• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Satu Mare: Protest al fermierilor din judeţ, cu peste 300 de tractoare în stradă

    agrointeligenta.ro -

    Fermierii din judeţul Satu Mare protestează, vineri, cu peste 300 de tractoare în stradă, pe ruta Turulung – Vama Halmeu, împotriva exporturilor de produse agricole fără taxe vamale din Ucraina, aceştia acuzând scăderi importante ale preţurilor la cereale pe piaţa românească, ce duc la pierderi pentru agricultori.

    ”Astăzi ne-am strâns cu peste 300 de utilaje, ca să transmitem un semnal de alarmă autorităţilor, ca şi ele, la rândul lor, împreună cu cei din Comisia Europeană, să găsească soluţii pentru fermieri. Am ajuns în această situaţie datorită importurilor din Ucraina. Iniţial a fost vorba că va fi un tranzit de cereale, ca să ajungă aceste cereale în zona ţărilor sărace care au nevoie şi azi vedem că toate aceste cereale au blocat depozitele de la noi. Am ajuns într-o situaţie disperată. Mâine-poimâine trebuie să însămânţăm terenurile, iar banii sunt mai puţini. Avem fermieri care, din păcate, au ajuns să vândă din terenurile pe care le au în proprietate. (…) Vindem terenurile ca să ne putem plăti inputurile. Eu zic că este o situaţie gravă. Autorităţile, împreună cu Comisia Europeană, trebuie să găsească soluţii, trebuie să găsească bani, ca să scoată fermierii din impas”, a declarat astăzi, vineri – 7 aprilie, reprezentanţilor presei, preşedintele Bovicoop Satu Mare, Daniel Frei, citat de Agerpres.

    Acesta a adăugat faptul că agricultorii din Ucraina folosesc substanţe care sunt interzise în Uniunea Europeană, motiv pentru care cerealele nu trebuie să se oprească în Europa.

    Potrivit lui Daniel Frei, pierderile înregistrate de fermieri ca urmare a scăderii preţului cerealelor, pe fondul importurilor din Ucraina, sunt de 30-40%.

    Protest al fermierilor în județul Satu Mare (foto: Agerpres)

    Prefectul județului Satu Mare, prezent la protest

    La eveniment este prezent şi prefectul judeţului Satu Mare, Radu Roca, care a precizat că susţine demersul fermierilor.

    ”Sunt aici pentru că le înţeleg doleanţele şi susţin demersurile pe care urmează să le facă cu acest marş de protest. Sunt sigur că în urma discuţiilor de ieri între reprezentanţi şi fermieri din sectorul agricol, creşterea animalelor şi industria laptelui, avute cu premierul Nicolae Ciucă, se vor găsi, prin dialog, soluţii ca aceste doleanţe să fie rezolvate şi să se găsească sprijin pentru agricultori”, a precizat, presei, Radu Roca.

    Protestele fermierilor sunt organizate în mai multe județe (foto: Agerpes)

    Fermieri din mai multe judeţe protestează astăzi, vineri – 7 aprilie, nemulţumiţi de soluţia găsită de Comisia Europeană la problemele şi dezechilibrele grave cu care se confruntă sectorul agro-alimentar românesc, pe fondul distorsiunilor de piaţă cauzate de conflictul armat din Ucraina.

    Judeţele în care se organizează proteste sunt Alba, Arad, Argeş, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Brăila, Buzău, Constanţa, Covasna, Galaţi, Iaşi, Mureş, Olt, Satu Mare, Timiş, Suceava, Tulcea, Vrancea şi în municipiul Bucureşti.


    Te-ar mai putea interesa

    Subvenții APIA: Terenurile tăiate de la plata pe suprafață începând cu acest an Comuna cu 5.000 de vaci. Mic crescător: Dăm laptele la procesator, suntem departe de oraș Subvenții APIA la ovine/caprine, reguli finale: Berbecii cu origine și adeverința de la asociații – eliminate!

    Ultimele știri

    George Cățean, fermier: Cea mai vândută telemea din România este produsă în Germania Ministrul Barbu a anunțat subvențiile APIA care se achită la sfârșitul lunii mai Ministrul Agriculturii încearcă să îi convingă pe fermieri să se fiscalizeze: Veți plăti impozite mai mici!