• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Primăria refuză să-i concesioneze pășune unui fermier care și-a câștigat acest drept în instanță

    Angelica Lefter -

    O decizie judecătorească este ignorată de autoritățile unei comune, astfel că fermierul care a câștigat clar un proces cu Primăria rămâne tot fără islaz. Acum, va trebui să ajungă, din nou, în instanță.

    Fermierul Ioan Alexandru Drăgușin, membru al Asociației Forța Fermierilor, din comuna Mădulari, județul Vâlcea, nu are nici până astăzi pășune pentru animalele sale, deși și-a câștigat în instanță acest drept.

    Decizia instanței cu privire la darea în folosință a 50 de hectare de teren de islaz fermierului Ioan Alexandru Drăgușin

    Sprijinit de Asociația Forța Fermierilor, din care face parte, tânărul a reușit să obțină în instanță cele 50 de hectare de pășune care i se cuvin, având în vedere că este și crescător de vaci de carne, care deține în prezent un efectiv de 30 de capete.

    Autoritățile din comuna Mădulari, județul Vâlcea preferă să lase pășunea plină de mărăcini decât să o atribuie fermierilor locali

    Primăria din Mădulari refuză să pună în aplicare o decizie judecătorească și să atribuie astfel pășune crescătorului de animale

    Cu toate acestea, Primăria refuză să pună în aplicare decizia judecătorească, deși peste 70 de hectare de islaz așteaptă să fie preluate de fermieri, a menționat fermierul pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO.

    ”N-au respectat hotărârea judecătorească, nu au supus la vot în Consiliul Local. Tot spun că nu au pastoral, dar noi nu ne-am judecat cu pastoral. Primarul în instanță a motivat că nu-mi dă pășune că nu are amenajament pastoral. Judecătorul mi-a dat dreptate și a spus că nu este nevoie de amenajament pastoral. După decizia judecătorească au pus pe ordinea de zi problema pășunii, dar nu au supus la vot, deci n-au rezolvat nimic. Nici răspuns nu mi-au mai dat, deci primarul este peste lege”, a menționat crescătorul de animale vâlcean.

    Gunoaie și mărăcini, pe pășunea care ar fi trebuit atribuită crescătorilor din comuna vâlceană Mădulari

    Fermierul va soluționa problema nepunerii în aplicare a deciziei judecătorești tot în instanță

    Pentru că tânărul fermier care s-a întors de la oraș unde era IT-ist, pentru a deveni crescător de animale, nu vrea să lase lucrurile așa, va acționa din nou Primăria în judecată.

    ”Le voi face plângere penală la DNA și apoi din nou în instanță! Ce pot să le fac? Dacă nu respectă nici decizia judecătorului? Nici măcar nu știu cum să procedeze, că dacă ar fi supus la vot și consilierii refuzau să-mi dea pășune, m-aș fi judecat cu consilierii, dar acum mă voi judeca, din nou, cu Primăria. Mai exact primarul nu dorește să pună în aplicare legea și le-a comunicat celorlalți consilieri să nu îmi dea niciun metru de islaz, eu l-am auzit când le-a spus că atât timp cât este primar, toată lumea trebuie să facă așa cum spune el”, a declarat fermierul Ioan Alexandru Drăgușin.

    Adresa Primăriei Mădulari către fermierul Ioan Alexandru Drăgușin, hotărârea nu a fost pusă în aplicare nici până astăzi

    Ioan Alexandru Drăgușin: ”Aceiași consilieri care au bani pentru echipa de fotbal a comunei înființată de domnul primar, nu au bani pentru amenajamente pastorale”

    Alte nelămuriri pe care le are fermierul vis-a-vis de activitatea Primăriei și a edilului comunei Mădulari, Ion Daniel Dimulescu, sunt legate de întârzierea cu care se face pastoralul sau mai bine zis ”nu se face”.

