• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • AFIR: S-au epuizat fondurile europene pentru achiziția de utilaje

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    S-au terminat banii pentru fermierii care vor să își doteze ferma cu utilaje achizionate cu fonduri europene. Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a anunțat că s-au epuizat fondurile care erau disponibile pentru investiții în dotarea cu utilaje și echipamente performante pentru toate tipurile de culturi, exceptând sfecla de zahăr și formele asociative, finanțate prin submăsura 4.1 – Investiții în exploatații agricole, componenta 4.1.1 din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).

    AFIR a anunțat astăzi, luni – 1 iulie printr-un comunicat că de la deschiderea sesiunii pe 25 iunie 2024 și până la momentul epuizării fondurilor alocate, fermierii au depus prin sM 4.1.1, componenta toate culturile, un total de 1.130 de cereri de finanțare, însumând 312,9 milioane de euro, față de o alocare disponibilă de 198 milioane de euro.

    Citiți și: Start fonduri europene pentru achiziția de utilaje! Proiectele se depun de marți, 25 iunie, la AFIR

    Fondurile achiziției de utilaje din componenta tuturor tipurilor de culturi au fost epuizate

    „Ne bucurăm să vedem un interes atât de mare din partea fermierilor pentru modernizarea exploatațiilor agricole prin accesarea fondurilor europene. Acest entuziasm reflectă angajamentul lor pentru dezvoltarea unui sector agricol competitiv și durabil”, a declarat Directorul General al AFIR, George Chiriță.

    AFIR reamintește că termenul limită pentru depunerea cererilor de finanțare era stabilit pentru 24 septembrie 2024, ora 16:00.

    Citiți și: MADR, clarificări despre banii fermierilor: Nu sunt blocaje la plată!

    Sesiunea se închide pe 24 septembrie 2024

    Agenția precizează că rămân deschise celelalte două componente ale submăsurii 4.1.1, destinate investițiilor realizate de formele asociative (altele decât cele din sectorul sfeclei de zahăr) și pentru cultura de sfeclă de zahăr.

    ”Astfel, pentru aceste tipuri de investiții cererile de finanțare pot fi depuse în continuare până la data închiderii sesiunii (24 septembrie 2024) sau până la epuizarea fondurilor. Până în prezent, pentru investițiile în utilaje destinate culturii sfeclei de zahăr au fost depuse 3 proiecte în valoare de 2 milioane de euro, iar pentru formele asociative din celelalte sectoare au fost depuse 16 proiecte cu o valoare totală de peste 21 milioane de euro”, se mai arată în comunicat.

    În cadrul acestui apel de cereri de proiecte, se pot depune proiecte de achiziții simple de utilaje agricole prin pachetul 4.1.1, în cazul în care exploatația cuprinde culturi de câmp, inclusiv culturile furajere destinate hranei animalelor și plantele tehnice, precum și culturile horticole, inclusiv cele pomicole și în spații protejate.

    Te-ar mai putea interesa

    Fermierii, obligați pentru APIA să demonstreze că au cumpărat sămânță, motorină sau îngrășăminte Lege pentru succesiune gratuită. Moștenitorii scutiți de impozitul de 1% până pe 30 septembrie! Subvenție APIA, de astăzi la plată. Bani în conturi pentru 15.386 de beneficiari Vin ploile? Cum va fi vremea până la începutul lunii noiembrie – ANM a publicat prognoza Avans APIA 2026. Fermierii care nu pot intra pe lista de plăți la prima tranșă din subvenții

    Ultimele știri

    Doar 5 companii vor deveni Parteneri Fondatori Agrointeligența TV. Un nou proiect media se construiește pentru agricultura României Comisia Europeană vrea să limiteze accesul Ucrainei la subvențiile agricole după aderare Ferma de Angus lui Gigi Nețoiu a fost controlată din nou și a primit o amendă uriașă Luca Niculescu – premier desemnat de președintele Dan să formeze un nou guvern Grâul DAP Constanța urcă după achiziția uriașă a Arabiei Saudite. Fermierii bulgari cer 500-550 euro/tonă la floarea soarelui ca să iasă pe plus