• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Noua subvenție APIA pentru cultura de porumb siloz: 246 euro/ha. Discuții cu fermierii

    Oana Timar – Agrointeligența

    Ministrul Florin Barbu a condus astăzi, miercuri – 9 august, ședința de lucru referitoare la consultările privind modificarea Planului Strategic PAC- Pilonul I – FEGA. Consultările au vizat discutarea unor aspecte legate de subvențiile achitate prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA): condiționalități, definiții și cerințe minime pentru: activitatea agricolă, fermierul activ, hectarul eligibil, intervenții în sectoarele vegetal și zootehnic.

    În cadrul întâlnirii, ministrul Barbu a exprimat necesitatea clarificării tuturor aspectelor semnalate de fermieri, iar la final, acestea să fie consemnate într-un proces verbal asumat atât de MADR, cât și de mediul asociativ, potrivit unui comunicat de presă al MADR.

    Citiți și: Subvenție nouă pentru fermierii români. Banii, un sprijin pentru zootehnie

    Schimbări la ecocondiționalitățile pentru subvențiile APIA

    Cele mai importante aspecte abordate au vizat modificarea GAEC 6 – Acoperirea minimă a solului în scopul reducerii perioadei sensibile de la 30 septembrie la 31 august și introducerii unei clarificări legate de lucrările superficiale ale solului care pot fi realizate în perioada menționată. Totodată, în cadrul ecoschemelor din sectorul vegetal a fost redusă corespunzător perioada sensibilă la 15 septembrie ca urmare a modificării GAEC 6.

    În ceea ce îi privește pe fermierii care dețin suprafețe de pajiști permanente, a fost introdus un nou GAEC – GAEC 10 „Interdicția de a incendia vegetația pajiștilor permanente”.

    De asemenea, au fost prezentate o serie de modificări ale cerințelor privind ecoschemele din sectorul vegetal şi zootehnic în scopul creșterii atractivității acestor intervenții, inclusiv prin propunerea unor cuantumuri mărite ale plăților acordate pentru ecoschemele care vizează bunăstarea animalelor. Ȋn plus, a fost propusă o nouă forma de sprijin cuplat pentru venit care vizează sectorul de porumb pentru siloz cu nivel al plătii estimat de 246 euro/ha.

    Citiți și: Laptele în România, la fel de scump ca în Dubai. Ionuț Lupu, Holstein Ro: Fermierii, pierdere de 30-50 bani/litru

    Ministrul Florin Barbu a subliniat că orice modificare a PS trebuie să fie în beneficiul fermierilor pentru asigurarea stabilității și predictibilității în activitățile pe care le desfășoară în domeniul agriculturii.

    Toate propunerile dezbătute astăzi în cadrul consultărilor vor fi transmise Comisiei Europene, după aprobarea acestora în Comitetul de Monitorizare.


    Te-ar mai putea interesa

    Parc fotovoltaic și fermă de păsări, pe același teren. Gâinile, protejate de panourile solare! Soluția găsită de doi fermieri la criza îngrășămintelor: împart costuri de 10.000 euro pentru transport Subvențiile APIA care intră la plată de săptămâna viitoare! ADS scoate la licitație o suprafață record de 4.700 de hectare pentru fermierii care au animale Apelul fermierilor către ANAF: amânați termenul, altfel din 1 iunie suntem obligați să închidem porțile!

    Ultimele știri

    Fermierii înființează Asociația Victimelor Practicilor Abuzive din Agricultură! România se opune plafonării subvențiilor APIA la 100.000 de euro pe fermă DABIS – instrumentul cu care Comisia Europeană va taia din subvențiile fermierilor mari Schimbare radicală la MADR. ”Prioritatea numărul unu – legislația pentru plata subvențiilor” Ciorile fac din nou prăpăd și scot din pâmânt porumbul abia răsărit. ”Sunt monumente ale naturii”