• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Limite de temperatură la erbicidele de toamnă – tabel substanțe active

    Violina Gorcinschi -

    Limite de temperatură la erbicide în funcție de substanța activă – temperaturi minime, temperaturi maxime și temperaturi optime la care substanțele din erbicide sunt eficiente și acționează pentru combaterea buruienilor. Pentru fiecare substanță activă există condiții privind aplicarea, iar temperatura devine un element-cheie toamna târziu, când se instalează chiar și înghețurile. Aflați din acest articol la ce temperaturi se mai poate face erbicidarea toamna, în funcție de substanța sau substanțele active din produsul utilizat.

    În cazul în care condițiile de pe câmp sunt bune, se poate efectua erbicidarea și toamna, cel mai important criteriu fiind temperatura. Majoritatea substanțelor active necesită cel puțin 5 grade Celsius pentru a avea rezultate optime, însă pragurile minime sunt mai mici. În cazul amestecurilor, decizia de a efectua tratamentul se ia în funcție de cerințele substanței care necesită cea mai mare temperatură pentru a funcționa eficient, potrivit Farmer.pl.

    tabel cu temperaturi pentru aplicarea erbicidelor
    Tabel cu limitelor minime, optime și maxime de temperatură în aplicarea erbicidelor

    Temperaturi minime pentru erbicidare

    Temperaturile de toamnă târzie sunt unul dintre elementele cheie ale eficacității tratamentelor de protecție, cu atât mai mult cu cât există încă multe culturi unde tratamentul nu s-a efectuat. Una dintre ele este grâul semănat după porumb. Multe tratamente au fost amânate din cauza ploilor frecvente și a imposibilității de a intra pe teren. Acum, prognoza include înghețuri, care vor împiedica în mod semnificativ acțiunea erbicidului și trebuie să rețineți că sunt puține substanțele active care acționează la temperaturi mai scăzute.

    Dacă temperaturile fluctuează în jurul valorii de 0 grade Celsius, opțiunile de erbicidare sunt reduse și includ produse pe bază de clorotoluron, care merită aplicat pentru combaterea ierbii vântului. În acest fel, se mai câștigă timp primăvara deoarece tratamentul pentru eliminarea buruienilor cu frunze late poate fi amânat. În plus, costul tratamentului cu clorotoluron și al aplicării la buruienile cu frunze late este mult mai mic decât protecția completă de primăvară. Când vine vorba de condițiile optime de acțiune a acestei substanțe active, intervalul de temperatură este de 0-15  grade Celsius. Tratamentul poate fi efectuat chiar și la temperaturi negative, de până la -3 grade Celsius, însă substanța va funcționa din momentul în care mercurul din termometre atinge cel puțin 0 grade Celsius.

    La temperaturi peste zero, va funcționa și prosulfocarb ce merită luat în considerare la culturile foarte târzii ca tratament de preemergent.

    O componentă comună a protecției de toamnă este diflufenicanul, însă această substanță are cerințe termice mult mai mari – pragul minim pentru utilizarea sa fiind de 8 grade Celsius. Prin urmare, nu are rost aplicarea acestei substanțe la temperaturi mai scăzute – efectul său va fi semnificativ redus și foarte adesea eficacitatea va fi zero.

    Pentru a spori efectul erbicid (pentru a elimina buruienile cu frunze late) se poate administra florasulam. Acesta are nevoie de cel puțin 4 grade Celsius pentru a funcționa. La rândul său, una dintre cele mai noi substanțe active disponibile pe piață,  halauxifen-metil, necesită doar 2 grade Celsius pentru a funcționa.

    un utilaj agricol in camp ce aplica erbicide
    Erbicidarea de toamnă – i indicații (foto: farmersjournal.ie)

    Erbicidare de toamnă – recomandări doză în funcție de temperatură

    În general, pentru ca erbicidele să aibă efect, temperatura minimă recomandată este de 5 grade Celsius la multe produse, iar pentru o combatere optimă, chiar 10 grade Celsius. Dacă tratamentul se efectuează la temperatura minimă permisă pentru o anumită substanță, se recomandă administrarea dozei maxime recomandate pe ambalajul produsului. Temperatura minimă indicată pentru anumite substanțe active ar trebui să existe cel puțin în timpul aplicării și, de preferință, să se minețină și câteva ore după tratament – în acest fel, substanțele active vor fi absorbite eficient.

    La erbicidarea de toamnă se recomandă și utilizarea adjuvanților. Aceștia cresc aderența și deseori permit și o absorbție mai rapidă a substanței aplicate. Acest lucru oferă o oarecare independență față de posibilele scăderi ale temperaturii sub limita minimă prescrisă pentru o anumită substanță. În plus, adjuvanții nu sunt foarte scumpi, iar efectul lor este unul vizibil.

    În cazul erbicidărilor care vizează combaterea buruienilor monocotiledonate și dicotiledonate, se ține cont de cerințele termice ale substanței care de regulă sunt cele mai scăzute. De exemplu, un erbicid cu clorotoluron poate fi utilizat la o temperatură de 2 grade Celsius, dar în amestec cu diflufenicanul, stropirea trebuie făcută la 8 grade Celsius. Un amestec mai complex, de exemplu diflufenican + flufenacet + tribenuron-metil, are nevoie de 8 grade Celsius, chiar dacă tribenuronul poate fi aplicat și la temperaturi mai scăzute.

    Înghețul anulează efectul erbicidelor

    În cazul în care se așteaptă înghețuri, nu se recomandă nici un fel de tratament în câmp. În condiții de îngheț, eficacitatea tratamentului de erbicidare scade dramatic, iar plantele pot fi uneori deteriorate și supuse unui stres mare care duce la fitotoxicitate. În general, unele etichete menționează chiar aplicarea într-un interval cu 5 zile fără îngheț.

    În practică, după erbicidare ar trebui să treacă cel puțin două sau trei zile înainte de apariția temperaturilor negative și cu siguranță nu ar trebui să se instaleze imediat după. Cu excepția clorotoluronului, substanțele active nu mai acționează deloc în caz de îngheț.  Utilizarea clorotoluronului, în ciuda limitelor termice scăzute, este, de asemenea, inutilă dacă prognozele menționează câteva sau mai multe zile cu temperaturi negative deoarece substanța în sine nu mai are șanse de activare.

    De reținut, de asemenea, că erbicidarea buruienilor la temperaturi scăzute nu are un efect atât de rapid, iar din cauza instabilității vremii, lucrarea poate fi chiar inutilă (dacă vine un îngheț). Totuși, erbicidarea se recomandă a fi făcută și toamna târziu dacă timpul svă permite întrucât combaterea ierbii vântului este un mare avantaj – primăvara, buruiana va fi mult mai rezistentă și mai greu de eliminat din cultură.


    Te-ar mai putea interesa

    Turbulențe pe piața UE a îngrășămintelor. Costurile de producție cresc, iar fermierii nu cumpără Colinde de Crăciun în versuri. Top 10 cele mai frumoase colinde românești Preț de vânzare la ovine. Cât costă o oaie la intrarea în iarnă

    Ultimele știri

    Patria Credit IFN – program de credite de până la 240.000 de lei pentru micii fermieri La ITC Seeds chiar găsiți hibridul sau soiul de care aveți nevoie Tăierea porcului fără asomare – pedepsită prin lege. Amenzile sunt uriașe!