• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Lege în vigoare! Subvenții de la stat de 100.000 euro/fermă și 300.000 euro/cooperativă!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    O lege care aduce subvenții în valoare de 100.000 euro în cazul persoanelor juridice şi a persoanelor fizice înregistrate fiscal, respectiv 300.000 euro pe an în cazul cooperativelor a fost publicată în Monitorul Oficial. Schema presupune acordarea sprijinului de la bugetul de stat sub formă de grant, pe o perioadă de trei ani.

    Legea nr. 170/2023 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru producătorii agricoli de legume-fructe și cartofi a fost publicată în Monitorul Oficial nr.532 de astăzi, joi – 15 iunie. Noua lege instituie o schemă de ajutor de stat cu caracter temporar pentru susținerea activităților de sortare, ambalare, etichetare și transport pentru producătorii de legume/fructe și cartofi.

    Schema se va aplica după autorizarea de către Comisia Europeană a ajutorului de stat.

    Citiți și: Parlamentul a adoptat legea pentru ajutorul anual de 100.000 euro/fermă și 300.000 euro/cooperativă

    Schemă nouă pentru fermieri care cultivă legume și fructe

    Ce condiții trebuie să respecte fermierii pentru noua subvenție

    Schema se acordă fermierilor care sunt organizați ca persoane juridice, persoane fizice înscrise în registrul agricol și înregistrată fiscal conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008 sau grup/organizație de producători.

    În plus, solicitanții trebuie să dețină și să exploateze, în nume propriu sau prin membrii cooperatori/asociați, suprafețe cultivate cu legume, cartofi, fructe, plantații de pomi fructiferi, plantații de arbuști și/sau semiarbuști fructiferi, plantații cu struguri de masă destinați consumului uman și să comercializeze legume, cartofi și/sau fructe.

    În cazul spațiilor protejate, suprafața minimă destinată cultivării  trebuie să fie de 500 mp iar beneficiarii trebuie să facă dovada prin documente justificative că a realizat activitățile de sortare, ambalare, etichetare și transport și că valoarea producției comercializate anual pentru care se solicită ajutorul a fost de minimum 1.000 de euro, echivalentul în lei la cursul Băncii Naționale a României la data comercializării.

    În plus, ferma nu trebuie să se afle în lichidare sau faliment la data accesării ajutorului de stat. Ajutorul de stat se acordă pe o perioadă de 3 ani, pentru producția autohtonă și o singură dată pe an.

    Citiți și: Proiect de lege: Subvenție de 100.000 euro/an pentru fermierii care cultivă legume, fructe și cartofi

    Ce sume sunt specificate în Lege 

    Valoarea ajutorului de stat reprezintă 20% din valoarea producției comercializate și se acordă anual, dar nu poate depăși 100.000 de euro, echivalentul în lei la cursul Băncii Naționale a României la data comercializării, în cazul persoanelor juridice și persoanelor fizice înregistrate fiscal, respectiv 300.000 de euro, echivalentul în lei la cursul Băncii Naționale a României la data comercializării, în cazul cooperativelor agricole înființate și grupurilor/organizațiilor de producători.

    Fondurile necesare schemei se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

    Când ar putea primi fermierii banii 

    Deși legea este în Monitorul Oficial, deci în vigoare, fermierii nu pot depune încă cereri. MADR trebuie să notifice schema la CE, iar apoi, după autorizare, va iniția normele metodologice ce vor fi adoptate prin hotărâre a Guvernului. Ulterior, cererile de plată ale producătorilor vor fi depuse la entitățile subordonate stabilite de minister, Direcțiile Agricole sau Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).

    ”În situația în care decizia Comisiei Europene de acordare a ajutorului de stat conține prevederi noi sau diferite față de schema notificată, prevederile schemei se completează și/sau se modifică în mod corespunzător”, se mai arată în lege.

    Sursa citată mai prevede că în termen de 30 de zile de la data primirii deciziei Comisiei Europene de acordare a ajutorului de stat, Guvernul, la propunerea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, adoptă, prin hotărâre, normele metodologice de aplicare a acesteia, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

    Fiind vorba despre un ajutor de stat, dacă va deveni operațional în 2023 și se vor primi cereri, plățile trebuie făcute până la sfârșitul anului.


    Te-ar mai putea interesa

    Ce fertilizant să folosim la transplantare răsaduri. Soluția vine de la Agrii AgroReclamații. Fermier cu debit de 250.000 de lei, penalități de un milion de lei: ”Și dacă vindem toate utilajele, tot nu acoperim suma” Prețul laptelui la poarta fermei. Cât primesc producătorii pe litru, înainte de Paști Fermierul Samson Popescu a început în forță semănatul porumbului. ”Nu facem rabat de la tehnologie” Zootehnia fierbe! Ciobanii sunt cu un pas mai aproape de un protest național!

    Ultimele știri

    Ministrul Agriculturii a anunțat ce ferme vor primi sprijin consistent începând cu anul 2028 Leafcalco – doze mici, efect mare: noul game changer din agricultură ANM – noi avertizări de vremea rea. Ploi, lapoviță și ninsoare până în Vinerea Mare Termen urgent: Fermierii mai au doar patru zile lucrătoare pentru subvenția de 1.500 euro Autorizare a insecticidului Irazu™ de la FMC, pentru utilizare în situații de urgență pentru combaterea celor mai periculoși dăunători din culturile de rapiță