• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • AFIR: S-a lansat ghidul solicitantului pentru finanțarea de 100.000 euro/an!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Finanțare de 100.000 euro/an pentru înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol sau pomicol. Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a anunțat că a publicat versiunea finală a Ghidului solicitantului pentru intervenția DR-33.

    În vederea lansării sesiunii de depunere, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a anunțat astăzi, luni – 29 iulie că a publicat Ghidul solicitantului pentru înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol sau pomicol, activitate finanțată în cadrul Planului Strategic 2023 – 2027 (PS 2027), prin intermediul intervenției DR-33.

    Citiți și: Primii fermieri care încasează bani din noul PNS. Contracte semnate

    AFIR a publicat condițiile de finanțare pentru înființarea grupurilor de producători

    Conform sursei citate, finanțarea acordată prin intermediul acestei intervenții este 100% nerambursabilă și este limitată la 100.000 euro/an, fără să depășească 10% din valoarea producției comercializate în primii cinci ani de la recunoaștere. Sprijinul se acordă sub formă de sumă forfetară, degresiv, plătit în tranșe anuale, pentru o perioadă care nu poate depăși cinci ani de la data la care grupul de producători a fost recunoscut, acordat în baza unui plan de afaceri.

    Sprijinul se acordă ca procent calculat pe baza producției comercializate anual prin intermediul grupului, cu excepția primului an, când se poate plăti grupului de producători un sprijin calculat pe baza valorii medii anuale a producției comercializate de membrii acestuia, în ultimii trei ani înainte de aderarea la grup, conform ghidului care se află în dezbatere publică.

    Sprijinul se va acorda ca procent din producția comercializată prin intermediul grupului astfel:

    – Anul I – 10%
    – Anul II – 8%
    – Anul III – 6%
    – Anul IV – 5%
    – Anul V – 4%

    Citiți și: MADR, clarificări despre banii fermierilor: Nu sunt blocaje la plată!

    AFIR mai precizează în comunicatul remis astăzi că beneficiarii care pot obține finanțare prin DR-33 Înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol/ pomicol sunt grupurile de producători din sectorul agricol și din cel pomicol, constituite în baza legislației naționale în vigoare și recunoscute de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, înainte de solicitarea sprijinului.

    Cheltuielile eligibile sunt cele rezultate din înființarea și funcționarea grupurilor de producători din sectorul agricol și pomicol, prevăzute în planul de afaceri, necesare pentru atingerea obiectivelor propuse.

    De asemenea, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale informază că versiunea finală a Ghidului solicitantului, precum și anexele aferente sunt disponibile pe pagina Agenției, www.afir.ro, la secțiunea Finanțare.

    Te-ar mai putea interesa

    În timp ce prețurile în portul Constanța scad, Ucraina își mută cerealele prin România Fermierii își fac propria fabrică de murături pentru a nu mai arunca legumele nevândute Fermierul Dacian Sabău a recoltat 7.500 kg/ha la grâu, fără un gram de fosfor aplicat. Ce produs a făcut diferența? Fermă de 3.600 de hectare din vestul țării – scoasă la vânzare! Fermierul Cosmin Micu renunță la floarea-soarelui: „E mai ușor să fac 4 t/ha la rapiță decât 3 t/ha la floare”

    Ultimele știri

    Piața cerealelor, la zi. Grâul și porumbul românesc recuperează teren la Constanța. Rapița urcă cu 520 euro/t Portul Constanța, tot mai aproape de sufocare. Nivelul scăzut al Dunării complică planul de rezervă al Ucrainei Începe uciderea oilor! Circa 800 de oi au fost ridicate de astăzi de veterinari din ferme ANSVSA a interceptat un nou transport ilegal de ovine. Animalele vor fi eutanasiate Terenuri ce pot concesionate de la ADS pe 49 de ani pentru proiecte de energie verde