• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Avans APIA 2023 – start plăți. Cuantumurile pe hectar și animale sunt ținute la secret!

    Oana Timar – Agrointeligența

    Fără precedent. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) anunță că începând de astăzi, luni – 16 octombrie, demarează plata avansului, fără a preciza însă ce scheme se autorizează la plată și nici ce sume urmează să intre în conturile fermierilor.

    Fermierii așteptau astăzi ca APIA să înceapă plățile, dar mai ales că se anunțe oficial cuantumurile din care se achită prima tranșă de plată pentru subvențiile din acest an. APIA nu a comunicat însă nici schemele care intră la avans, și nici valoarea schemelor, așa că beneficiarii de subvenții nu știu la acest moment pe ce bani se pot baza.

    Avans APIA 2023 – astăzi începe autorizarea la plată

    Într-un comunicat de presă emis astăzi, APIA anunță că începând de astăzi, luni – 16 octombrie, demarează Campania de autorizare a plăților în avans aferentă Cererilor de plată depuse în anul 2023.

    ”Pentru anul de cerere 2023, în conformitate cu Regulamentele (UE):
    – Nr.1508 din 20 iulie 2023 de derogare, pentru anul 2023, de la articolul 44 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 2021/2116 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește nivelul avansurilor pentru intervențiile sub formă de plăți directe și intervențiile de dezvoltare rurală bazate pe suprafață și pe animale,
    și
    – Nr.1509 din 20 iulie 2023 de derogare, pentru anul 2023, de la articolul 75 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește nivelul avansurilor pentru intervențiile sub formă de

    plăți directe și intervențiile de dezvoltare rurală bazate pe suprafață și pe animale
    statele membre pot acorda plăți pentru intervenții/măsuri, cu încadrarea în procentul de maximum 70% în ceea ce priveşte cuantumul intervențiilor din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) și de 85% din cuantumul măsurilor din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR)”, se arată în comunicat.

    Se comunică schimbul valutar, dar nu valoarea avansului APIA

    Niciun cuvânt despre sume, dar APIA menționează cursurile valutare la care se face transformarea în lei a subvențiilor exprimate în euro. ”Precizăm că plăţile pentru intervențiile finanțate din FEGA se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 4,9735 lei/euro, stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 29.09.2023 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C nr. 3. Plăţile pentru măsuri finanțate din FEADR se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 4,9495 lei/euro, stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 30.12.2022 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C nr. 1/1”, se mai arată în comunicatul APIA.

    Menționăm că este fără precedent ca APIA să demareze plata avansului APIA fără a comunica, atenterior, cuantumul plăților pe hectar și pe animale. Fermierii nu cunosc valoarea stabilită pentru subvenții, numai cuantumurile minime, unitare și maxime prevăzute în Planul Național Strategic. Acestea nu sunt încă cuantumuri finale, ci doar puncte de referință pentru intervalele valorice în care se pot face plățile.

    Agrointeligența – AGROINTEL.RO vă prezintă cuantumurile minime estimate în PNS, sumele din care s-ar putea calcula procentul de avans, cu mențiunea că am luat în calcul că schemele care intră la avans sunt aceleași cu cele din anii anterior:

    – PD-01 – Sprijin de bază pentru venit în scopul sustenabilității (BISS) – cuantum minim estimat – 86,82 euro/ha (avans 70% – 60,77 euro/ha);
    – PD-02 – Sprijin redistributiv complementar pentru venit în scopul sustenabilității (CRISS) – cuantum minim estimat – 45,54 euro/ha (avans 70% – 31,97 euro/ha);
    – PD-03 – Sprijin complementar pentru venit pentru tinerii fermieri – cuantum minim estimat – 41,40 euro/ha (avans 70% – 28,98 euro/ha);
    – PD-04 – Practici benefice pentru mediu aplicabile în teren arabil – cuantum minim estimat – 56,28 euro/ha (avans 70%  – 39,39 euro/ha).

    Cuantumurile minime și maxime care se pot achita la avansul APIA pentru zootehnie le puteți consulta în articolul: Avans APIA 2023 pe cap de animal. Plata minimă care se achită la primă tranșă 

    Te-ar mai putea interesa

    Serviciile pentru care micii crescători de vaci, oi, capre și porci nu trebuie să plătească la medicul veterinar Costurile și veniturile unei ferme. Calcul pentru un hectar de grâu, orz, rapiță, porumb și floarea-soarelui Furt neobișnuit: 5.500 de oi din rasa Dorper au fost furate dintr-o fermă ANSVSA a ieșit în stradă cu Poliția și Jandarmeria. Transporturi ilegale de animale, descoperite la controale Salariile din agricultură, în 2026. Cât câștigă un angajat și care este diferența față de media națională

    Ultimele știri

    Ultimul val de caniculă înainte de instalarea toamnei? Cod galben emis de ANM Program gratuit de formare pentru tineri fermieri: înscrieri până la 10 octombrie la „Tineri Lideri pentru Agricultură” Bursa de cereale, azi. România susține exportul de cereale din Ucraina prin Constanța. Prețuri în port Fermierii care rămân cu legumele nevândute le pot dona și ele se transformă în mese calde pentru nevoiași Grâul Boromir, de la Soufflet Agro, se adaptează foarte bine solurilor diferite din România