• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Revoluție în zootehnia românească: Bălțata Românească cu producție de 40 de litri de lapte pe zi

    Daniel Befu -

    Asociația Crescătorilor de Vaci Bălțată Românească de tip Simmental a pornit o revoluție în zootehnie. Printr-o investiție într-un laborator de generație și cu ajutorul unei echipe de specialiști, asociația a demarat un program de transfer de embrioni pentru obținerea unei noi generații de vaci de lapte foarte productive, ținta fiind o medie de 40 de litri de lapte pe zi.

    O tehnologie de vârf pentru ameliorarea Bălțatei Românești reprezintă cea mai nouă investiție a asociației care conduce registrul genealogic al acestei rase. In județul Brașov, la Hărman, am avut ocazia să vizităm laboratorul dedicat transferului de embrioni, dar și să aflăm cu funcționează procedura prin care pot fi obținute cele mai productive animale.

    Mircea Dumitru la laboratorul Asociației Crescătorilor de Vaci Bălțată Românească de tip Simmental

    Victoria și Gloria – primele vaci obținute în programul de transfer de embrioni

    Ferma asociației se mândrește deja cu primele două animale obținute prin programul ACVBR-SIM de transfer de embrioni. Victoria și Gloria sunt cele două vițele de la care se așteaptă producții ridicate, în timp ce o serie de tăurași au fost deja transferați către Semtest Craiova, unde au intrat la monitorizarea performanțelor.

    ”Acest laborator a costat undeva peste 50.000 euro, iar investiția a fost făcută din necesitatea de a veni în sprijinul fermierilor noștri. Prin cu transferul de embrioni putem accelera puțin mărirea populației de animale performante de Bălțată Românească și să aducem plus valoare în fermele fermierilor noștri – în momentul în care ai un animal performant care dă 30-40l de lapte, nu mai trebuie să ții două vaci pentru a obține 30 de litri de lapte pe zi, ții numai una și investești în adăpost și într-o furajare de calitate. Așa putem răspunde și presiunii publice care susține că numărul mare de vaci este un factor de poluare”, a declarat Mircea Dumitru, președintele Asociației Crescătorilor de Vaci Bălțată Românească de tip Simmental.

    Citiți și: Victoria, prima vițelușă Bălțată Românească obținută prin programul de transfer de embrioni al ACVBR-SIM

    12 vaci cu productivitate ridicată – donatoarele de embrioni

    Pentru transferul de embrioni este nevoie atât de animale performante – donatoare, cât și de animale purtătoare. Dacă acestea din urmă se află deja în fermă, vacile cu genetică premium – 12 la număr, urmează să ajungă, ele selectate dintre cele care au producții de peste 40 de litri de lapte pe zi.

    ”Avem undeva până în 70 de capete la ora asta, aceste receptoare, ce înseamnă? Receptoarele sunt animalele care preiau embrionii pe care îi recoltăm de la animale performante. Cele 70 de receptoare de care vă spuneam nu trebuie să fie de niciun fel de performanță, ele sunt pur și simplu purtătoare, ele poartă embrionul respectiv și produc un animal de foarte înaltă calitate, dar de la ele nu copiază nimic animal din punct de vedere genetic. De precizat că noi avem două moduri prin care putem să lucrăm cu acest laborator. Unul dintre moduri este ca atunci când facem recoltarea de embrion, să facem transferul pe receptoare direct. Sigur, acest lucru necesită o sincronizare pe care o urmărește echipa de doctori. Apoi mai avem o posibilitate: să congelăm embrionii și momentul în care există cerere de la fermieri, să ne deplasăm la fermier în fermă și să facem transferul embrioni la animalele exploatației și atunci 100% vom avea succes”, a explicat Mircea Dumitru.

    ”In prezent așteptăm primul lot de 12 donatoare care prima dată se vor aclimatiza, după care o să începem procesul de transfer de embrioni cu pregătirea lor și respectiv pregătirea receptuarelor. Pregătirea constă în sincronizarea lor ca să intre în același timp și în același moment în călduri ca să avem cea mai bună posibilitate de a avea receptare embrionii. Nutrițional se face aceeași hrănire ca și în repaus, deci nu este nimic diferit, doar donatoare sunt stimulate hormonal întrucât să aibă loc la ele poliovulația”, a explicat Botaș Roland, inginer zootehnist în cadrul Asociației Crescătorilor de Vaci Bălțată Românească de tip Simmental.

    Transferul de embrioni funcționează și pentru linia de vaci de carne

    Transferul de embrioni este un proces complex cu o rată de succes de 50-60%, având marele avantaj al unui produs finit cu cele mai bune performanțe de producție.

    ”O vacă poate făta un singur vițel pe an în practică și atunci având posibilitatea să facem 20-30 de viței de la o donatoare de înaltă performanță, vă dați seama că foarte repede putem să mărim șeptelul de animale performante. Interesul nostru, ca registrul de rasă, este să avem cât mai multe animale performante. Noi facem permanent controlul performanțelor animalelor. Am avut în fermă și tauri pentru a le testa performanțele și am avut un spor undeva la o medie de 1,8 kg pe zi, cu vârfuri de peste 2 kg/zi. Bălțata Românească fiind o rasă mixtă lapte-carne, are niște avantaje foarte mari, putem să dirijăm producția”, a explicat Mircea Dumitru.

    Citiți și: Carnea de vită din rasa Bălțată Românească – produs premium pe raftul marilor magazine!

    Pentru transferul de embrioni la vacile de Bălțată Românească se folosește MSC – material seminal congelat. ”Produșii sunt și masculi și femele pentru că nu facem sexare deocamdată. Inseminarea donatoarelor se face cu material seminal de la tauri de înaltă performanță, care au rezultate foarte bune la nivel mondial”, a punctat președintele ACVBR-SIM.

    Cu cea mai nouă tehnologie de creștere a performanțelor, fermele de vaci Bălțată Românească întră într-o nouă etapă: cea în care fermierii au siguranța că obțin animale productive, de rasă pură, cu un cost accesibil și fără a apela la specialiști sau genetică din străinătate.

    Bălțatele Românești cu producție de 40 de litri de lapte pe zi


    Te-ar mai putea interesa

    Schimbare majoră în ferma lui Sorin Mănoiu, unul dintre cei mai cunoscuți cultivatori de cartofi din România Legea arendei – adoptată de Parlament! Contracte pe minim 7 ani, cu valabilitate și după decesul arendatorului Cum aflăm greutatea unui porc fără cântar. Formula de calcul numărul de kg în viu și carcasă

    Ultimele știri

    Cum va fi vremea de Crăciun. Prognoza meteo pentru perioada sărbătorilor Licitație uriașă în Germania. Fermierii români au cumpărat 100 de utilaje agricole Câte kg are un metru cub de lemne în funcție de tipul lemnului