• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Rușii au lovit terminale de cereale şi o companie agricolă din zona Odesa. Au ars 100 de tone de mazăre și 20 de tone de orz

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Terminale cerealiere şi o companie agricolă din regiunea Odesa au fost lovite de rachete rusești. Atacurile au fost mai puţin intense decât cele precedente, în care s-au folosit şi drone, iar ţintele au fost şi porturi ucrainene, după ce Rusia s-a retras din acordul mediat de ONU şi Turcia pentru exportul cerealelor din Ucraina pe Marea Neagră.

    În a patra noapte consecutivă de atacuri aeriene ruse asupra sudului Ucrainei, rachetele au lovit terminale cerealiere şi o companie agricolă din regiunea Odesa, a declarat astăzi, vineri – 21 iulie guvernatorul raionului respectiv, Oleh Kiper, citat de Reuters și preluat de Agerpres.

    Citiți și: UE va extinde culoarele de solidaritate pentru a ajuta exportul de cereale din Ucraina

    Rusia a atacat Odesa, orașul-port cheie al Ucrainei la Marea Neagră

     ”Inamicul a distrus 100 de tone de mazăre şi 20 de tone de orz”

    Atacurile au fost însă mai puţin intense decât cele precedente, în care s-au folosit şi drone, iar ţintele au fost şi porturi ucrainene, după ce Rusia s-a retras din acordul mediat de ONU şi Turcia pentru exportul cerealelor din Ucraina pe Marea Neagră.

    Kiper a anunţat că la firma afectată sunt doi răniţi, însă nu a precizat unde este situată. ”Inamicul a distrus 100 de tone de mazăre şi 20 de tone de orz”, a scris el pe Telegram.

    Guvernatorul a afirmat că Rusia a folosit rachete de croazieră Kalibr, trase de pe Marea Neagră, la altitudine joasă, astfel încât să evite sistemele de apărare antiaeriană. Două rachete au lovit silozuri de cereale, unde au provocat un incendiu, iar o altă rachetă a lovit firma agricolă în timpul intervenţiei pentru stingerea focului, avariind echipamente agricole şi de intervenţie.

    Atac la Odesa (foto: reuters.com)

    Citiți și: Rusia și-a suspendat participarea la acordul pentru exportul de cereale din Ucraina!

    Moscova susţine că atacurile constituie ”represalii”

    În fotografii de la faţa locului se văd flăcările între clădiri metalice deformate, care par depozite, şi un vehicul de pompieri avariat.

    Moscova susţine că atacurile constituie ”represalii” şi acuză Ucraina de exploziile de luni de la podul peste Strâmtoarea Kerci care leagă teritoriul rus de peninsula ucraineană Crimeea, anexată de Rusia în 2014.

    Bombardamentele ruseşti au continuat săptămâna aceasta şi în sudul şi estul Ucrainei. Guvernatorul raionului Zaporojie din sud, Iuri Malaşko, a relatat că au avut loc 80 de atacuri asupra unor localităţi în ultimele 24 de ore, iar patru oameni au fost ucişi. Procuratura generală ucraineană a afirmat că loviturile ruse au ucis un bărbat şi o femeie, căsătoriţi, cu vârste de peste 50 de ani, în oraşul Kostantinivka din raionul Doneţk din est.

    Te-ar mai putea interesa

    În timp ce prețurile în portul Constanța scad, Ucraina își mută cerealele prin România Guvernul a aprobat programul prin care românii din Diaspora primesc 200.000 de euro pentru a porni o afacere în România Micii fermieri care vindeau legume ieftine au fost alungați de autoritățile dintr-un mic oraș Fermă de 3.600 de hectare din vestul țării – scoasă la vânzare! Primar-fermier cu 600 de hectare: a încasat despăgubiri de secetă, apoi a vândut porumbul recoltat!

    Ultimele știri

    Scandalos: Fermierii români – cu cerealele blocate! Toate trenurile de marfă au fost alocate grâului din Ucraina ANSVSA a confirmat două noi focare de variolă în Constanța. Peste 1.100 de oi în fermele afectate Consiliul Concurenței: Amenzi de 83,2 milioane de lei pentru 21 de companii din agribusiness Catalogul zonelor prioritare pentru biodiversitate, contestat de fermieri. Florian Ciolacu, CFRO: „Agricultura are nevoie de reguli previzibile” BASF Agricultural Solutions investește într-un nou Centru Climatic pentru consolidarea capacităților de dezvoltare și omologare a produselor de protecția plantelor