsabilă este Bogdan Lucian Cumpănașu, care are o experiență însemnată în sectorul guvernamental și peste 3 ani în agribusiness.


    Te-ar mai putea interesa

    ANM a emis o alertă meteo de vijelii și averse torențiale în 18 județe până joi dimineață Andrei și Oana Nicola s-au întors din Anglia pentru a-și face fermă de Angus la Porumbacu de Jos Când se plantează roșiile în grădină – calendar

    Ultimele știri

    Raport EFSA: Carnea de pasăre și ouăle produse în România sunt sigure pentru consum! John Enoiu, Naturevo – La ce să fie atenți fermierii după valul de ploi și temperaturi scăzute Adrian Pintea, MADR, anunț despre plata subvențiilor APIA