    Ioan Alexandru Drăgușin spune că problemele sunt vechi și că de trei ani încearcă să se lămurească de ce nu le revine pășunea fermierilor pentru a putea să-și ia subvenții de la APIA. Pe de altă parte, spune fermierul, banii care ar trebui investiți în amenajamentul pastoral, merg în altă direcție, și de aici, crede el, încep problemele.

    ”Responsabilii din Primărie nu respectă Legea 268/2022. Aceiași consilieri care nu au supus la vot cererea mea de islaz au fost de acord să voteze pentru aprobarea sumei de aproximativ 3 miliarde de lei vechi care să meargă la echipa de fotbal a comunei. Nu mai pun că terenul de fotbal este amplasat pe o parte din islaz. Sun aceiași consilieri care sunt împotriva atribuirii păunii către fermieri și care nu votează acest lucru” a mai adăugat Ioan Alexandru Drăgușin.

    Fermierul Ioan Alexandru Drăgușin a cerut explicații Consiliului Local asupra deciziei luate în ședință despre pășunea pe care ar fi trebuit să o primească

    Explicațiile primarului: ”S-a discutat în ședință de Consiliu și n-au votat….eu nu știu de ce, nu sunt consilier”

    Jurnaliștii Agrointeligența – AGROINTEL.RO au stat de vorbă și cu primarul comunei Mădulari, Ion Daniel Dimulescu, care s-a apărat spunând că responsabili sunt consilierii locali. Mia mult,  a susținut că aceștia au pus în aplicare decizia judecătorului și au menționat pe ordinea de zi problema fermierului de atribuire a islazului, numai că n-au votat.

    În concluzie, deși a pierdut procesul și Primăria a plătit cheltuieli de judecată crescătorului de animale, consilierii nu și-au dat acordul pentru a-i da omului pășune.

    ”Ce decizie judecătorească, care decizie? Da, a câștigat, ascultați ce a câștigat: cheltuieli de judecată 1.800 de lei că nu s-a discutat în ședința de Consiliu cererea dânsului de dare a pășunii. Asta este hotărârea pe care o invocă dânsul, nu să-i dau pășune! Eu și dacă vreau acum să-i dau, că oricum îi dau, dar n-am pastoralul făcut, sper ca până la 1 ianuarie 2024 să-l am făcut și atunci va intra în posesie cu ce-i dau. O să aibă întietate, mai e un fermier care a solicitat și dânsul, în totalitate ar fi 80 de hectare, conform capetelor de vaci pe care le au, ovinelor, eu n-am decât 35 de ha în momentul de față disponibili. S-a discutat în ședință de Consiliu și n-au votat….eu nu știu de ce, nu sunt consilier, sunt primar. Dacă nu dă consiliul local, ce să facă primarul, că nu e pastoralul! Și dacă era, vă spun, nu e obligat să dea! De un an și ceva am tot felul de probleme, că am niște sonde care au închiriat din pășune și acum muncesc foarte mult, nu înțelege nimeni, că dacă la vremea respectivă 2008-2009 nu s-a făcut ce trebuia, scoaterea din circuitul agricol a pășunii nu pot să fac pastoralul…sunt multe chestii. Eu n-am afaceri, nu sunt implicat de nimeni cu nimic, doar că oamenii nu înțeleg și sunt foarte răi”, a explicat situația primarul comunei vâlcene Mădulari, Ion Daniel Dimulescu.

    Cererea fermierului de a primi pășune, discutată în Consiliul Local, însă nevotată la final


    Te-ar mai putea interesa

    Abatorul familiei Gagea exportă carne de oaie în 13 țări: ”Vrem să producem Nuggets de miel” Lege nouă: Obligație pentru toți conducătorii de tractoare Andrei și Oana Nicola s-au întors din Anglia pentru a-și face fermă de Angus la Porumbacu de Jos

    Ultimele știri

    Fonduri europene pentru achiziția de utilaje – AFIR a publicat a doua versiune a Ghidului Polonia: Fermierii – subvenție de 250 euro/ha pentru grâul vândut până pe 10 martie Fermele și cooperativele pot accesa un nou ajutor pentru gunoiul de grajd