• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Pro Agro solicită anularea ordinului de suspendare a rachetelor antigrindină în Prahova

    Roxana Dobre -

    Ordinul ministrului Agriculturii, Florin Barbu, prin care se suspendă lansarea de rachete antigrindă în județu Prahova îi nemulțumește pe fermierii care sunt membri ai Federației Naționale Pro Agro. Aceștia susțin că în plin sezon de căderi de grindină producătorii agricoli sunt lăsați ”descoperiți”, afectate fiind și județele învecinate, Buzău dar și parte din județele Dâmbovița și Argeș.

    Federația Națională Pro Agro a transmis astăzi, vineri – 2 august, o adresă prin case solicită anularea ordinului care a suspendat lansarea de rachete antigrindină în județul Prahova, după ce chiar fermierii au cerut acest lucru. Adresa a fost transmisă ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu și președintelui director general al Autorității pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor – MADR, Gheoerghe Căunei.

    Citiți și: Primul județ unde se suspendă tragerile cu rachete antigrindină, la cererea fermierilor

    Tunurile antigridină din Prahova au fost suspendate prin ordin de ministru

    Pro Agro cere anularea ordinului care a suspendat lansarea de rachete antigrindină în județul Prahova

    Federația Națională Pro Agro este o organizație profesională înființată în anul 2012 de și pentru producătorii din agricultură, industria alimentară și servicii conexe din România, în vederea promovării, reprezentării, susținerii și apărării intereselor membrilor organizațiilor profesionale reprezentative la nivel național în raport cu instituțiile europene și internaționale, publice sau private.

    În urma sesizărilor primite din partea membrilor din cadrul Federației Naționale Pro Agro dorim să vă aducem la cunoștință următoarele:

    Suspendarea activităților de lansare a rachetelor antigrindină și intrarea în pază și conservare a infrastructurii operaționale din Grupul de Combatere Prahova, în baza Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 300/26.07.2024, în plin sezon de combatere a căderilor de grindină, pune în risc atât culturile agricole din zona de protecție, cât și comunitățile locale, infrastructura și bunurile publice și private din zonă.

    Prin aplicarea prezentului Ordin, se aduce o atingere funcționării și securității elementelor de infrastructură critică din cadrul Unității Pilot de Combatere a Căderilor de Grindină Prahova, încălcându-se astfel prevederile următoarelor acte normative care reglementează domeniul:

    – OUG nr. 98/2010 privind identificarea, desemnarea și protecția infrastructurilor critice, aprobată și modificată prin Legea nr. 18/2011, cu modificările și completările ulterioare;
    – HG nr. 1.110/2010 privind componenta, atribuțiile și modul de organizare ale Grupului de lucru interinstituțional pentru protecția infrastructurilor critice;
    – HG nr. 718/2011 privind Strategia națională de protecție a infrastructurilor critice;
    – HG nr. 1154/2011 pentru aprobarea pragurilor critice aferente criteriilor intersectoriale ce stau la baza identificării potențialelor infrastructuri critice naționale și privind aprobarea Metodologiei pentru aplicarea pragurilor critice aferente criteriilor intersectoriale și stabilirea nivelului de criticitate;
    – HG nr. 1198/2012 privind desemnarea infrastructurilor critice naționale;
    – HG nr. 683/2016 privind desemnarea infrastructurilor critice europene și pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 301/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor;
    – Decizia nr. 166/2013 privind aprobarea Normelor metodologice pentru realizarea/echivalarea/revizuirea planurilor de securitate ale proprietarilor/operatorilor/administratorilor de infrastructură critică națională/europeană, a structurii-cadru a planului de securitate al proprietarului/operatorului/administratorului deținut de infrastructură critică națională/europeană și a atribuțiilor ofițerului de legătură pentru securitate din cadrul compartimentului specializat desemnat la nivelul autorităților publice responsabile și la nivelul proprietarului/ operatorului/administratorului de infrastructură critică națională/europeană.Ordinul MADR nr. 300/26.07.2024 privind suspendarea activităților de lansare a rachetelor antigrindină de către Grupul de Combatere Prahova este considerat netemeinic și nelegal din următoarele motive:

