• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Circulația tractoarelor: Permisul de conducere pentru tractor – obligatoriu de la 1 iulie 2024!

    Oana Timar – Agrointeligența

    Permisul de conducere categoria Tr pentru tractor va deveni obligatoriu de la 1 iulie 2024, conform unui proiecte de lege depus la Senat și care prevede ca, până la acest termen, conducătorii mașinilor agricole să nu fie sancționați penal dacă fac dovada că dețin permis de conducere pentru alte categorii.

    În această toamnă, la deschiderea Târgului MoldAgro Expo de Roman, județul Neamț, eveniment organizat de Asociația Forța Fermierilor și Marsat, senatorul George Scarlat, Președinte al Comisiei de agricultură din Senatul României a anunțat că va depune un proiect de lege pentru prorogarea termenului de la care condusul mașinilor agricole fără permis categoria Tr este considerat faptă penală.

    „Mai avem câte o decizie care creează neplăceri. Sper ca, împreună cu domnul ministru, să găsim o soluție urgentă pentru prorogarea vizavi de infracțiunea de a conduce utilaje agricole pe drumuri publice. Este anormal să fii șofer cu toate categoriile sau chiar și cu categoria B, deci să deții un permis de conducere, și să nu ai voie să circuli pe drumurile publice. Mă angajez și am spus-o în această sesiune, va trebui să rezolvăm această problemă și să prorogăm un termen până la sfârșitul anului, dar trebuie să fim conștienți și noi că trebuie să avem utilaje, într-o formă sau alta, înregistrate sau înmatriculate pentru că noi înțelegem greutățile din fermă. Cum bine ați spus, suntem fermieri la bază, dar trebui să ne înțelegeți și pe noi că trebuie să găsim un cadru legal astfel încât să eliminăm și riscurile, și să nu creăm neplăceri pentru dumneavoastră”, a declarat, pe 21 septembrie, în cadrul MoldAgro Expo 2023, președintele Comisiei de Agricultură din cadrul Senatului.

    Citiți și: Viteza maximă cu care poate circula un tractor pe drumurile publice

    În prezent, tractoriștii prinși fără permis categoria Tr se aleg cu dosar penal

    Tractoriștii ar putea fi păsuiți până în iulie anul viitor

    Senatorul George Scarlat, ca prim-inițiator, alături de alți colegi senatori din PNL și PSD, a depus luni, 16 octombrie, în Parlamentul României, un proiect de lege care prevede ca tractoriștilor să nu le fie deschis dosar penal dacă nu au permis categoria Tr până pe 1 iulie anul viitor. Este de așteptat ca, având în vedere parcursul legislativ, inițiativa să fie aprobată până la finalul anului și, astfel, fermierii vor avea jumătate de an la dispoziție pentru a obține permisul de conducere categoria Tr.

    ”Dreptul de a conduce un autovehicul ori tramvai pe drumurile publice îl are numai persoana care posedă permis de conducere valabil, corespunzător categoriei din care face parte vehiculul respectiv, sau dovada înlocuitoare a acestuia cu drept de circulaţie. Pentru a conduce tractor agricol sau forestier, permisul de conducere corespunzător categoriei din care face parte vehicolul va fi obligatoriu de la 01.07.2024, dar este obligatoriu de a deţine permis de conducere din celălalte categorii: B, BE, C1, C1E, C, CE, D1, D1E, D. DE sau Tr”, prevede propunerea legislativă pentru modificarea art.23 alin.(1) din Ordonanța de urgență nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

    În prezent, polițiștii deschid dosar penal fermierilor care nu au carnet de conducere pentru categoria corespunzătoare

    De precizat că prorogarea termenului nu este în vigoare până când inițiativa legislativă nu votată de Parlament și promulgată de președintele Iohannis. Până când proiectul va deveni lege, tractoriștii care sunt prinși în trafic că nu dețin permis de conducere corespunzător categoriei vehiculului pe care îl condus, sunt pasibili închisoare conform Legii 200/2023.

    Te-ar mai putea interesa

    Prognoza meteo pentru următoarele zile. Unde va ploua și unde vor fi temperaturi de 30-31 de grade „De aici, de aproape. Din Transilvania”. S-a deschis primul târg de produse locale pentru consumatorii orădeni găzduit de un hypermarket Raportul USDA pe septembrie. Cât porumb va recolta România în acest an – cifre în creștere Acte obligatorii pentru fermierii afectați de secetă. Ce documente trebuie depuse la Primărie Recoltarea porumbului a început în județul Ilfov. Fermierul Daniel Radu estimează producții de peste 6 tone/ha

    Ultimele știri

    Bursa cerealelor, azi. Floarea-soarelui DAP Constanța pierde cu 18 euro/t, porumbul a ajuns la 228 euro/t Franța primește o nouă lovitură. După porumbul decimat de secetă, grâul pierde la export, iar rapița se restrânge UE a pierdut o cincime din recolta de porumb. Cum arată piața agricolă la mijlocul lunii septembrie ANSVSA celebrează 60 de ani de excelență în medicina veterinară alături de IDSA, comunitatea științifică națională și internațională Siegfried Mureșan – premierul desemnat să formeze un nou guvern: ”Accept propunerea făcută de Președintele României”