• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Produse de fertilizare în livadă: Ce soluții folosesc pomicultorii polonezi pentru a avea o recoltă bogată de fructe

    Gabriela Gimbășanu -

    Pe piața europeană, producătorii polonezi de fructe și-au consolidat o reputație foarte bună mulțumită recoltelor bune pe care le obțin, dar și modului în care se prezintă fructele lor. Pentru a atinge aceste reușite, polonezii acordă o atenție deosebită unor aspecte importante precum: managementul copacului, managementul solului, protecția pomului, nutriția și tot ce înseamnă potecția și îngrijirea pomului după recoltarea fructelor.

    Despre ce soluții de fertilizare se aplică în livezile din Polonia am aflat de la consultantul Grzegorz Cieslinski – reprezentant al companiei Intermag, care a susținut o prezentare tematică în cadrul Conferinței “Pomicultura din perspectiva PNDR 2015-2020”.

    Astfel, unul dintre secretele polonezilor pentru a îmbunătății procesul de creare a fructelor este intensificarea procesului de polenizare prin germinarea polenului, crearea și dezvoltarea tubului polenizator. De altfel, specialiștii spun că fertilizare solului în livadă este unul dintre factorii decisivi pentru recolta bogată, cu condiția ca acest proces să aibă în vedere nevoile solului în urma unei analize.

    ”Recomand folosirea cu cap a fertilizanților chimici sau naturali. Administrate după ureche, soluțiile de fertilizare pot face mai mult rău decât bine. În cazul în care se lcurează cu un un sol acid, gunoiul de grajd aplicat în exces conduce la creșterea acidității solului. În Polonia, aplicarea îngrășămintelor se face prin consultarea celor care se ocupă cu fabricarea și vânzarea acestor produse”, a precizat consultantul Grzegorz Cieslinski de la Intermag, Polonia.

    Tytanit
    Un produs foarte utilizat de pomicultorii polonezi este Tytanit-ul. ”Este un produs lichid utilizat pentru stimularea creșterii plantelor. Pe lângă substanța de bază tytanit acesta mai are în compoziție, în proporții variate, magneziu (65 grame/litru) și sulf (130grame/litru), fiind 100% solubil în apă. Prezintă o capacitate mare de amestec cu alte produse agrochimice (îngrășămite, pesticide). Contribuie la îmbunătățirea procesului de fotosinteză, astfel plantele cresc mult mai repede și procesele se intensifică”, a precizat polonezul despre un biostimulator folosit în țară sa. Specialistul a subliniat faptul că acest produs asigură o creștere a producție de fructe cu peste 15%, și este recomandată aplicarea foliară.

    Cum funcționează Tytanitul
    Acest produs contribuie la stimularea activității calciului în copac, element foarte important, care asigură germinarea polenului. Cu cât calciul ajunge mai repede la polen cu atât acesta va germina mai rapid și implicit florile vor avea o creștere mai accentuată. Fertilizatorul asigură o producție ridicată și obținerea unor fructe mai mari și mai aspectoase.
    După cum reiese din recomandările de utilizare a Tytanit, chiar și o mică doză de 0,2-0,4 l / ha este optimă și oferă numeroase beneficii din pentru pom și fructele obținute. Aplicarea tytanit-ului se face în patru faze: dezvoltarea bobocilor de flori, la înflorire, după formarea fructelor și dezvoltarea frunzelor și în timpul creșterii fructelor

    Growon
    Un al produs extrem de utilizat de agricultorii polonezii care au livezi este Growon. “Față de alte îngrășăminte care au ca și substanță activă fosforul, Growon este un produs ce conține o formă organică de fosfor care este foarte ușor accesibilă pentru rădăcinile pomului. Fertilizatorul organic este rezultatul tehnologiei INT (Transfer Inovator cu Nutrienți), această tehnologie permite îmbunătățirea absorbției fosforului și permite o circulație mai rapidă a acestui nutrient în interiorul plantei. Se recomandă folosirea lui pe soluri acide și se adminstrează în perioadele în care solul are o temperatură scăzută, sub 10ºC și aerul este rece”, a vorbit specialistul polonez de la Intermag despre caracteristicile acestui produs.

    Cum funcționează Growon
    Produsul conține fosfor organic, azot, bor și zinc în proporții variate. Este extrem de benefic pentru plantă, întrucât fosforul existent în mod natural în sol este inaccesibil plantelor. Ajută la stimularea creșterii rădăcinilor copacilor, crescând capacitatea de absorbție, ajută copacul să se dezvolte armonios, fosforul rămânând în sistemul circular al copacului până la formarea fructelor. În ceea ce privește fructele fosforul ajută la formarea unui diametru uniform al acestora, asigurând totodată și fermitatea fructelor.
    Îngrășământul se aplică în doze de 3-6 l/ha în trei faze: de formare a butonului roz, când apar primele petale și până în faza în care apar primele culori ale fructelor specifice soiului.
    De precizat este faptul că atât Tytanit-ul cât și Growon-ul contribuie la obținerea unor fructe ferme și cu aspect comercial care pot rezista mult mai mult în condiții de depozitare.



     


    Te-ar mai putea interesa

    Mușcate: plantare, îngrijire, înmulțire ANM a emis o alertă meteo de vijelii și averse torențiale în 18 județe până joi dimineață Un tânăr întors din Olanda și-a făcut plantație de lalele. Grădina poate fi vizitată gratuit

    Ultimele știri

    Ministrul Agriculturii din Ucraina a demisionat din cauza acuzațiilor de corupție Comerțul agroalimentar al UE – creștere pozitivă. Excedent comercial de 5 miliarde de euro Polițiștii au prins trei hoți de vaci. Animalele furate au fost returnate fermierului