    1. Fundamentarea Ordinului:
    a. Referatul de aprobare nr. 264/40/2024 al Centrului operativ pentru situații de urgență din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
    b. Solicitările exprese transmise de fermierii și producătorii agricoli din județul Prahova.
    – Menționăm că, în conformitate cu prevederile Legii 173/2008 privind intervențiile active în atmosferă și a normelor de aplicare a acesteia, aprobate prin HG 601/2009, Centrul operativ pentru situații de urgență nu are atribuții legate de funcționarea/sistarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor.
    – Solicitările fermierilor și producătorilor agricoli din județul Prahova nu constituie temei legal pentru inițierea Ordinului de sistare a activității Grupului de Combatere Prahova. În consecință, Ordinul nu are la bază documente legal fundamentate.

    2. Ordinul ministrului agriculturii nr. 300/26.07.2024, conform tehnicii juridice, trebuia emis de către AASNACP – Autoritatea pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor, ca autoritate în domeniul intervențiilor active în atmosferă, ulterior intrând în procesul de avizare internă a ministerului, prin direcțiile de specialitate, și doar după avizarea acestuia, Ordinul urma să fie semnat de ministru. În fapt, ministrul a semnat ordinul fără avizul AASNACP. Susținem această afirmație prin faptul că AASNACP, prin Nota nr. 5239/26.07.2024, și-a fundamentat neavizarea acestui Ordin, concluzionând că prevederile lui sunt netemeinice și nelegale.

    3. În conformitate cu art. 2 (1) al Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 300/26.07.2024, se stabilește obligativitatea persoanelor fizice/juridice care au solicitat în scris oprirea Sistemului de a suporta plata despăgubirilor aferente pagubelor produse de căderile de grindină. Această prevedere o considerăm abuzivă, având în vedere că nu a făcut obiectul consultării de către conducerea ministerului a persoanelor fizice/juridice care au solicitat în scris oprirea Sistemului, încălcându-se astfel Legea 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, care stabilește, conform art. 7 (1), că „în cadrul procedurilor de elaborare a proiectelor de acte normative autoritatea administrației publice are obligația să publice un anunț referitor la această acțiune pe site-ul propriu, să-l afișeze la sediul propriu, într-un spațiu accesibil publicului și să-l transmită către mass-media centrală sau locală; după caz, autoritatea administrației publice va transmite proiectele de acte normative tuturor persoanelor care au depus o cerere pentru primirea acestor informații”.

    Reliefăm, de asemenea, lipsa clarității Ordinului sus-menționat:

    – Nu este legal ca un act administrativ să precizeze transfer de răspundere către alte terțe părți în afară de emitent.
    – Nu se pot schimba regulile privind răspunderea civilă, care sunt adoptate prin lege, printr-un act administrativ care are o forță juridică inferioară legii.
    – Reglementarea nu este clară: nu sunt indicate persoanele cărora MADR le transmite răspunderea, lista de semnatari nu este anexată la ordin, nu face parte integrantă din acesta.
    – Nu este prevăzut cum se împarte răspunderea între semnatari: răspund solidar pentru întreaga sumă sau persoana vătămată trebuie să se îndrepte împotriva fiecăruia pentru o parte din prejudiciu.
    – Sistemul antigrindină din județul Prahova acoperă și județul Buzău dar și parte din județele Dâmbovița și Argeș iar fermierii din aceste zone nu au cerut sistarea sistemului.

    Dezvoltarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor a avut în vedere că în România agricultura deține o pondere importantă în cadrul economiei naționale, contribuind la realizarea PIB-ului național (4,4%) și la dezvoltarea economiei locale. Forța de muncă din România angajată în agricultură reprezintă 23% din populația activă, acesta fiind cel mai mare procent al persoanelor angajate în agricultură din UE. Populația ce trăiește în zonele rurale reprezintă 53,4% din populația României.

