• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Zile de foc la APIA. Ce șanse sunt ca toate cererile fermierilor să fie înregistrate până pe 7 iunie

    Roxana Dobre -

    Presiune uriașă pe funcționarii Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură. Aceștia mai au cinci zile lucrătoare până pe 7 iuni, inclusiv, când trebuie să se asigure că niciun fermier nu rămâne fără subvenții. După ziua de vineri, nicio cerere de plată nu mai poate fi înregistrată, nici măcar cu penalități de întârziere.

    După un weekend plin, funcționarii APIA au în față o săptămână la fel de agitată. Atât ieri, sâmbătă, 1 iunie, cât și astăzi, duminică – 2 iunie, centrele APIA din toată țara au avut program normal.

    Înainte de această mobilizare, procentul depunerilor era, joi, 30 mai, de 81%, însă cu diferențe mari între județe, în funcție de specificul lor. Astfel un procent mai mic era înregistrat în județele care fie au exploatații mari care au lăsat depunerea cererii pe ultima sută de metri, fie au un număr mai mare de ferme zootehnice, pentru care depunerea a început mai târziu, iar o serie de condiții la ecoscheme, precum PD-27, au fost clarificate abia săptămâna aceasta.

    În cazul în care MADR nu va lua decizia de prelungi campania de depunere a cererilor de plată, la data de 7 iunie, seara, la închiderea centrelor, suprafața înregistrată la plată ar trebui să fie cel puțin cea de anul trecut, de 9,95 milioane de hectare. Vă reamintim că în 2023, APIA a prelungit campania de depunere a cererilor fără penalizări cu două săptămâni, astfel că în loc de 15 mai, ultima zi de depunere a fost 31 mai, dată la care au fost raportate 755.810 cereri preluate de sistem. Acest număr este așteptat să fie mai mic în acest an din cauza comasării suprafețelor, în special, însă suprafața declarată trebuie să fie cel puțin la fel de mare.

    Citiți și: Subvenții APIA 2024. Cererea unică de plată se depune în perioada 4 aprilie – 7 iunie

    Directorul APIA Mureș, Ovidiu Săvâșcă, a făcut un anunț privind calendarul pentru controalele pentru subvenții (foto: radiomures.ro)

    Directorul executiv al APIA Mureș, Ovidiu Săvâșcă, a anunțat că primele verificări pentru fermieri vor demara la APIA după data de 7 iunie, ultima zi când fermierii mai pot cere plăți europene și din bugetul de stat pentru acest an.

    ”Imediat după 7 iunie, pe toată perioadă lunii se desfășoară controlul administrativ adică se confruntă datele înregistrate de fermieri în baza de date a APIA, sistemul integrat de administrare și control, unde pot apărea acele inconsistențe cum ar fi suprapuneri, supradeclarări, etc. În momentul în care acest control administrativ se efectuează la nivel național din acel soft, automat la o săptămână, maxim 10 zile, primim aceste date, venim cu clarificări cu fermierii, și au posibilitatea fără a fi penalizați beneficiarii,  să vină cu aceste clarificări, lămuriri. Adică dacă ai o suprapunere, vine unul dintre cei care au depus și își retrage suprafața, se poate întâmpla să greșească.  Deci vine, își retrage suprafața fără a fi penalizat”, a spus Ovidiu Săvâșcă în cadrul unui interviu pentru Radio Mureș.

    Citiți și: Reguli simplificate la subvențiile APIA. Oficialii de la Bruxelles cer mai puține controale în ferme

    După data de 1 iulie se va extrage eșantionul de control în teren

    Potrivit șefului APIA Mureș, după data de 1 iulie se va face de către comisia de eșantionare din cadrul APIA aparat central, eșantionul de control de minim 5% din totalul numărului de cereri depuse.

    ”Așa cum am spus-o și în alți ani, eșantionul de control în teren se extrage pe baza a doi factori: factorul de risc și factorul aleatoriu. 70% din fermierii selectați sunt aleși random, aleatoriu și 25% pe factori de risc. Și apropos de factorii de risc, atunci când calculatorul face selecție din cei 800.000 de fermieri, bineînțeles că în primul rând selectează fermierii care au fost în anterior cu probleme în urma controalelor. Și tocmai pentru asta sunt unii fermieri eșantionați mai des, nu pentru că ar avea cineva vreo problemă personală cu ei”, a mai punctat șeful APIA Mureș.

    Controlul prin monitorizare se face tot anul iar în ”eșantion” sunt cuprinși toți beneficiarii de subvenții

    Ovidiu Săvâșcă a mai spus că pe lângă eșantionul de control clasic în teren mai există și verificările prin monitorizare unde sunt impactați toți beneficiarii de subvenții. Acesta a explicat și cine sunt fermierii care pot avea sancțiuni la cererea de plată pentru subvenții.

    ”Dacă până în anul 2022 inclusiv vorbeam de al doilea tip de control prin teledetecție, acum toți fermierii, cei de la cinci până la 100% intră în acel control prin monitorizare. Deci practic în tot timpul anului, în tot ceea ce înseamnă faze de vegetație ale culturilor sunt monitorizate prin satelit, imagini, undeva la șase zile sunt actualizate, iar acolo unde se găsesc neconformități raportate de declarația fermierului și realitatea din teren surprinsă din imaginile satelitare, fermierii sunt notificați și aduc clarificări. Deci practic nimeni nu scapă de verificări. De aceea încercăm să facem de așa manieră să expunem lucrurile ca să ne încadrăm cu toții până la 7 iunie pentru depunerea cererii de plată pentru ca aceste tipuri de control să poată să se desfășoară în deplină legalitate, regularitate cu normele și regulamente europene, ca undeva la 30 septembrie să ne încadrăm în termenul de finalizare. Între 30 septembrie și 15 octombrie se face introducere acestor date preluate și a acelor potențiale neconformități pe dosare, introducerea în sistem și preluarea înainte de autorizare cu corecțiile pe care trebuie să le facem. Adică dacă un fermier a declarat 100 de hectare de teren și am găsit 98 de hectare la controlul pe teren și am găsit mai puține animale, automat aceste date sunt introduse în sistemul informatic prin raportul de control electronic iar la plată, bineînțeles că va fi plătit pe ceea ce a găsit controlul pe teren”, a mai precizat Ovidiu Săvâșcă.


    Te-ar mai putea interesa

    Schimbare majoră în ferma lui Sorin Mănoiu, unul dintre cei mai cunoscuți cultivatori de cartofi din România MADR a făcut plata. De mâine se achită fermierilor subvenția de 200 euro pe hectar Guvernul – decizie astăzi care îi vizează și pe fermieri

    Ultimele știri

    Subvenții APIA. Fermierii de pe lista de plăți de dinainte de Crăciun Alertă meteo de ninsori! Județele unde ninge înainte de Crăciun Rusia și-a stabilit cotele de export la cereale pentru 2025. La porumb e jale!