• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Specialist al Bursei Române de Mărfuri: Cotațiile cerealelor, o reflecție corectă a pieței

    agrointeligenta.ro -

    Prețul la cereale este, în fiecare an, marea nemulțumire a fermierilor care se plâng că munca lor este răsplătită cu cotații foarte scăzute, iar în anii buni, nivelul este atât de scăzut că nu se aleg cu mai nimic când vine vorba de profit. Totuși, specialiștii explică că prețurile de la bursă reflectă piața cerealelor și că, în ultimii ani, grâul românesc a avut o evoluție bună, cu un preț corect în raport cu calitatea, cererea și grânele din alte țări producătoare.

    Bogdan Iliescu, șeful departamentului Agricultură din cadrul Bursei Române de Mărfuri (BRM), a explicat pentru Agrointeligența că înțelege nemulțumirile producătorilor agricoli, însă că acestea nu sunt întotdeauna îndreptăţite.

    ”Fermierii nu au întotdeauna dreptate. Spre exemplu, dacă într-un an este o mică problemă cu ploile, din cauza umezelii grâul a mai înverzit, și pe piață s-a cerut un indice de cădere la export. Dar în general în loc de 7,7 cât trebuia să fie, a ieșit 7,3. Una peste alta, prețurile sunt normale, oamenii câștigă un preț corect, însă fermierii au alte probleme, structurale, care sunt cu totul altceva. Vorbim despre certificate de depozit, de bani (subvenții, finanțare – n.r.)”, consideră specialistul.

    De cealaltă parte, fermierii se plâng că prețul primit de ei este mult sub cel la care sunt listate cerealele pe bursă. Producătorii spun că traderii de cereale le oferă pentru o tonă de grâu un preț cu până la 60 de euro mai mic decât cel cu care boabele se tranzacționează pe Bursa de la Paris.

    ”Parcă în ultimele zile prețurile la cereale au început să se mai miște puțin, dar tot sunt foarte scăzute. Mai mulți fermieri au depozitat cereale în depozite și așteaptă primăvara, în speranța că vor mai crește prețurile, dar nu cred că vor mai ajunge la valoarea de primăvara anului 2013”, declara recent, pentru Agrointeligența, inginerul Ilie Dan, președintele Asociației Producătorilor de Cereale și Plante Tehnice – Ilfov.

    Și Laurențiu Baciu, președintele LAPAR este nemulțumit de prețul la care se vinde grâul. ”Traderii profită de faptul că oamenii nu au spații de depozitare și au datorii, ceea ce îi obligă să vândă cât mai repede. Ei știu lucrul acesta și oferă cât vor. Ei dau acum în jur de 40-45 de bani pe kilogram, dar după ce îi recalculează fermierului și dau jos corpurile străine și umiditatea mai rămâne cam 35 de bani pe kilogram. Dacă a mai avut și un an în care scoate 4-5 tone la hectar, acel fermier a lucrat degeaba”, explică Baciu.

    Foto: Flickr.com/Doug Stocks


    Te-ar mai putea interesa

    Urări de Paşte 2024. Felicitări şi mesaje frumoase de Învierea Domnului Lege nouă în Monitorul Oficial: Vânzarea unui teren agricol devine nulă dacă nu se achită acest impozit! Vremea se schimbă radical: vin ploile. Prognoza meteo actualizată!

    Ultimele știri

    O familie de fermieri și-a găsit culturile din solar arse cu erbicid Banca Mondială recomandă reducerea ajutoarelor financiare pentru crescătorii de animale Prune roșii în formă de inimă. Lovita – noul soi de prune face furori