    Fenomenele meteorologice periculoase, cum ar fi seceta sau grindina, au cel mai puternic impact asupra sectorului agricol și sunt o cauză principală a pierderilor semnificative ale producției agricole. În fiecare an, fenomenele meteorologice severe distrug mii de hectare de culturi valoroase, cauzând pierderi mari pentru economie și afectând capacitatea și încrederea fermierilor de a investi într-un sector cu risc climatic ridicat.

    Încă de la înființare, dezvoltarea și funcționarea infrastructurii SNACP s-au realizat în strânsă corelare cu politicile naționale privind adaptarea la schimbările climatice, asigurând protecția împotriva grindinei în bazinele viticole, pomicole, pepinierele viticole, pepinierele pomicole, pepinierele forestiere precum și în culturile mari din Muntenia, Moldova, Oltenia, Banat și centrul Transilvaniei. Viticultura, fiind un sector intensiv al agriculturii caracterizat printr-un coeficient ridicat de valorificare a terenului, produce pe un hectar cultivat cu viță de vie echivalentul a 10-15 hectare de culturi cerealiere. Durata mare de intrare pe rod a plantațiilor pomicole și viticole (3-4 ani de la înființare) a impus protejarea acestora prin Sistemul Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor. Costurile pentru înființarea unei livezi sunt de cca. 3.500 euro/ha, iar pentru o plantație viticolă se situează între 47.200 și 50.800 euro/ha.

    Suspendarea activităților de lansare a rachetelor antigrindină și intrarea în pază și conservare a infrastructurii operaționale din Grupul de Combatere Prahova în sezonul operativ presupune, conform art. 2 (1) al Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 300/26.07.2024, obligativitatea persoanelor fizice/juridice care au solicitat în scris oprirea Sistemului de a suporta plata despăgubirilor aferente pagubelor produse de căderile de grindină. De menționat că, în cazul plantațiilor viticole și pomicole, aceste despăgubiri includ nu doar valoarea producțiilor calamitate, ci și cheltuielile aferente înființării acestor plantații, precum și costurile lucrărilor realizate în perioada celor 3-4 ani până la intrarea pe rod.

    În prezent, Sistemul este în curs de extindere în toate regiunile țării pentru a răspunde atât nevoilor prezente, cât și provocărilor viitoare produse de schimbările climatice. Recent, România a făcut pași importanți în consolidarea capacității de combatere activă și eficientă a riscului de secetă prin realizarea de experimente locale de creștere a precipitațiilor în zone cu deficit major de umiditate.

    Intervențiile active în atmosferă, utilizând tehnologia rachetelor antigrindină, aviația, baloanele cu heliu și generatoarele terestre, au ca scop:
    – Prevenirea, diminuarea și/sau eliminarea pagubelor produse de fenomenele meteorologice periculoase, într-un mod unitar și calificat;
    – Satisfacerea nevoilor de apă pentru agricultură, complementar irigațiilor;
    – Creșterea rezervelor de apă pentru nevoile economiei și populației;
    – Creșterea protecției unor activități economice și sociale la acțiunea unor fenomene meteorologice periculoase.

    Sistemul Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor asigură în prezent protecția culturilor, așezărilor umane și a populației pe o suprafață de cca 2,6 milioane ha.

    În contextul importanței pentru agricultură și populație, precum și a stadiului de dezvoltare a Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor, noi, asociațiile producătorilor agricoli din sectorul viticol, pomicol și forestier, ne exprimăm surprinderea față de solicitarea unor asociații de fermieri de a suspenda activitățile de combatere a căderilor de grindină prin unitățile Sistemului.

    Conform Raportului Organizației Meteorologice Mondiale din anul 2023 privind situația climatică globală, pentru România se indică o avertizare privind deficitul accentuat de umiditate a solului. Intervențiile active în atmosferă prin utilizarea tehnologiei rachetelor împiedică formarea grindinei în formațiunile noroase, conducând complementar la stimularea precipitațiilor în zona de intervenție. Documentele Organizației Meteorologice Mondiale arată că, prin programele operaționale din cele 50 de țări în care funcționează sisteme de stimulare a precipitațiilor, sunt raportate creșteri ale cantităților de precipitații în zonele aride în care se acționează, cu 10-15 l/mp.

