• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Sumele pentru ANT – publicate în Monitorul Oficial! APIA poate începe plățile către fermieri

    Oana Timar – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Plafoanele pentru plata Ajutoarelor Naționale Tranzitorii au fost publicate în Monitorul Oficial în această seară, ceea ce înseamnă că, începând de mâine Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură poate demara autorizarea sumelor care intră în conturile fermierilor.

    Cele două hotărâri așteptate de fermieri au fost publicate în Monitorul Oficial în această seară, marți – 19 februarie, după ce săptămâna trecută, vineri, au fost aprobate de Guvern. Cele două acte normative sunt HG nr. 124/2024 pentru aprobarea plafoanelor alocate ajutoarelor naționale tranzitorii în sectorul zootehnic, pentru anul de cerere 2023 și HG nr. 125/2024 pentru aprobarea plafoanelor alocate ajutoarelor naționale tranzitorii în sectorul vegetal, pentru anul de cerere 2023.

    Prin HG nr. 125/2024 s-au aprobat plafoanele alocate ajutoarelor naționale tranzitorii care se acordă în sectorul vegetal pentru culturile amplasate pe teren arabil — ANT 1, precum și pentru culturile de: in pentru fibră — ANT 2, cânepă pentru fibră — ANT 3, tutun — ANT 4, hamei — ANT 5 și sfeclă de zahăr — ANT 6, pentru anul de cerere 2023, în limita sumei de 438.299.354 de lei, echivalentul sumei de 88.126.943 de euro, care se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul aprobat Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2024, și care se distribuie astfel:
    a) 422.158.000 de lei, echivalentul sumei de 84.881.472 de euro, pentru culturile amplasate pe teren arabil;
    b) 27.354 de lei, echivalentul sumei de 5.500 de euro, pentru in pentru fibră și cânepă pentru fibră;
    c) 8.197.000 de lei, echivalentul sumei de 1.648.135 de euro, pentru tutun;
    d) 416.000 de lei, echivalentul sumei de 83.643 de euro, pentru hamei;
    e) 7.501.000 de lei, echivalentul sumei de 1.508.193 de euro, pentru sfeclă de zahăr.

    Culturile amplasate pe teren arabil care primesc ANT 1 sunt:
    a) cereale pentru boabe, de exemplu, dar fără a se limita la acestea: grâu, secară, orz, orzoaică, porumb boabe, sorg, orez;
    b) leguminoase pentru boabe, de exemplu, dar fără a se limita la acestea: mazăre, fasole;
    c) rădăcinoase, de exemplu, dar fără a se limita la acestea: cartofi, sfeclă de zahăr, rădăcinoase furajere;
    d) plante industriale, din care: plante textile: in pentru fibră, cânepă pentru fibră; plante uleioase: floarea-soarelui, rapiță, soia boabe, in pentru ulei; alte plante industriale, de exemplu: tutun, plante medicinale și aromatice;
    e) legume, de exemplu, dar fără a se limita la acestea: tomate, ceapă, usturoi, varză albă, ardei, pepeni verzi și galbeni;
    f) furaje verzi în teren arabil, de exemplu, dar fără a se limita la acestea: furaje verzi anuale, furaje verzi perene, de exemplu
    lucernă, trifoi;
    g) căpșuni;
    h) loturi semincere;
    i) culturi amplasate pe teren arabil în sere și solarii, alte culturi pe teren arabil necuprinse la lit. a)—h).

    Citiți și: Șeful APIA: 12 euro/ha – cuantumul ANT la culturi în teren arabil

    Cuantumul per hectar al ajutoarelor naționale tranzitorii în sectorul vegetal se calculează de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, prin raportarea sumelor prevăzute la suprafețele eligibile corespunzătoare fiecăre culturi.

    A fost publicată și HG cu cuantumurile pentru zootehnie

    Prin HG nr. 124/2024, s-au aprobat plafoanele alocate ajutoarelor naționale tranzitorii în sectorul zootehnic, pentru schemele decuplate de producție, specia bovine, sectoarele lapte și carne, precum și pentru schema cuplată de producție, speciile ovine și caprine, care se acordă pentru anul de cerere 2023, în limita sumei de 670.271.000 de lei, echivalentul sumei de 134.768.480 de euro, care se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul aprobat Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2024, și care se distribuie astfel:
    a) 91.675.000 de lei, echivalentul sumei de 18.432.690 de euro, pentru schema decuplată de producție, specia bovine, în sectorul lapte;
    b) 385.265.000 de lei, echivalentul sumei de 77.463.560 de euro, pentru schema decuplată de producție, specia bovine, în sectorul carne;
    c) 193.331.000 de lei, echivalentul sumei de 38.872.220 dei euro, pentru schema cuplată de producție, speciile ovine/caprine.

    De precizat că după publicarea în Monitorul Oficial, APIA poate demara stabilit cuantumurile la hectar și pe cap de animal, iar apoi să demareze autorizările la plată. Vom reveni pe Agrointeligența – AGROINTEL.RO cu mai multe detalii despre plățile ANT.

    Te-ar mai putea interesa

    John Deere, a doua multinațională globală din agribusiness obligată să plătească o amendă uriașă Despăgubiri de secetă: 333 lei/ha. Cererile trebuie depuse la APIA începând de luni, 12 octombrie „Înghesuială” la vânarea urșilor, după publicarea Legii în Monitorul Oficial. Unde s-au depus deja cereri Mai multă marfă, prețuri mai mici: porumbul și floarea-soarelui DAP Constanța scad, pe măsură ce recoltarea avansează Ucraina ar fi cerut un reprezentant la instituția care gestionează Canalul Sulina. Radu Miruță, somat să dea explicații

    Ultimele știri

    O cooperativă din România își face propria rețea de magazine. Primul aprozar a fost deschis la Sibiu! Cerealele românești și armistițiul energetic: petrolul scade dar grâul și porumbul nu se ieftinesc Rapița românească, sub presiunea celei ucrainene: diferența de preț de peste 100 de dolari care îi poate speria pe importatori Din lanul de grâu, la prima carte. Diana Vasilescu a lansat „Nemăritată la 30 de ani”, despre viața care nu respectă calendarul celorlalți Ouă din Ucraina, contaminate cu Salmonella. Autoritățile britanice cer retragerea acestora de pe piață