• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Dan Motreanu, eurodeputat PPE – amendamente la Directiva Mierii: Țara de proveniență și procentajul amestecului, pe eticheta borcanelor

    agrointeligenta.ro

    Eurodeputatul român, Dan Motreanu, a susținut în cadrul revizuirii Directivei Mierii ca toate produsele din miere să specifice țara sau țările de proveniență împreună cu procentajul corespunzător pentru fiecare tip de miere. Solicitările au fost făcute în concordanță cu cerințele apicultorilor.

    Europarlamentarul Dan Motreanu a susținut, în concordanță cu cerințele apicultorilor, în cadrul revizuii Directivei Mierii ca toate produsele din miere să specifice țara sau țările de proveniență împreună cu procentajul corespunzător pentru fiecare tip de miere.

    Citiți și: Dan Motreanu: 46% din mierea importată în UE nu respectă reglementările comunitare

    Dan Motreanu

    Directivele privind mierea și alte produse pentru micul dejun, revizuite după 20 de ani

    Așa-numitele „directive pentru micul dejun” reprezintă un set de șapte directive care stabilesc norme comune privind compoziția, denumirea de vânzare, etichetarea și prezentarea anumitor produse alimentare, astfel încât să protejeze interesele consumatorilor și să asigure libera circulație a acestor produse în cadrul pieței interne. Cele șapte directive pentru micul dejun privesc sucurile de fructe, laptele deshidratat, gemurile și marmelada, produsele de cacao și ciocolată, produsele de cafea și cicoare, îndulcitori și mierea.

    Standardele de marketing stabilite prin „directivele pentru micul dejun” sunt vechi de peste 20 de ani, astfel încât patru din cele șapte directive au fost supuse unei revizii pe 21 aprilie 2023, pentru a actualiza anumite reguli care abordează provocările sistemelor alimentare durabile și recunoaște legăturile puternice dintre „oameni sănătoși, societăți sănătoase și o planetă sănătoasă”.

    Din păcate, propunerea Comisiei Europene privind modificarea Directivei Mierii vizează exclusiv indicarea pe eticheta ambalajelor a țării de origine în care a fost recoltată mierea și asta doar pentru pachetele ce conțin mai mult de 25 g de miere. Această actualizare reprezintă un pas înainte mult prea timid, dat fiind faptul că o analiză recentă în cadrul Acțiunii coordonate a UE pentru a descuraja anumite practici frauduloase în sectorul mierii a constatat că 46% din probele de miere de pe piața internă sunt suspecte de a fi contrafăcute. Mai mult decât atât, la ora actuală nu există metode analitice pentru a determina originea produselor, dar nici pentru a stabili cu exactitate amploarea fraudei.

    Amendamente depuse de Dan Motreanu împreună cu colegii din PPE pentru a oferi o transparență crescută consumatorilor

    În comisiile din Parlamentul European responsabile pe acest dosar, eurodeputatul Dan Motreanu a depus amendamente împreună cu colegii săi din PPE pentru a oferi o transparență crescută consumatorilor, pentru a limita importurile de miere contrafăcută, pentru a interzice procedurile care deteriorează calitatea mierii și pentru a-i proteja pe apicultori de o concurență neloială.

    În concordanță cu cerințele apicultorilor, eurodeputatul român, Dan Motreanu, a susținut ca toate produsele de miere să specifice țara sau țările de proveniență împreună cu procentajul corespunzător pentru fiecare tip de miere. ”Calitatea mierii este strict legată de originea acesteia iar numeroase importuri din țări non-UE, cum ar fi China sau Turcia, promovează tipuri de miere care au la bază sirop de zahăr, fără să fi fost produse de albine. Asemenea practici neloiale permit ca mierea importată falsificată să fie vândută la prețuri foarte mici pe piața internă, în detrimentul producătorilor autohtoni care nu-și pot valorifica produsele de calitate”, a spus Dan Motreanu.

    Sistem de trasabilitate prin care consumatorii vor avea certitudinea că achiziționează miere adevărată

    Pentru a detecta mai ușor frauda și a facilita efectuarea de controale, europarlamentarul Dan Motreanu a propus un sistem de trasabilitate consolidat și armonizat la nivel de Uniune. Conform acestuia, dacă acest sistem va fi implementat în următorii ani, cetățenii vor avea certitudinea că achiziționează miere adevărată.

    ”Mai mult, am eliminat posibilitatea aplicării termenului de “miere filtrată” pentru că distincția între filtrarea mierii de către apicultor și filtrarea industrială nu era clară, dar și pentru că după filtrarea industrială, nu se mai poate stabili dacă mierea este contrafăcută sau amestecată cu sirop de zahăr. Am introdus un nou element de etichetare pentru “miere netratată termic” ce se va putea aplica pentru miere care nu a fost degradată prin expunerea la o căldură de peste aproximativ 40 °C. Astfel, consumatorii vor putea lua o decizie informată pentru achiziționarea de miere care își păstrează toate calitățile benefice. Nu în ultimul rând, pentru miere am solicitat o perioadă maximă de implementare de 9 luni după intrarea în vigoare a Directivei în statele membre”, a mai spus Dan Motreanu.

    Contribuțiile PPE vor contribui la reglementarea mai bună a produselor de miere în UE, protejând totodată veniturile apicultorilor și sănătatea consumatorilor.

    Te-ar mai putea interesa

    Scandalos: Fermierii români – cu cerealele blocate! Toate trenurile de marfă au fost alocate grâului din Ucraina Forumul de la Neptun. Mohammad Murad, despre fermieri și retaileri: „Li se ia comision de 300%, iar profitul se exportă” Forumul de la Neptun. Gheorghe Albu: „Pe termen lung va fi un dezastru în agricultură”. Măsura care îl îngrijorează pe fermier În timp ce prețurile în portul Constanța scad, Ucraina își mută cerealele prin România Vaci atacate de urs chiar într-o anexă gospodărească. Animalul nu a fost găsit

    Ultimele știri

    Mazărea de la Marea Neagră, în blocaj logistic: recolta e bună, dar exporturile sunt aproape înghețate După 30 de zile de carantină, s-au ridicat restricțiile pentru ovine. Documentul obligatoriu pentru circulația animalelor Mohammad Murad cere o „Celulă de Criză” pentru economia României: „În 15 zile să avem măsuri concrete” Un fermier care a tratat culturile la recomandările AI a pierdut producția de pe 10 hectare Prințul-fermier: Un membru al Casei Regale din Anglia face agricultură la nivel profesionist