    Având în vedere recunoașterea internațională a faptului că procedeul de însămânțare a norilor conduce la creșterea cantităților de precipitații în zonele în care se acționează, considerăm că afirmația făcută de o parte dintre fermierii din România, conform căreia rachetele cu iodură de argint utilizate produc secetă, este total nejustificată și fără nicio bază științifică. De asemenea, Ordinul de ministru nr. 300/26.07.2024 este nefondat, având în vedere faptul că nu se bazează pe date științifice în domeniu.

    Ne manifestăm dezacordul față de Ordinul de ministru nr. 300/26.07.2024 și subliniem că datele de identificare în sectorul vitivinicol și pomicol au o pondere valorică însemnată în județul Prahova, ca și în celelalte județe unde există tehnologia antigrindină. Atragem atenția că este imperios necesar să existe un echilibru între cultura vegetală și celelalte sectoare, respectiv vitivinicol și pomicol. Menționăm că, în situația în care nu se va ajunge la o soluționare echitabilă pentru toți cei implicați în sectorul agricol, viticol și pomicol, vom fi nevoiți să contestăm acest ordin de ministru în instanță.

    Prin prezenta, vă solicităm, domnule ministru:
    – Anularea Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 300/26.07.2024 privind suspendarea activităților de lansare a rachetelor antigrindină de către Grupul de combatere Prahova;
    – Susținerea funcționării Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor;
    – Dezvoltarea acestui Sistem prin extinderea suprafeței protejate de la 2,6 milioane ha în prezent până la 5,2 milioane ha, conform strategiei aprobate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale;
    – Extinderea programelor experimentale pentru creșterea/uniformizarea precipitațiilor, utilizând tehnologia rachetelor, aviației, baloanelor cu heliu și a generatoarelor terestre, programe care au avut rezultate favorabile în anii anteriori.

    Nu în ultimul rând, subliniem reprezentativitatea Federației Naționale Pro Agro, obținută prin hotărâre judecătorească, în sectorul de activitate agricultură și servicii conexe, acoperind 56,5% din numărul de angajați ai sectorului, și în sectorul de activitate industrie alimentară, cu un procent de 16,95% din numărul de angajați.

    Convinși fiind că demersurile noastre, menite să sprijine sectorul agricol grav afectat în prezent de fenomenele meteorologice periculoase (secetă severă, grindină), vor fi susținute de conducerea ministerului, vă mulțumim, domnule ministru, anticipat.

    Citiți și: Fermierii din Prahova cer stoparea sistemului antigrindină. Adresă cu semnături depusă la MADR!

    Ministrul Agriculturii a semnat vineri, 26 iulie, Ordinul nr. 300 privind suspendarea activităților de lansare a rachetelor antigrindină de către Grupul de Combatere Prahova.

    Astfel, lansarea rachetelor antigrindină în Prahova a fost suspendată până la data prezentării unui studiu de impact asupra efectelor interventiei active în atmosferă de către Autoritatea pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor.

    În ordinul de ministru se precizează că ”eventualele pagube produse de căderile de grindină în zonele protejate anterior de infrastructura Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor de pe raza județului Prahova vor fi suportate de persoanele fizice și/sau juridice care au solicitat în scris oprirea Sistemului în aceste zone și au semnat listele depuse la sediul MADR”.


    Te-ar mai putea interesa

    O fermă de 1.360 de hectare a fost scoasă la vânzare cu 20 de milioane de euro Plăți finale la APIA. Calculator tranșa a doua din subvenția pe hectar și animale, din 2 decembrie Fraudă în apicultura românească, anchetată de Parchetul European. S-au făcut primele percheziții

    Ultimele știri

    Prețul cerealelor în Bărăgan. Valentin Popa, fermier: Am înlocuit porumbul cu rapița! ANSVSA – recomandări pentru tăierea porcului de sărbători Comisarul UE pentru Agricultură: ”Acordul Mercosur are multe clauze de protecție pentru fermieri”