• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Se înființează Fondul de risc agricol, finanțat prin reținerea a 3% din subvenția fiecărui fermier

    Oana Timar -

    Începând din acest an, fermierii vor avea la dispoziție un instrument prin care să fie compensați în cazul pierderilor de producție agricolă. Pentru aceste despăgubiri, finanțarea va fi asigurată din ”reținerea anuală a unui procent de 3% din plățile directe autorizate de către APIA pentru fiecare fermier în parte”, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență publicat în consultare publică de către Ministerul Agriculturii.

    Pe site-ul MADR a fost publicat un proiect de Ordonanță de urgență a Guvernului privind utilizarea instrumentelor de gestionare a riscurilor în agricultură și de modificare a unor acte normative. Conform actului normativ propus de Ministerul Agriculturii, fermierii vor putea fi despăgubiți pentru pierderile de producție agricolă prin reținerea anuală a unui procent de 3% din plățile directe autorizate de către APIA pentru fiecare fermier în parte, din Fondul european de garantare agricolă – FEGA.

    Reținerea și înființarea instrumentului financiar ar urma să se facă începând cu anul de cerere 2023. Cu alte cuvinte, va fi reținut un procent de 3% din subvențiile APIA pe care fermierii le încasează de la APIA, inclusiv ecoschemele.

    ”Instrumentul de sprijin al fermierilor afectați de pierderi ale producției agricole, denumit în continuare, fond de risc, implementat prin intermediul intervenției DR-32 din Planul strategic PAC 2023-2027 al României, aprobat de Comisia Europeană prin Decizia de punere în aplicare a Comisiei Europene nr. C(2022) 8783 din 7 decembrie 2022, denumit în continuare PS 2023-2027. Instrumentul financiar de garantare pentru finanțarea capitalului de lucru necesar fermierilor până la încasarea sumelor cuvenite din fondul de risc (…) pentru pierderile de producție înregistrate ca urmare a unor fenomene climatice nefavorabile”, se arată în actul normativ.

    În cazul în care sumele reținute din subvențiile fermierilor nu vor putea acoperi pierderile ce trebuie despăgubite, Guvernul va putea aloca, suplimentar, fonduri de la bugetul de stat.

    Toate aspectele privind implementarea fondului de risc și alocarea banilor ar urma să fie stabilite printr-o ”Hotărâre a Guvernului în termen de maximum 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei Ordonanțe de Urgență a Guvernului”.

    Cine va administra sumele din fondul de risc al fermierilor

    Banii din fondul de risc, numit în proiect Instrument de sprijin al fermierilor afectați de pierderi ale producției agricole, vor fi administrați de către Comitetul de Gestionare a Riscurilor din Agricultură. Acesta va fi, potrivit proiectului de OUG, un organism ”colectiv, fără personalitate juridică, coordonat de MADR și constituit din reprezentanți ai: Administrației Naționale de Meteorologie, Administrației Naționale Apele Române (ANM), Autorității Naționale Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), Autorității Naționale Fitosanitare (ANF), Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), asociațiilor fermierilor reprezentați în Comitetul de Monitorizare pentru PS 2023-2027”. Componența nominală a Comitetului se va stabili, în baza propunerii instituției/entității reprezentate, prin Ordin al MADR.

    Modul de organizare și atribuțiile Comitetului de Gestionare a Riscurilor din Agricultură se vor aprobat prin hotărâree de Guvern. revăzută la art.7.

    Comitetul de Gestionare a Riscurilor din Agricultură avizează normele elaborate la nivelul MADR privind:
    a) recunoașterea pagubelor înregistrate la nivelul exploatației agricole;
    b) evaluarea pagubelor și stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru riscurile acoperite prin intervenție;
    c) tipurile de informații și documente necesare exploatațiilor în scopul evaluării pagubelor și diminuării efectelor riscurilor, ținând cont de elemente precum istoricul randamentului raportat la nivel de fermă, culturi, zone, previziuni meteo;
    d) plafonarea sau reducerea cuantumului despăgubirilor și/sau aplicarea criteriilor de selecție în acordarea despăgubirilor cuvenite fermierilor în cazul în care resursele constituite (…) sunt insuficiente pentru sprijinirea tuturor fermierilor eligibili pentru primirea sprijinului.

    Sumele colectate la Fondul de risc vor fi colectate și utilizate prin APIA, care va avea următoarele atribuții principale:

    –  calcularea și reținerea sumelor fermierilor în lei și euro;
    – efectuarea plății despăgubirilor cuvenite către fermieri.

    Astfel, centrele judeţene/locale şi centrul din municipiul Bucureşti ale/al APIA vor fi responsabile cu:
    – informarea fermierilor cu privire la suma reținută pentru Fondul de risc;
    – primirea cererilor de despăgubire din partea fermierilor;
    – efectuarea controalelor administrative necesare pentru autorizarea plăților din Fondul de risc;
    – autorizarea plăților și efectuarea controalelor necesare pentru evitarea supracompensării fermierilor prin plata aprobată precum și alte forme de sprijin complementare ;

    De precizat că plățile aferente despăgubirilor se vor face integral numai în contul beneficiarilor, declarat la APIA în cererea de despăgubire.

    Fermierii vor putea, de asemenea, să beneficieze de un cadru legal prin care să își pună deoparte bani în anii agricoli buni. ”Fermierii, persoane juridice, pot constitui și provizioane de risc în scopul acoperirii pierderilor generate de riscurile care afectează producția agricolă. Valoarea provizioanelor de risc constituite (…) reprezintă cheltuiala deductibilă pentru determinarea rezultatului fiscal”, se arată în proiectul de act normativ.

    Proiectul de OUG pentru fondul de risc în agricultură se află în consultare publică începând de ieri, miercuri, 24 mai.


    Te-ar mai putea interesa

    Vremea de Florii, 1 Mai și Paște 2024. Meteorologii au anunțat prognoza meteo de sărbători ANM a emis o alertă meteo de vijelii și averse torențiale în 18 județe până joi dimineață Abatorul familiei Gagea exportă carne de oaie în 13 țări: ”Vrem să producem Nuggets de miel”

    Ultimele știri

    Raport EFSA: Carnea de pasăre și ouăle produse în România sunt sigure pentru consum! John Enoiu, Naturevo – La ce să fie atenți fermierii după valul de ploi și temperaturi scăzute Adrian Pintea, MADR, anunț despre plata subvențiilor APIA