• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • O comună din România nu are canalizare, dar are parc de 2 hectare în mijlocul unui lan de porumb

    Angelica Lefter – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Peste un milion de lei sunt banii pe care administrația locală dintr-o comună gorjeană i-a dat pe construirea unui parc, la marginea satului, în mijlocul lanului de porumb, menit să ”purifice aerul”. Oamenii spun că au acces greu la parcul amenajat cu bani grei de la Administrația Fondului de Mediu, dar care a început să se degradeze, chiar dacă duce lipsă de vizitatori. Mai mult, spun localnicii, alte investiții erau așteptate în comuna fără canalizare și fără șanțuri decolmatate.

    O investiție îndoielnică ridică multe semne de întrebare în comuna Cruşeţ, sat Miericeaua, din judeţul Gorj. Autoritățile locale au vrut să investească musai cei 1,2 milioane de lei primiți de la Administraţia Fondului pentru Mediu și a construit un parc de peste 2 hectare, la marginea comunei, cu alei, leagăne și bănci și camere video, care acum au început să se degradeze.

    Citiți și: Lege aprobată de Guvern: Casele mici de la țară- construite doar cu notificarea Primăriei

     

    Autoritățile dintr-o comună au investit într-un parc situat într-un lan de porumb (foto: observatornews.ro)

    Investiție de 1,2 milioane de lei pentru un parc situat în mijlocul lanului cu porumb

    Localnicii din Crușeț spun că parcul este foarte departe de ei, nu au acces imediat și nici nu ar fi avut nevoie de el atât timp cât ies la aer zilnic prin gospodării. Cu toate acestea, scopul declarat pentru construirea parcului a fost ”îmbunătățirea aerului”. Parcul e la aproape un kilometru distanţă de centrul comunei şi la 500 de metri de primele case, potrivit observatornews.ro.

    Chiar Teodor Godeanu, primarul comunei Cruşeţ, a lăsat de înțeles că parcul este o investiție bună pentru locuitori.

    ”Nu ştiu ce primărie are 2 hectare jumătate în centrul civic unde toată lumea şi-ar dori să aibă un parc, lângă primărie sau şcoală (…)  Vin destul de multe mămici, vin să se plimbe la acest loc de joacă, destul de mulţi tineri vin seara să se plimbe prin acest parc, vin şi oameni care ţin îşi imortalizeze o poză după căsătorie, botez. Avem internet gratis aici”, a menționat edilul.

    Oamenii declară, însă, contrariul. La parcul de la marginea satului, rar vine cineva să se plimbe. Cei care nu se satură de drumul până în parc, aleg zilele de sărbătoare pentru o excursie.

    ”Să te duci cu un copil de aici, eu stau în mijlocul satului, să-l iau de aici, să mă duc până acolo, n-am maşină, pe bicicletă nu ştiu să merg, n-ai cum să te duci” a menționat o localnică.

    Citiți și: Europarlamentarul Dan Motreanu a anunțat ce fonduri europene se pot accesa pentru satele cu peste 2.000 de locuitori

    Sătenii spun că prioritatea ar fi canalizarea care lipsește

    Satul are nevoie de canalizare, iar prioritățile ar trebui să fie altele, consideră localnicii. În timp ce unii văd partea bună a investiţiei, alţii cred că banii puteau fi cheltuiţi mai eficient. În localitatea cu din ce în ce mai puțini oameni, lipseşte canalizarea, iar şanţurile nu au mai fost curăţate şi amenajate de ani de zile. Cu toate acestea, autorităţile locale s-au arătat, însă, mândre de parcul lor supravegheat video.

    Te-ar mai putea interesa

    Schimbare majoră la plata avansului APIA pentru fermieri în acest an! Avans APIA 2026. Când ajung primii bani în conturile fermierilor autorizați la plată Parlamentul a votat legea care introduce o subvenție nouă de 4.000 euro/ha pentru micii fermieri! Lemne de foc 2026. Prețul unui metru cub de lemn cumpărat direct de la Romsilva Avansul APIA 2026 – în conturi. Primele județe unde fermierii au anunțat că au încasat subvențiile

    Ultimele știri

    Se dublează despăgubirile de secetă? Calcule de ultimă oră la MADR pentru banii fermierilor! Ținta pentru plata avansului APIA după revenirea la MADR a lui Florin Barbu! Referendum în premieră într-o comună din România, renumită pentru oierit și cultură! Un fermier din Germania a renunțat la roboți și a angajat români care îngrijesc și mulg vacile Preț avantajos la sămânța de grâu de la ITC Seeds pentru fermierii care caută un soi aristat