• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Prima Academie pentru ciobani s-a deschis în Bulgaria

    Violina Gorcinschi-Jitaru – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    În Bulgaria s-a deschis, în premieră, academia pentru ciobani „Po Todorovi Kishari”. Prima academie pentru ciobani și-a deschis porțile aproape de satul Vlahi, din sud-vestul Bulgariei. Persoanele înscrise vor avea ocazia să învețe metode și activități specifice meseriei, dar și practici de prezervare a raselor autohtone, având în vedere că acestea sunt pe cale de dispariție. În cadrul programului, 20 de viitori ciobani și 8 copii vor lucra cu două rase de oi: Karakachan și capra de munte cu păr lung.

    Prima Academie pentru ciobani din Bulgaria, Po Todorovi Koshari, şi-a deschis porţile în apropiere de satul Vlahi (sud-vestul Bulgariei), au anunţat marţi organizatorii. Academia intenţionează să reunească oameni care doresc să devină păstori, să restabilească practicile tradiţionale uitate şi să prezerve rase autohtone de animale, a relatat Agerpres.

    Fiecare dintre cele patru sezoane de pregătire la academie prevede o introducere în istoria raselor autohtone din Bulgaria, construirea ţarcurilor, păşunatul şi mulsul animalelor, curăţarea păşunilor şi învăţarea practicilor tradiţionale de creştere a animalelor.

    un cioban cu oile
    Cei care vor să devină ciobani au acum o școală unde pot învăța (foto: bzi.ro)

    În Bulgaria s-a înființat prima Academie pentru ciobani

    Peste 20 de viitori ciobani şi opt copii participă la primul sezon de pregătire şi se implică activ în creşterea unei turme mixte de două rase autohtone – oaia Karakachan şi capra de munte cu păr lung.

    Iniţiatorii Academiei intenţionează, de asemenea, să stabilească o practică de prezervare a raselor autohtone, pe care le descriu drept un tezaur naţional viu. Reprezentanţii actuali ai acestor rase poartă trăsăturile predecesorilor lor sălbatici, păstrând în mod natural calităţile şi caracteristicile cele mai valoroase ale acestora. După cum au dovedit, ele nu doar că supravieţuiesc în condiţii dificile, ci şi oferă hrană valoroasă oamenilor.

    Rasele locale tradiţionale de animale domestice fac parte din biodiversitate şi dintr-un fond genetic local valoros, au subliniat organizatorii Academiei.

    Rasele autohtone de animale din Bulgaria sunt în prezent rare şi dispar din ţară, fiind din ce în ce mai puţini fermieri care le cresc. Oaia Karakachan, care a fost crescută în Bulgaria încă de pe vremea tracilor, este rezistentă la condiţii climatice dure, la boli şi la infecţii şi are o imunitate puternică. Alături de capra de munte cu păr lung, ea joacă un rol important în menţinerea echilibrului ecosistemelor din regiunile muntoase ale ţării.

    Cu toate acestea, rasele autohtone din Bulgaria sunt rare şi dispar, din ce în ce mai puţini fermieri crescându-le. Printre aceştia se numără şi Sider Sedefchev, a cărui familie creşte de peste 20 de ani rase bulgare rare de oi, capre, cai şi câini în Vlahi. El are circa 500 de oi Karakachan şi 70 de capre Kalofer cu păr lung.

    Te-ar mai putea interesa

    Soții Oana și Mihai Țolea au investit în trei hectare de legume, iar azi conservele lor se vând în supermarketuri și online Cel mai puternic tractor din lume. Zoomlion a prezentat tractorul cu 1.600 de cai putere și motor hibrid Soții Angela și Mircea Mureșan din Maramureș au recoltat un dovleac de aproape 185 de kilograme Avans APIA 2026. Fermierii care sunt blocați încă la plata primei tranșe din subvenții De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident”

    Ultimele știri

    Este oficial! Euronext lansează contracte futures pentru grâu și porumb, cu livrare fizică la Constanța Jabbar Kanani, Agricover: Introducerea leasingului funciar ar putea atrage mai mulți bani în agricultura românească AGRI4FUTURE România – Obiectiv 2035. Conferința Națională a Clubului Fermierilor Români a reunit peste 500 de participanți! Fermierii din Franța se pregătesc să folosească mai multă sămânță din propria recoltă Preț pui de țară 2026. Cât costă un kilogram de carne de pasăre ”de curte” în diferite județe