• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Pipelife reciclează gratuit de la clienții companiei benzile de picurare utilizate

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Campanie pentru reciclarea benzilor de irigat, utilizate de fermieri. Pipelife, unul dintre liderii mondiali în producția de sisteme de conducte din plastic, companie prezentă în 27 de țări, lansează o campanie prin care fermierii/clienții companiei pot înapoia la sfârșitul sezonului de irigat banda de picurare achiziționată anul acesta și utilizată la irigații. Deșeurile sunt colectate gratuit de către companie.

    Irigarea prin picurare permite controlul umidității în sol al apei administrate, al dozelor de îngrășăminte care se aplică, fiind soluția cea mai eficientă nu doar când vine vorba de irigarea culturilor de legume, de flori, de viță de vie dar și în cazul irigării porumbului. Însă după terminarea unui sezon apare problema deșeului rezultat din cauza benzilor de picurare care se folosesc doar un sezon, cantitătățile depăsind anual 100 kg pe hectar. Pipelife vine în întâmpinarea acestei probleme, oferind suport fermierilor pe de o parte, dar dând o nouă întrebunițare acestor benzi prin reciclarea lor și folosirea granulelor în alte aplicații.

    Din grija pentru natură și pentru a veni în sprijinul fermierilor, Pipelife derulează o campanie prin care colectează gratuit și reciclează banda utilizată pentru irigarea culturilor din sere, solarii, pomi fructiferi sau câmp. Colectarea deșeurilor se efectuează gratuit la solicitarea fermierilor iar reciclarea aduce și o serie de bonusuri la comenzile noi pentru produsele Pipelife.

    Citiți și: Rentează irigarea prin picurare în câmpurile de porumb?

    Benzi de picurare, colectate de Pipelife din ferme

    Pașii pe care trebuie să îi respecte clienții companiilor pentru a beneficia de colectarea gratuită a deșeurilor rezultate din benzile de picurare sunt simpli. Aceștia trebuie să anunțe la sfârșitul sezonului de irigat un reprezentant al companiei Pipelife că dețin echipamente vechi de irigat (bandă, tub picurare), achizițonate de la Pipelife și doresc colectarea  gratuită a acestora.

    Discountul la următoarea comandă este raportat la cantitatea de bandă reciclată. Campania se aplică în toate județele, iar pentru a fi “eficient” transportul ar trebui să fie maxim ce se poate încarca pe un camion (aproximativ 10 tone pe benă).

    Reciclarea nu implică costuri suplimentare pentru fermieri

    Reciclarea nu implică nici un cost suplimentar pentru fermieri singura lor sarcină este să strângă deșeurile în baloți rotunzi care să fie legați si încărcați în momentul transportului, suport asigurat de agricultori.

    Reduceri pentru fermierii care reciclează banda de picurare

    Odată preluate deșeurile fermierii primesc o reducere la produsele Pipelife, discount ce poate fi aplicat la o comandă viitoare pe care aceștia o vor face.

    În sezonul 2023 au fost reciclate în jur de 100 tone de deșeuri provenite de la clienții companiei. Acestea sunt transformate mai departe în granulele reciclate care sunt folosite în cadrul Pipelife pentru alte aplicații.

    Cum pregătirile pentru un nou sezon de irigat pot începe în majoritatea fermelor, Pipelife pune la dispoziția fermierilor o ofertă variată de soluții de irigare prin picurare la cheie indiferent de sursa de apă: de lac, bazin de acumulare, foraj, la prețuri competitive. Reciclarea deșeurilor vine în plus cu un bonus pentru fermieri și nu implică în niciun fel scumpirea noilor echipamente.

    Pentru o soluție de irigare personalizată conform nevoilor dumneavoastră și alte detalii despre campania privind colectarea deșeurilor vă rugăm să luați legătura cu Ionuț Mocanu – 0729.066.524, [email protected]

    Te-ar mai putea interesa

    Parlamentul a votat legea care introduce o subvenție nouă de 4.000 euro/ha pentru micii fermieri! Harta ploilor: Județele care au primit precipitații și cele unde nu a căzut niciun strop Avans APIA 2026. Anunț oficial despre sumele care se achită la prima tranșă din subvenții APIA a început plata avansului din subvenții. Primii 103.755 de fermieri care au intrat la plată! Lemne de foc 2026. Prețul unui metru cub de lemn cumpărat direct de la Romsilva

    Ultimele știri

    Fermierul Vasile Balcan: ”Transporturile noastre de cereale către Portul Constanța au întârzieri de 40-50 zile” Schimbare majoră la plata avansului APIA pentru fermieri în acest an! Avans APIA 2026. Când ajung primii bani în conturile fermierilor autorizați la plată Rapița românească are concurență la Constanța după ce Ucraina a venit cu o ofertă similară de preț Florin Stănică, președintele ASAS, distins cu premiul internațional ”ICA Excellence Award 2026” la categoria ”Excelență în Networking”