• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Îngrijirea florilor vara, pe caniculă: sfaturi utile

    Violina Gorcinschi-Jitaru – Agrointeligența

    Îngrijirea florilor vara, când e caniculă, poate pune probleme și grădinarilor cu experiență. Există câteva sfaturi și recomandări pentru udarea, fertilizarea și îngrijirea florilor în sezonul cald.

    Plantele cu flori și frunze subțiri sunt cele mai vulnerabile la condiții de temperatură extremă, iar în lipsa îngrijirilor necesare, se usucă și nu se mai pot recupera. Fiecare dintre acestea are nevoi diferite, care trebuie luate în considerare înainte de aplicarea măsurilor de protecție.

    o persoana care uda florile dimineata
    Îngrijirea florilor din grădină vara

    Îngrijirea florilor vara. Cum protejăm florile de caniculă

    Îngrijirea florilor vara are în vedere mai ales protejarea lor de caniculă. Este nevoie să se intervină mai ales în grădinile cu mare expunere la soare pe parcursul întregii zile. De mare ajutor este să cunoșteți care sunt nevoile și toleranța florilor la expunerea solară directă, în așa fel încât, de când le plantați, să le poziționați într-un loc în care vara nu vor avea probleme.

    Cele mai multe flori iubesc soarele, dar nu în exces. Asigurarea umbrei în intervalele cu temperaturi ridicate în timpul zilei (după ora 11:00), este esențială în această situație, în special pentru florile de terasă. Dacă vorbim despre florile cultivate în grădină, acestea trebuie plantate în zonele cu mai multă umbră, unde nu riscă să fie arse de soare, cum ar fi la umbra copacilor sau a clădirilor.

    Dacă nu a fost luat în considerare acest aspect, plantele pot fi salvate cu irigările necesare, efectuate la timpul potrivit. Sub nicio formă, florile nu trebuie udate în timpul zilei, la prânz, ci doar dimineața sau seara, după apusul soarelui. În timpul caniculei, florile pot fi udate chiar și de două ori pe zi.

    În cazul udărilor, trebuie evitat excesul de apă. Chiar dacă temperaturile sunt foarte ridicate, chiar și în aceste momente este necesară cumpătarea. Excesul de apă poate sufoca planta prin blocarea alimentării cu oxigen din sol.

    Nu doar cantitatea, ci și temperatura apei face diferența. Apa trebuie să fie la temperatura ambiantă, cea rece putând dăuna plantelor care pot suferi un șoc termic care să le împiedice să absoarbă apa de care au nevoie.

    Plantele sunt răcorite atunci când le sunt pulverizate frunzele, în perioadele optime ale zilei. Irigarea trebuie să imite o ploaie ușoară de vară, la temperatura mediului ambiental. Cu toate acestea, este nevoie de precauție până la apelarea la această procedură. Există anumite tipuri de flori care nu suportă udările de acest fel, cum ar fi violetele de Parma sau Saintpaulia.

    Fertilizarea florilor trebuie să continue și în timpul perioadelor de caniculă. Substanțele minerale ajută plantele să facă față cu brio stresului termic. Și de această dacă, fertilizările se efectuează dimineața devreme sau seara târziu, întotdeauna pe pământul umed. În caz contrar, tratamentul riscă să ardă rădăcinile. Fertilizarea se face luând în considerare nevoile individuale ale plantei și respectând instrucțiunile de pe ambalajul produsului.

    o persoana care uda o planta in ghiveci
    Îngrijirea florilor în apartament (foto: treehugger.com)

    Îngrijirea plantelor de interior vara

    Plantele ornamentale de interior nu sunt nici ele scutite de riscurile pe care le presupune sezonul de vară și au nevoie de îngrijire specială în timpul perioadelor caniculare. Este necesară îngrijirea prioritară a plantelor ținute în balcoane închise, unde se creează, în multe cazuri, un efect de seră. În aceste condiții, temperatura din încăpere o poate depăși pe cea de afară, având în vedere că efectul razelor solare este amplificat de sticlă.

    Este de preferat ca plantele de pe balcon să fie mutate în interiorul apartamentului, în zone mai răcoroase, evitând și pervazul geamurilor. Razele soarelui pot dăuna la fel de mult ca lipsa acestora, iar în cazul efectului de seră, plantele suferă și mai mult. Florile pot căpăta arsuri, iar lăstarii tineri riscă să se usuce.

    Și în cazul florilor de apartament se recomandă udările mai dese și în cantități mai mari de apă.

    un lan de floarea soarelui
    Plante rezistente la caniculă (foto: newengland.com)

    Flori care rezistă mai bine vara, pe caniculă

    Pe lângă cunoscutele suculente și cactuși, proiectați să tolereze temperaturile ridicate, există și alte plante rezistente la căldură:

    Te-ar mai putea interesa

    Portul Constanța, tot mai aproape de sufocare. Nivelul scăzut al Dunării complică planul de rezervă al Ucrainei Dan Corbuț: „Este cel mai secetos an de când fac agricultură. La porumb vor fi zone unde nu se va recolta nimic” Scandalos: Fermierii români – cu cerealele blocate! Toate trenurile de marfă au fost alocate grâului din Ucraina Forumul de la Neptun. Gheorghe Albu: „Pe termen lung va fi un dezastru în agricultură”. Măsura care îl îngrijorează pe fermier Consiliul Concurenței: Amenzi de 83,2 milioane de lei pentru 21 de companii din agribusiness

    Ultimele știri

    Oierii rămân fără târgurile de berbeci. Restricțiile sanitar-veterinare pun pe pauză evenimentele tradiționale Solul – rezervor de nutrienți. Soluții pentru stimularea activității biologice în pământul cultivat Dronele care cad la Marea Neagră pot crește costul transportului pentru cereale din portul Constanța 51 de vaci, împușcate direct pe pășune. Fermierii cer urgent o anchetă Bursa cerealelor, la zi. Prețurile actualizate în portul Constanța. România, liderul UE la floarea-soarelui